 |
Still Life (1976)
24 Septembrie 2003
de Ioan Cora |
 |
Cu cateva zile in urma mi-am adus aminte de vestita intrebare ce iti este adresata de obicei prin clasele primare: Ce o sa te faci cand o sa fii mare? Unu’ raspundea ca vrea sa fie cosmonaut, altul taxator de bilete pe tramvaiul 3 barat, altul presedinte….Cel mai mult m-a impresionat replica dintr-un film de Coppola: Cand o sa fiu mare vreau sa fiu viu! Un raspuns atat de simplu si care parca reuseste sa ma puna in fata unei mari dileme… Sunt eu oare viu….?! Si de fapt ce inseamna sa fii viu!? Zilele trecute vorbeam cu Mihai despre versurile lui Mircea Florian "Decat sa traiesti murind mai bine sa mori traind"… Hmmm... In loc sa-mi dau un raspuns am ridicat o noua intrebare...
Cred ca acesta este laitmotivul albumului Still life. What have we become? / What have we chosen to be? Aceasta transpunere pe muzica a unei probleme (ce nu si-a gasit rezolvarea) existentiale ce exista de cand lumea duce la o situatie paradoxala. Daca la primele auditii risti sa cazi in capcana facilului – o aparenta monotonie muzicala – cu cat incerci sa intelegi versurile albumului cu atat te departezi de functia muzicii. Incepi sa descoperi momente (muzicale) extrem de sensibile, dar versurile incep sa umbreasca din ce in ce mai mult acest aspect. Culmea e ca nu acest lucru creeaza situatia de paradox… Departandu-te de muzica descoperi mirajul textului ce iti ridica tocmai problema expusa la inceput. Si de cele mai multe ori ti se face frica, si spui ca nu e momentul sa te intrebi daca esti viu sau nu… Si preferi sa opresti muzica….Frica de a te ‘condamna’ cu asemenea intrebari nu este neaparat nociva… Pana la urma ce sens are sa ne complicam viata cu intrebari fara raspuns? Doar merg, mananc la fel cum spune Hammill pe piesa ce da titlul albumului:
Living, if you claim that all
That entails is breathing, eating,
Defecating, screwing, drinking, spewing
Sleeping, sinking ever down and down
And ultimately passing away time which
No longer has any meaning
Daca nu vrei sa-ti complici existenta cel mai bine ar fi sa nu asculti acest disc. Muzica, versurile, atmosfera, vocea ma duc la concluzica ca Still life este poate cel mai depresiv album ascultat de mine pana acum. Este mult mai mult decat un album dark… este muzica ce ti se baga pe sub piele si creeaza o dependenta atavica…. Te face sa crezi ca sensul intrebarii Sunt viu? si-a gasit de mult raspunsul... doar tu ai avut nesansa sa nu-l descoperi.
Sentimentele traite de mine la fiecare auditie au fost de fiecare data contradictorii. Ba muzica ma entuziasma... ba versurile… ba modulatiile vocii lui Hammill... ba saxofonul… dar si mai mult, intrebarile ce ma incercau… uneori fara o anumita legatura cu contextul in care ma aflam. Insa problema fundamentala ramane… Si sa nu uit… mai ramane speranta… (ironie)
Existence is a stage on which we pass,
a sleep-walk trick for mind and heart:
it’s hopeless, I know,
but onward I must go
and try to make a start
at seeing something more than day-to-day
survival chased by final death
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
