Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Progresiv & Experimental
Metal, Punk si subgenuri
|
|
 |
Take a Look In the Mirror (2004)
05 Aprilie 2004
de Aron Biro |
 |
E aproape miezul noptii. Nu imi amintesc cum am intrat in posesia ultimului album Korn. Din blocul de vizavi, conducerea MTV, formata exclusiv din evrei, ma bombardeaza cu radiatii si imi manipuleaza liberul arbitru. Pana mai ieri eram un blacker tru si astazi, iata-ma: un Gollum interior ma obliga sa ascult muzica pe care mi-o baga pe gat casele de discuri prin mass-media si cine stie prin ce alte cai. Ma mir ca nu m-au convins inca sa-mi cumpar un lant pe care sa-l agat in mod inutil de gaicile din partea dreapta a blugilor. Sau era partea stanga? Zac pe podele transpirat si de cate ori incerc sa rup cd-ul cu Korn in doua, un junghi ma parcurge din cap in calcaie. Imi amintesc, am albumul de la Marius, e omul lor malefic, se ascunde dupa imaginea blajina a unui doomer, cum am putut sa am incredere in el? Tunsoarea il da de gol...
Casele de discuri apasa joystickul si ma obliga sa dau drumul cd-ului sugestiv intitulat "Take a look in the mirror". Primul lucru pe care il verific la un album e durata: 50 de minute. Pana aici e bine, refuz sa mai ascult albume de 30 de minute ca cele ale lui Deicide si Linkin Park. Alaturarea nu e intamplatoare, Satana e mana in mana cu MTV.
Al doilea lucru pe care il verific e producatorul. Daca e Andy Sneap ii dau nota 10 dinainte sa-l ascult si incep sa dau telefoane la prieteni sa si-l cumpere musai. Sunt conditionat. Nu, nu e Sneap, albumul e self-produced, pentru prima data in istoria Korn.
Al treilea lucru pe care il verific sunt titlurile: nu, nu are pluraluri insa are o groaza de persoana intai singular:I,Me,My. Suna gotic.
Al patrulea lucru, o ascultare de rodaj, in timp ce fac altceva. Nu se prinde nimic, asa ca trec la faza cinci.
Versurile:
"I'm feeling mean today...frustrated and irritated...i'm gonna cut myself and watch the blood...I lost everything...bury this pain" Gotic, clar!
"I feel the life pulled from me, I feel the anger changing me" St.Anger?
"Fuck that, fuck that shit, o yeah"...asta e ca nuca in perete...
"I can't remember anything Can't tell if this is true or dream Deep down inside i feel to scream"...asta o stiu de undeva...One - Metallica cover!
Doua directii se pot mirosi pe acest album: sindromul "back to the roots" prin care trece orice trupa care o da in bara cu experimentele albumelor precedente (Untouchables in cazul nostru) si sindromul "Metallica tribute" prin care incep sa treaca tot mai multe trupe americane. Daca insa Dream Theater plateste tribut anilor 80, Korn plateste tribut Metallicii moderne, chiar daca piesa aleasa pentru cover este One. Nu stiu exact cum sta treaba prin ograda pe la ei, dar Metallica si Korn par sa fi facut un schimb consistent de idei in 2003. Despre St.Anger nu stau sa imi spun aici of-ul insa in cazul Korn influenta e de bun augur. In afara de cover, alte trimiteri la Metallica sunt versurile catorva piese si bass-ul ciupit "a la Trujillo" in jurul caruia se invarte tot soundul. Desi se mai poate auzi inca postprocesare excesiva, aceasta se rezuma la texturarea sunetului si nu mai vine sa umple gaurile de compozitie. Pe de alta parte, asta face ca piesele sa aiba structuri simple, refrene de efect direct din incheietura si durate mici, 3-4 minute, fara intro-urile si atmosferele de proasta inspiratie de pe albumul precedent si fara redundanta lui St.Anger.
Korn nu mai vor DJ si nu mai vor sa faca concurenta lui Linkin Park. Korn sunt tru si Linkin Park sunt fakeri, piata nu-metal s-a scindat, generatiile s-au schimbat. Korn se intoarce la radacini, acolo unde trupele fara radacini n-au cum sa ajunga, fie ele si nu-metal. Asta e tocmai elementul care ma satisface pe mine care m-am trezit urmarind nu-metalul doar din cauza debutului de acum 10 ani aL acestei trupe. Regasesc pe "Take a look" aproape tot ce mi-a placut atunci: sound din topor bazat pe structuri hardcore aerisite cu vaicaritul angoasant al lui Davis, racnete inecate, ritmuri lentoide, gravitate infantila si mult, foarte mult necaz si obida in versuri ireductibil de sarace. Regasesc hip-hop agresiv, prin participarea lui Nas pe piesa "Play Me", excelent plasata pe la jumatatea albumului.
Nu sunt pe deplin satisfacut pentru ca nu s-a revenit si la tematica cu pedofilii, ceea ce face mesajul albumului plat si generic, perfect aliniat la St.Anger. Un alt necaz este piesa "Y'all want a single", cea mai proasta piesa nu-metal facuta vreodata, o bucata "glumeata" plina de injuraturi, in care Davis incearca un fel de nigga-style amestecat cu un simt autoparodic in genul Limp Bizkit (sau Vacanta Mare, in alt context). "Life is peachy" era plin de astfel de glumite, speram ca totul s-a oprit acolo. Nu in ultimul rand, apare problema utilitatii marginale. Fiecare pahar de apa baut e mai searbad decat cel dinaintea lui. Nici un album nu suna ca primul contact cu o trupa. Asta n-ar fi un necaz daca n-ar fi vreo doua piese despre care sunt sigur ca le-am mai auzit la Korn, doar cu versurile schimbate. E vorba de "Deep inside" si "I'm Done" care seamana cu vreo 3 piese de pe "Follow..." si cu inca vreo 3 de pe "Issues"...si cu inca cateva de la alte cateva trupe de gen.
Nu vreau sa ocolesc a spune ca albumul nu aduce absolut nimic nou. Insa de la o trupa cu idei putine si fixe nu poti cere mai mult decat sa faca ce stie sa faca mai bine. Nu ma asteptam la nimic bun dupa Untouchables si in conditiile astea albumul ma surprinde placut. Cu "Take a look..", nu-metalul implineste 10 ani de mainstream, dublu in comparatie cu grungeul, bunaoara. Este o aniversare menita sa ne aminteasca de tot ce a fost mai bun in toti acesti ani, si anume intentia initiala. Mai departe a fost o lupta crancena de marketshare in care Korn s-a ales cu acel tip de target cu care au ramas trupe ca Manowar sau Running Wild. Sper din suflet ca Korn sa se desfiinteze si sa ma lase cu amintirea placuta a unor piese ca "Everything I've known" sau "I did my time", titluri aproape melancolice, la care mai adaug piesa de final, "When will this end?", care sper sa fie un epilog de cariera, nu doar de album. Sa scoti sase albume ca sa fii laudat ca ai ajuns de unde ai pornit, desi cu 10 ani mai batran, inseamna ca n-ai mers nicaieri, cel mult ai dat o tura de gradina. Ramanem totusi cu plimbarea.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
