| Bob Dylan |
Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Progresiv & Experimental
Metal, Punk si subgenuri
Pop & Rock
|
|
 |
"Desire" nu e un album muzical, e o carte de povesti, sau un stand de inchiriat casete video. Povesti ciudate, cu intorsaturi ciudate, a caror frumusete e tocmai in faptul ca sunt prost explicate, suspansul provine din aceea ca nu esti prea sigur ce fel de poveste citesti, la ce fel de film te uiti.
"Hurricane" e un episod din "Law and Order" sau "The Practice". Cat se poate de militant, desi in acelasi timp politically-incorrect - cand il ascult de pe calculator aici in campus, fac volumul mai mic, sa nu se auda cuvintele de pe coridor, ca ma baga-n belea. Africa de Sud e foarte sensibila la unele din cuvintele utilizate de Dylan... Ce mi se pare fenomenal e capacitatea lui Dylan de a-si modula vocea in moduri subtile, persuasive, parsive, magaresti chiar. De cinci zile ma chinui sa il imit, cum zice el "And though they could not produce the gun/The DA said he was the one"... Nici o sansa! Si iar, "And so Patty calls the cops/And they arrive on the scene with their red lights flashing" - asa, cand citesti pe ecran, suna a poezie proasta, proasta de pute - dar asculta-l pe Dylan!! Si suna fantastic. Tot fantastic suna si meschinariile poetice de genul "the jailhouse/Where they try to turn a man into a mouse" Uau. S-a zis ca Dylan e cel mai mare poet al tuturor timpurilor. Eu cred ca e cel mai mare actor. Dar revenind la partea muzicala: vioara pe post de refren e fenomenala!!
Cam tot la fel de revolutionar (si de lung) e si "Joey".
"Mozambique" si "Romance in Durango" sunt alta mancare de peste. Povestioare sentimentale cu aroma locala. Dupa cum suna versurile, Dylan n-a fost in Mozambic. Daca cumva a fost in Mexic, nu se vede. Acum cateva luni ii explicam cuiva cu o cultura muzicala deficitara ca desi pe amandoi ii cheama Bob, e imposibil sa-l iei pe Dylan drept Marley... Nu le auzisem pe astea doua. Un oportunism muzical de-ti taie respiratia.
"Black Diamond Bay" e singurul cantec pe care-l stiam inainte sa fi ascultat albumul. La momentul respectiv nu stiam englezeste prea bine (sau poate inca nu vroiam sa-mi pliez creierul dupa intonatiile si accentul exoteric al lui Dylan) si singurele cuvinte pe care le intelesesem erau "Panama hat". Da. Incepe ca un film frantuzesc din anii '60, apoi se transforma rapid in Jules Verne, desi nu fara o nuanta de Tennessee Williams. Nu intru in detalii, ca sa nu rapesc surpriza celor care inca n-au ascultat albumul.
"One more cup of coffee"... In mod cert, altceva decat cafea se bea la momentul cand a fost scris cantecul. De fapt, cu un manual de psihologia dependentei se pot urmari toate fazele intoxicarii alcoolice, de la un cantec la altul. "One more cup of coffee" si "Oh! sister" reprezinta faza deprimarii de dupa exaltarea copilareasca din "Mozambique". Urmeaza "Joey", unde se scot sisurile din teci. Si-apoi se ia totul de la cap, vinerea urmatoare.
Va urez un week-end placut, alaturi de Bob Dylan!
01 Ianuarie 2006
Amazon.com
|
