 |
Spiritual Black Dimensions (1999)
04 August 2004
de Ioan Cora |
 |
Alt album zglobiu al celor de la Dimmu Borgir. Si de aceasta data nu sunt de vina doar clapele. Dar de ce le consider vinovate? Poate din cauza ca exista multe momente ce par a fi mai mult poluate de ele (clapele) inversand efectul de melodicitate ce s-a dorit a fi de la bun inceput un scop in sine. Ar mai fi o componenta ce te duce cu gandul la desenele animate inspirate din povestile lui Andersen din mai noile variante postmoderniste... Cum ar fi piesa 4 United in unhallowed grace. Parca ar fi vorba de craiasa zapezilor urmarita de robotii cei rai. Sau chiar de monstrii avizi de pofte sexuala mai mult sau mai putin ortodoxe. Partea mai amuzanta (nu zglobie) e continuarea de pe piesa 5 The promised future aeons. Seamana cu scena in care Superman a ajuns pe taramul gheturilor si a descoperit Krypton-ul (elementul chimic bineinteles). Am aruncat o privire si pe versuri. Un conglomerat de ingeri, universuri paralele sau interzise dupa caz, umbre, stranietate si diverse elemente extraterestre. N-am fost departe de imaginatia lor.
Analogiile de mai sus nu sunt neaparat sinonime cu infricosatorul ridicol ce sta pe umarul oricarei trupe de black. O fi vorba de acei ingeri posesivi… Spiritual black dimensions nu poate fi privit ca o simpla carte de benzi desenate… chiar si din cele pentru adulti. Fata de albumul anterior (Entroned darkness triumphant) a aparut o componenta sexuala ce sare in ochi inca de cand privim coperta. Probabil ca de aici trebuie inceputa auditia acestui album.
Distingem trei piese ce pot fi considerate triunghiul ce confera un centru de greutate intregii productii: Reptile, Dreamside dominions si The insight and the catharsis. Fiecare dintre ele poate candida fara probleme la rangul de hit al genului. