Formatii Rock 11 incepe deloc incurajator cu trupa Contrast din Suceava. Pentru aceasta formatie, muzica usoara romaneasca a timpurilor in care a activat era un ideal mult prea inalt. A dezvolta mai pe larg subiectul este pierdere de timp pentru redactor si cititor, asa ca propunem o intrare abrupta in miezul problemei pentru a putea iesi onorabil din provocarea data.
“Primavara”(1) ne intampina cu un sunet anacronic in care se simt vagi trimiteri (neconcludente) spre ideea de reggae. Exista pe acolo si un pretins solo de chitara bazat pe intrebare – raspuns, ambele de aceeasi calitate.
Urmeaza “Aeroportul”(2), care incepe cu un sunet de avion, continua cu un preludiu mult lungit ce pregateste intrarea intr-o tema intr-adevar modesta. Monotonia acestei piese consta in lipsurile din sfera solisticii, armoniei, ritmului, a conceptiei, a registrului ingust in care a fost gandita, a versurilor, a interpretarii, etc. Aceste consideratii pot fi extinse asupra intregului material prezentat cu ocazia albumului 11 de catre formatia suceveana. Finalul, si el cu sunet de avion, apare ca o binecuvantare.
“Scrisoare de dragoste”(3) ar putea aduce “in cea mai perfecta dintre lumile posibile” cu muzica lui Dan Spataru (cunoscut interpret de muzica usoara, a carui voce contine inflexiuni native “de populara”).
“Cantec de leagan”(4)! Iata un blues de o modestie deranjanta, cu un text inteligent din care citam: “Pe un vers de Eminescu/ Si pe triluri de Enescu/ …”
Muzica, de care ne-am delimitat in cel mai benign mod pe care am avut inspiratia de a-l gasi, a fost facuta de Iulian Prisecaru iar textele de Iulian Prisecaru (1, 3-5) si Ion Cozmei (2). In postura de instrumentisti functioneaza alaturi de acelasi Iulian Prisecaru – chitara, voce (pentru a treia oara nominalizat la Rock 11), Narcis Dumitriu – claviaturi, voce; Vasile Hutuleac – bas, voce; Constantin Olaru – baterie, voce.
Prima fata a LP-ului, dedicata Contrast-ului se incheie cu piesa (4), dar ca surpriza Electrecord, fata a doua incepe la randul sau cu o piesa a aceleiasi formatii, a cincea si ultima. Suficient cat sa se sadeasca confuzia privind formatia numarul doi, in ordine cronologica, a colectiei, confuzie intretinuta si de tehnoredactarea copertii albumului. Asadar “Cine, Cine”(5) este piesa ce nu putea lipsi de pe disc si care incepe, surprinzator, cu un sunet de telefon urmat la scurt timp de versurile: “Cine, cine, cine?/A telefonat la mine”. Cam asa a mai fost umpluta o fata si ceva dintr-o productie a casei de discuri unice din Romania comunista.
Cea de-a doua formatie a LP-ului este Timpuri Noi din Bucuresti. Unul dintre numele onorabile ale muzicii autohtone, la o prima intalnire cu ideea de LP. Comentariul de fata vizeaza cu predilectie materialul de pe albumul aflat in discutie, nu intreaga cariera (anterioara sau ulterioara) a trupei ori probleme legate de underground-ul in care a activat.
Cele trei piese ale Timpuri-lor Noi de pe Rock 11 apartin unui cu totul “alt film” (in raport cu trupa anterioara). Stilul este un new wave cu elemente avangardiste de “alternativ”. Un sunet “plin”, teme bine conturate si idei muzicale ale anilor ’80; asta intr-o zona culturala rock puternic legata de anii ’60 – ’70.
“Albele Furtuni”(6) este o piesa “clasica” de wave, putin mai cuminte decat altele din repertoriul formatiei, in care se distinge vocea si abordarea particulara a solistului vocal Adrian Plesca. Muzica si textul materialelor prezentate pe “albumul 11” sunt ale lui Razvan Moldovean – baterie, voce. Piesa are o arhitectura aparte, ce permite etalarea instrumentistilor fara a fi nevoie ca acestia sa “iasa in fata”. In acest sens se poate vorbi despre o idee de abordare minimalista (vezi curentul muzical cu acest nume).
“Seara de mister”(7) inscriindu-se pe aceeasi linie cu precedenta piesa, cu care seamana poate ceva mai mult decat ar fi fost cazul, se distinge de aceasta printr-o alta finalitate. Directa si percutanta, piesa propune specularea unei diferente de “potential” dintre refren si strofa. Dan Iliescu – chitara, voce isi face din plin datoria, ramanand in acelasi timp “in spate”. Este o proba de maturitate artistica pe care nu multi muzicieni de la noi au reusit sa o treaca. Piesa anticipeaza in acelasi timp ideile sonore ale anilor ’90.
In “Am sa raman cu tine”(8) descoperim directia pe care avea sa se stabilizeze trupa in perioada imediat ulterioara. Bas-ul, realizat de Radu Cartianu, reprezinta o cheie a piesei, ce se desprinde in cea mai mare masura de celelalte doua si de muzica romaneasca.
Asadar avem o trupa interesanta, cu numeroase aspecte originale, orientata spre idei putin explorate in tara, situata la confluenta avangardista dintre wave si punk si in acelasi timp ancorata intr-o oarecare masura in ideea de comercial. S-ar putea vorbi de o liniaritate a interpretarii si de o monotonie relativa a compozitiilor. Se poate aduce in discutie si seriozitatea ”prea mare” cu care sunt “atacate” piesele, dar in momentul in care ai infipt steagul intr-o zona neexplorata nu se mai poate pune problema de neajunsuri. Altfel spus, Timpuri Noi, intr-o formula conceptuala inca departe de punctul de apogeu.
Albumul Formatii Rock 11 nu este nici el unul “de colectie”. Pentru colectionari insa, poate fi o piesa rara, deoarece, precum in alte (numeroase) cazuri anterioare din Romania, modul in care a fost gandit si editat este greu de intalnit altcandva si altundeva.
|
