Albumul Formatii Rock nr 9 este, ca intreg vorbind, cel mai “fericit” al intregii serii. Dupa nejustificat de multe incercari si experimente (nereusite) ale producatorului (ramas) anonim, s-a ajuns, in ceasul al noualea la o formula decenta, cu doua trupe care au ceva de spus, fiecare ocupand cate o fata a LP-ului. Pare simplu, dar Electrecord-ul se pare ca a gandit “in bucla” problemele legate de rock-ul romanesc. Oricum, ceea ce ar fi trebuit sa fie un al doilea inceput s-a dovedit a fi fost doar o intamplare cu caracter unic, urmata de un recul pe masura, dar sa nu anticipam.
Albumul 9 reuneste doua trupe cu stiluri aparte, care abordeaza un rock progresiv, sa-i spunem temperat, plecand de la premize diferite. Pro Musica vin din zona blues-ului si a rock-ului “clasic” al perioadei 1970. Este prezent (in muzica lor) elementul etno, legat de ideea de multiculturalitate, se simt si izvoarele comune cu Phoenix. O alta caracteristica este tratarea baroca a pieselor, ce au la baza teme bine conturate.
“Logica Timpului”(1) este un astfel de exemplu. Piesa este construita in relatie cu momentul de maxima forta (descatusare) din final, moment gradat cu mare rafinament. Virtuozitatea interpretarii este direct proportionala cu gandirea de ansamblu a compozitiei, care creaza starea de spirit ideala pentru receptarea urmatoarei piese.
“Si Daca …”(2) intruneste toate calitatile unei mari realizari muzicale. Cuvantul ce caracterizeaza pe de-a intregul aceasta creatie este “sensibilitate”. Arareori, in rock-ul romanesc, s-au intalnit in mod atat de fericit versul eminescian cu o muzica adecvata mesajului acestuia. Solo-ul de chitara este deosebit de inspirat, fiind construit cu un remarcabil simt al masurii. Vocea nu epateaza ci exprima. Intreaga compozitie se plaseaza sub semnul echilibrului. Si cum muzica “nu s-a facut singura”, este cel mai potrivit moment sa anuntam ca Pro Musica este alcatuita (pe acest album) din Ilie Stepan – chitara; Vasile Dolga – baterie; Grigore Hariga – chitara; Ionel Tarnoczi – voce; Richard Schoring – bas; Anton Furtuna – claviaturi.
“Metamorfoze”(3) reprezinta o adevarata “piesa de rezistenta” a trupei. Dezvoltata pe structura armonica a unei piese baroce, cu un preludiu instrumental de coarde (realizat pe clape), compozitia permite etalarea tuturor valentelor interpretative ale protagonistilor.
“Pasarea P”(4) trimite, cel putin prin titlu spre “ideea de Phoenix”. Urmarind armonia si structura ritmica ne putem da seama ca legatura amintita nu este tocmai fortata. Ar putea fi vorba de o piesa tribut, un semn de recunoastere si respect facut de o formatie ce tine la conceptul de “sunet banatean”.
Aceasta ar fi o scurta cronica a unei “fete de disc”, (“compusa” de Ilie Stepan), ce este recomandabil sa fie ascultata de iubitorii rock-ului de la noi din tara, deoarece sunt multe lucruri bune si frumoase de auzit.
Accent dezvolta in muzica sa o latura “experimentala”. Din acest punct de vedere se plaseaza intr-o zona de avangarda a rock-ului romanesc. Instrumental, ceea ce se aude surprinde si totodata capteaza, dar intr-adevar important este ca din ansamblul sunet-tema, prevaleaza conceptia. Piesele sunt elaborate, au o structura complexa si propun alternanta dintre momente lirice si pasaje de forta. Gradatia joaca un rol major, precum si cunoasterea/stapanirea armoniei, (ca stiinta).
Muzica propusa de Accent pe scena rock-ului romanesc are o puternica nota particulara, reprezentand unul dintre putinele cazuri de exprimare artistica autentica din zona care face obiectul analizei noastre. Este salutar faptul ca nu se cauta asemanarea prin suprapunere cu modelele occidentale, ci avem de-a face cu folosirea unui limbaj rock in sine, pentru realizarea unor idei proprii. Posibilele trimiteri spre Genesis nu constituie o sursa de inspiratie, fiind mai degraba un numitor comun, caci rezolvarile muzicale servesc altor scopuri, dealtfel bine determinate.
Componenta formatiei Accent este urmatoarea: Paul Prisada – chitara, voce; Gygy Murariu – chitara; Florin Lefter si Mihai Moraru - percutie Ionut Stefanescu – flaut; Carol Nucu Popa – claviaturi; Gheorghe Pescarus – blockflote. Muzica propusa de ei pe albumul aflat in discutie este o frumoasa carte de vizita, care, din pacate, a trecut neobservata de cei care dispuneau in acele vremuri de mijloacele industriei muzicale autohtone (si care limitau accesul celor cu care nu aveau suficient de multe in comun).
“Arborele”(5) incepe in forta inducand o atmosfera halucinanta nemaiintalnita in muzica rock de pe meleagurile noastre. Acesta ar fi un prim fapt de remarcat. Apoi se produc “rupturi de ritm”, au loc schimbari de masura, tonalitate … toate sub semnul coerentei.
“Rani In Roua”(6) continua sa surprinda prin varietatea abordarii, in care momente de recitare se succed intr-o maniera logica cu pasaje de mare complexitate armonica. Folk-ul si rock-ul se intalnesc sub egida experimentalului.
“Scrisoarea a XIII-a”(7) este una dintre cele mai reusite (si in acelasi timp neobservate) piese progresive romanesti. Atat la nivel compozitional cat si interpretativ, “Scrisoarea …” sta in picioare, fiind un veritabil moment de varf al muzicii noastre. Ca speculatie, daca la tobe ar fi evoluat Phil Collins, trupa s-ar fi numit fara indoiala Genesis.
“Sarpele - 1”(8) este o alta interesanta piesa in care avem ocazia de a “asculta muzica”. O muzica compusa de Paul Prisada si Nicolae Sava. De cea mai buna calitate.
Auditia albumului Rock 9 genereaza un singur regret: acela de a se “termina” prea repede. Ar fi fost excelent ca cele doua trupe sa fi avut ocazia de a “scoate” albume LP. In felul acesta, rock-ul nostru s-ar fi apropiat mai mult de cel polonez, cehesc, poate chiar de cel maghiar sau sarbesc…
|
