World Record (1976) 19 August 2002 de Ioan Cora

Ar trebui sa incep cu un fel de teorie de-a mea. Sunt absolut sigur ca in relatiile interumane nici unul dintre noi nu se comporta asa cum este el de fapt. Tot timpul incercam sa ne ascundem in spatele unor gesturi, fraze stereotipe… Vrem sa fim altfel decat suntem. Oare de ce jucam aceasta pantomima? Oare de ce purtam masti? Nu incerc sa dau un raspuns… Cred..d e fapt… nu sunt in stare sa gasesc o rezolvare la aceste intrebari…

Stiu ca am evitat mai tot timpul aceasta trupa. Numele lor ma ducea cu gandul la muzica electronica (ce nu prea e pe placul meu). Pana cand intr-o zi mi-am cumparat caseta cu “World Record”.Am inceput sa ascult…sa ascult…traiam o senzatie de monotonie. Parca nu se lega nimic. Dupa o saptamana (stiu ca eram in sesiune) i-am mai dat o sansa. Si cam asta a fost. Am fost zguduit. Nu crezusem pana atunci ca voi fi atat de miscat de MUZICA.

Albumul contine cinci piese. Fiecare dintre ele adevarate opere de arta. Nu trebuie uitat faptul ca Peter Hammill (leader-ul trupei,vocal,pian,etc..) este laureat al premiului Herder si totodata autorul tuturor versurilor Van der graaf Generator. Cred ca as putea vorbi la nesfarsit despre ele. Dar ma voi opri doar la una dintre ele: Meurgys III (The Songwriter’s Guild). O piesa de peste 20 minute ce la prima ascultare ar parea prea repetitiva. Dar daca urmarim cu atentie linia melodica vom constata ca de fiecare data se schimba ceva , apare sau dispare un nou instrument, saxofonul are uneori un sunet cald sau alteori e strident (saxofon alto, tenor, soprano) iar vocea lui Hammill parca ar veni din mormant. Poate si de aceea s-a spus de multe ori ca VDG canta rock sepulcral. Si toate acestea nu fac altceva decat sa te introduca, poate, in una dintre cele mai depresive lumi posibile.

These days I mainly just talk to plants and dogs-all human contacts seems painful, risky, odd…

Ma voi opri aici. Experienta ascultarii acestui album este terifianta. Am incercat de multe ori sa initiez unii prieteni in lumea Van der Graaf. Efectul a fost de multe ori devastator. Dupa ani si ani am mai vorbit cu unii dintre ei…si i-am intrebat : ‘Mai asculti Van der Graaf?’ Raspunsul a fost : ‘Nu! Si nici n-o sa mai ascult vreodata!!’ O sa inchei cu o strofa din piesa “Masks” ce parca ar vrea sa intunece si mai mult teoria prezentata la inceput. Sa ma lase fara speranta:

After all the pantomimes are ended
he peels all the make-up of his face
to reveal beneath
the tears running all down his cheeks:
alone, he opens to the world…but it’s much to late.
He’s been left, in the end, without a face.

Tu ce zici?

01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop