Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Metal, Punk si subgenuri
Progresiv & Experimental
|
|
 |
1993 - 2003: 1st Decade in the Machines (2003)
02 Iunie 2004
de Aron Biro |
 |
Era prin 1985 si mergeam impreuna cu bunicul la filmul Zorro, versiunea pe banda ingusta (un fel de promo din zilele noastre).
-Abia astept sa vad filmul, bunicule.
-Il vezi a 10a oara, manelesux, cum mai ai rabdare sa te uiti la el?
-O sa am rabdare si a 100a oara si la 100 de ani o sa ma tot uit la el.
-Hehe, lucrurile nu stau in felu asta. Asa credeam si eu cand eram copil. Vine insa o varsta la care astepti altceva de la filme. Altceva decat actiune si bataie.
-Ce altceva sa ma intereseze in afara de actiune si bataie?
-Exista filme de arta care n-au nika de-a face cu actiunea si bataia.
-Si Zorro nu e arta?
-Nu.
-Da care e diferenta intre filmele care-s arta si filmele care nu?
Ne-am oprit in mijlocul ulitei si ne-am uitat la o balega care fumega in aerul racoros de toamna.
-Nu pot sa-ti dau un raspuns pe care sa-l intelegi acuma, da' tine minte pana una alta, nu orice balega e o sculptura.
Promit ca n-o sa va tin mult. In 1st decade in the machines vad cel mai excremental produs pe care l-am ascultat vreodata. De-a lungul celor aproape 80 de minute, produsul contine o gama variata de cacofonii, pe o plaja de frecvente care se intinde de la suieratul frezei unui dentist pana la, sa ma ierte Dumnezeu, sonoritatea unei basini. Sunt sigur ca in necunostinta de cauza pare exagerat ce urmeaza sa zic insa consider ascultarea unui astfel de produs echivalenta cu a amesteca intr-o balega cu un betigas incercand sa ghicesti ce a mancat artistul la ultimul dejun. Demersul poate deveni fascinant odata ce lanturile prejudecatilor bunului simt se duc naibii, asta insa cu riscul de fi pus la coltul rusinii de inchizitiile estetilor si de a fi privit cu compasiune de catre cei care, inainte sa afle ca ascult asa ceva, mai tineau la mine. Atunci cand mama ma surprinde ascultand Morbid Angel, imi zice sa dau muzica mai incet. Atunci cand ma surprinde ascultand acest produs, imi spune raspicat sa opresc muzica si sa ies la aer.
Discul contine bucati din muzica Ulver macerate cu sadism, "beyond any recognition", de cativa dintre cei mai aroganti activisti din domeniul muzicii electronice, alesi pe spranceana dupa criteriul diversitatii. Mare parte din invitati mi-au fost necunoscuti pana recent si m-am straduit sa trag o raita prin WWW ca sa mai aflu ce e cu ei, de unde vin si mai ales de ce. M-am descurajat usor, se pare ca in domeniul asta trupele nu sunt trupe, toata lumea e implicata in zeci de proiecte, fotografiile si biografiile nu prea exista, fiecare artist are casa lui de discuri (de hard diskuri), albumele se scot cate 10 pe an in 500 de exemplare, nu exista ticuri verbale ca "plictisitor" sau "comercial" si nimeni nu se plange ca trupele isi vand sufletul caselor de discuri. Intervievatii sunt mai elitisti decat trupele de progresiv, mai snobi decat tru-darkforest-funeral-orchestratic-black-metalistii si mai underground decat cartitzele oarbe. Daca mamele lor i-au botezat Vasile, artistii se semneaza, culmea, Vasile (eventual DJ Vasile) si nu Lord Doom Occulta sau manelesux. Am reusit cel putin sa aflu ce anume din Ulver s-a remixat; fara hint-uri de pe Internet este imposibila identificarea cadavrelor.
Uvertura este asigurata de Ulver, cu piesa Crack bug care umbla vorba ca ar fi un remix al unor bucati de pe demourile de dinainte de Bergtatt. Nimic spectaculos, un drum'n'bass murdarit cu o freza de gaurit masele.
A little wiser than the monkey, much wiser than seven men - Alexander Rishaug mixeaza cale de 8 minute Memorable fancy de pe Themes... 8 minute in care, practic, se taie sticla cu un fierastrau. Rifful de pe Themes... scoate piesa din halul respectiv si o ridica ocazional la calitatea de "muzica". Pe Rishaug il gasiti pe tot felul de forumuri cu tematica IDM, glitch, etc. De obicei organizeaza concursuri si compilatii de zgomote.
