Interesat de alte sectiuni?
Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Metal, Punk si subgenuri
Progresiv & Experimental
|
|
|
Citeam deunazi editorialul redactorului unei reviste pretins sustinatoare a "muzicii de calitate". Intr-un limbaj trivial si vehement, acesta "punea la colt" cele mai… mizerii ale industriei de sunete autohtone. Radicalismul autorului combinat cu o nereusita incercare de detasare (prin umor) dadeau cum nu se poate mai prost. Se simtea implicarea personala in dialogul cu mizeriile din sistemul sau de referinte. In principiu nu este nimic rau sa porti acest dialog. Unii au nevoie de astfel de evidentieri, caci din asemenea raportari isi extrag justificare, confort si securitate a propriilor viziuni (adica niste certitudini). Privit insa din exterior, gestul respectivului mi-a amintit ca aceia care isi afirma si certifica "valoarea" prin relatie cu ceea ce este non-valoare (sau anti-valoare), nu sunt susceptibili de a(-si) propune valori autentice.
Zappa i-a bagat pe toti acestia intr-o singura oala. In fabulatia sa vegetala, pruna isi sustine superioritatea (fata de dovleci, fasole, verze), dar concluzia este ca si ea ramane tot o… leguma. Zappa este unul din putinii artisti care nu ajung sa se compromita atunci cand se opun vulg-arului, pentru ca acest demers al sau are un rol adiacent, de invelis al muzicii. Problemele lui par a fi altele. Combinatia de parodie rece, zeflemea fara limite, absurd, criptic, cinic, pervers, excentric si o extraordinara disponibilitate creativa are darul de a se aventura dincolo de simpla caricaturizare a cotidianului, in cazul de fata analogia intre viata legumicola si cea umana. In acest sens, Absolutely free este unul din primele manifeste underground. "Libertatea de creatie", ca un deziderat mental si artistic, isi revendica prezenta printr-un eclectism dus pana la (noi si noi) extreme, ce concretizeaza obsesia lui Zappa privind reformularea muzicii si neingradirea expresiei.
Barierele ce se cer depasite tin si de conventiile generale, dar in primul rand apartin universului interior, de aceea, oricat de social s-ar prezenta discursul lui Zappa, muzica sa devine teribil de personala si, incepand cu un anumit plan, de-a dreptul egoista. Confruntarea cu "a vast quality of plastic people" prin care debuteaza albumul, se transforma total intr-o experienta onirica pe Amnesia vivace. Este una din piesele sale cele mai ciudate. Arareori s-a indus atat de puternic senzatia de condens sonor. In numai 60 de secunde psihedelice, muzica devine o psihoza bantuitoare, ce va genera reactii contradictorii. Ca si cum Zappa ne-ar spune ca trebuie mai intai sa cobori in furcile iadului, ca sa te poti inalta. Nu de putine ori s-a intamplat sa imi pun Absolutely free si ajuns la "amnezie" sa imi dau seama ca nu este momentul pentru asa ceva, apoi sa schimb albumul. Chiar ma gandeam ce adevarat este Zappa… serveste bucata dupa primele sase minute ca sa ii filtreze pe auditori. Doar cei disponibili a-si implica maximul atentiei se vor bucura de album pana la final. Si doar astfel se va gusta nonsenul unor The duke regains his chops sau Son of Suzy Creamcheese si se va putea tolera/intelege mixtura de garage-rock, jazz, doo-wop, psycho-blues, cu pasaje de muzica contemporana si o sumedenie de nebunii de studio.
Cine reuseste sa isi purifice mintea cu Amnesia vivace va avea o desfatare cu Invocation and ritual dance of the young pumpkin!!! Sapte minute instrumentale de rock progresiv cu un excelent duo chitara (Zappa) / saxofon (Jim Sherwood). O adevarata explozie a "condensului" de mai devreme. Ritmica naucitoare si senzatia ca are loc o desfasurare a propriului creier. Iar in Brown shoes don’t make it (care anticipeaza Lumpy gravy) o recolorare neuronala. Nu ma pot abtine sa nu mentionez ca daca pe Freak out!, Zappa a introdus voma in muzica, pe Brown shoes... a pus flegma pe portativ. Hmm... Legume, neuroni, scuipat, iertata fie-mi deraierea! Zappa este de vina! Absolutely free este un album ce necesita deschidere, detasare si multa, multa rabdare.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|