Track slow snow, mixata de Information, o trupa imposibil de localizat cu Google, datorita numelui generic. Piesa sursa - Silence teaches you how to sing. Remixul se dovedeste extrem de interesant, luand din sursa doar partea de "noise wall" si completand-o cu un motiv firav pe clape de 3-4 secunde repetat vreo 6 minute, obtinandu-se un puternic efect hipnotic. O bucata reusita as zice, putea sa dureze si 3 ore fara sa se piarda sau sa se castige nimic... genul de muzica pe care se moare.
Third Eye Foundation (Matt Elliott) s-a consacrat in Anglia prin produse ambientale urbane, fiind printre putinii artisti "vestiti" de pe aceasta compilatie. Modificarile aduse in Lyckantropen remix sunt dezamagitor de minimale. In principiu s-a inlocuit mingea de ping pong din sursa cu o bila de cauciuc, schimbandu-se textura sunetului ritmic. Mai departe, tema melodica a fost ingropata intr-o inregistrare austera, aproape de calitatea sunetului de telefon.
Upland remixeaza Lost in moments (Perdition city) intr-o forma care nu are nici o legatura cu originalul. Le ascult de ceva vreme alternativ si nu gasesc 2 asemanari intre piese. Am impresia ca ritmul intreruperilor s-a pastrat, in rest remixul este o bucata violenta cu textura de vinyl scratch sfasiata intr-un mod ritmic.
"Bog's Basil si reteta pentru fulgi de cartofi cu curry" este titlul remixului lui Bogdan Raczinsky la Voice of the devil (Themes...). Probabil este cea mai interesanta bucata, cantata pe 8 biti cu ajutorul unui calculator Commodore. Rezultatul seamana cu coloana sonora a jocurilor din seria Super Mario Brothers, punctata cu pocnituri a la Aphex Twin.
Un puternic contrast aduce piesa Der alte (Martin Horntveth aka Jagga Jazzist), un foarte sinistru remix al si mai sinistrei piese Speak dead speaker. Un dialog in germana despre moarte si rostul vietii a fost inregistrat peste tema de baza a piesei sursa creand un constrast de mare efect intre pronuntia germana rugoasa si lentoarea morbida a melodiei.
Neotropic (Riz Maslen, o englezoaica misto) face minuni pe piesa He said, she said (Not saved - sursa), condimentand motivul clopotelor care inmormanteaza muzica cu o doza de ritm lent si niste voci ingropate in texturi. Cu ceva influente din techno-ul clasic, piesa reuseste sa devina accesibila, pop si chiar dansanta in a doua sa jumatate.
Adam Wiltzie featuring Stars of the Lid, cuplu texan de fosti chitaristi, ofera una din ciresele de pe acest tort infam: I love you but I prefer Trondheim este, din cate spun zvonurile, un preview al reorchestratiei ambientale care se pregateste pentru Nattens madrigal. Probabil este deja evident ca orice asemanare cu piesele sursa este intamplatoare. Bucata ofera 10 minute de Vangelis featuring Prodigy. Desi cumplit de lenta, reuseste sa nu fie monotona creand un soi de bolero electronic care se desfasoara pe o sumedenie de nivele, totul bazat pe sunet de orga cu tuburi, clopotei si instrumente de corzi. O reusita.
Christian Fennesz (Austria) are background de chitarist optzecist (trupa Maische) si asta se resimte in modul in care-si organizeaza piesa Only the poor have to travel. Fennesz amesteca bucati recognoscibile luate de pe toata durata lui Perdition city, aplicandu-le un strat eterogen dar deloc agresiv de glitch dedesubtul caruia isi permite sa lase sa se auda temele muzicale din sursa. Piesa devine redundanta, zic eu, nefiind suficient de accesibila, nici suficient de ambientala si deloc violenta.
Pita (Peter Rehberg aka Pain in the ass), frate de cruce cu Fennesz (proiectul FennOBerg) la casa de productii vieneza Mego, ofera o alternativa oribila la piesa lui Fennesz, purtand ca titlu un nume de fisier: Ulvrmxsw5. La o ascultare binevoitoare intuiesc si ceva din Kveldssanger dar stratul de zgomot este atat de gros incat efortul devine in scurt timp inutil. Pita deschide cu soundul sau nisipos sectiunea Noise Art a compilatiei, ce consta in remixuri ale unor parti black metal de pe Nattens madrigal si Bergtatt, sectiune la care s-au inscris:
Jazzkammer, proiect al lui Lasse Marhaug (a umblat candva in cardasie cu Einsturzende Neubauten), cu piesa Wolf rotovator macina niste riffuri dupa o regula ce nu mi-e clara, pasibila de a fi aleatoare de-a dreptul. Piesa se termina cu sunetul unei benzi de casetofon rupte.
V/Vm duce lucrurile mai departe renuntand la luxul de a ne menaja cu un intro. E vorba de un cuplu de DJ britanici care obisnuiesc sa apara imbracati in porci, sa dea interviuri in doi peri si sa publice tributuri obraznice cu titluri ca Help Aphex Twin pe a carui booklet apare si profundul manifest de credinta "We don't give a shit". Remixul lor (The descent of men) are mai multe in comun cu sudura decat cu muzica. Ori la sudura nu ma pricep.
Asaltul continua cale de inca 10 minute datorita lui Masami Akita (aka Merzbow), un japonez cu creierii chiselita care propune un remix capabil sa-i faca pe fanii Nattens madrigal sa se ascunda sub paturi si sa-si ceara drepturile de a asculta Modern Talking. Texturile lui Akita trimit cu gandul la senila unui tanc zdrobind in viteza castile soldatilor morti ori zgomotul facut de un modem stricat la momentul conectarii, mergand pana la fascinantul semnal de incarcare a programelor pe calculatoarele Sinclair Spectrum (pentru cine isi mai aminteste de ele). Tragand cu ochiul pe net aflu ca Merzbow are in spate o istorie de 20 de ani si mai bine de 200 de albume, iar trupe ca cele prezente pe finalul acestei compilatii nu sunt decat epigoni declarati ai Noise Artist-ului japonez. Fapt ce devine evident de-a lungul celor 10 minute ale remixului numit Vow me ibrzu, Merzbow fiind mult mai versatil in jongleria sa decat V/Vm, Pita sau Jazzkammer. Japonezul realizeaza o veritabila sculptura sonora, un val de zgomot monolitic in care daltuieste variantze, pauze de efect, sfasieri de frecventa si, surprinzator, chiar un moment acustic preluat de pe Bergtatt cu vagi urme de vocalize, menit sa mai descreteasca fiordurile. Merzbow reuseste sa impuna piesei exact acel caracter de contrast exploziv a carui lipsa o reprosam in cronica facuta primului album. Nivelul zgomotului ar trebui adus in discutie celor care se ocupa de protectia consumatorului, caci nu am cunostinte sa existe vreun abtibild cu avertismente pe booklet. Ceea ce ma face curios de-a binelea este colaborarea dintre Merzbow si Mike Patton (Faith No More) in trupa ce poarta numele Maldolor, despre a carei existenta abia am aflat.
Aceasta ultima sectiune ridica serios problema diferentei intre balega si sculptura. Akita se justifica prin ideea ca, in societatea industriala, omul nu mai are nevoie de muzica. Muzica s-a nascut din liniste, intr-o lume unde fiecare zgomot natural era ceva deosebit si neasteptat. Prin muzica, omul s-a straduit sa imite si sa dezvolte ceea ce auzea deja. Noise Art este reactia omului la sunetul ambientului modern, industrializat. Intr-o lume in care ne straduim din rasputeri sa devenim autosuficienti, sa acuzam orice influenta artistica si spirit de afiliere, in care ne straduim sa fim rebeli doar ca sa ne facem propria turma, in care ascultarea muzicii a devenit reactie si nu initiativa, sacrificand placerea si curiozitatea puse pe seama celor "slabi", Noise Art pare sa fie viitorul. Un viitor in fata caruia e evident ca Mayhem sau Paradise Lost fac muzica pentru mosnegi, un viitor care apeleaza la altfel de perceptii decat cele pe care le asociem cu ideea de MUZICA.
In final, raman de trasat unele circumstante atenuante: Ulver aniverseaza prin aceasta compilatie de remixuri 10 ani de activitate cameleonica, deci nici vina si nici meritele nu pot fi puse in totalitate in carca lui Garm (aka Trickster G. aka Kristoffer Rygg). Nu se poate acuza lipsa de inspiratie sau lenea trupei avand in vedere ca Ulver a mai publicat doua discuri in 2003. Personal, afirm ca solutia gasita este mult mai eleganta decat obositoarele Best Of-uri, Unreleased demos sau albume de cover-uri. Tabloul trasat de aceasta compilatie reuseste, in cel mai rau caz, sa ridice probleme si sa deschida ochi. Muzical vorbind, oferta este cat se poate de variata, drumul de la Vangelis la Noise Art fiind parcurs in cativa pasi esentiali cu ajutorul unor reprezentanti esentiali in domeniu. Pentru ca produsul reuseste sa fie exact ce si-a propus, il recomand. Odata ce se trece pragul suportabilitatii, 1st Decade... reuseste sa devina fascinant.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
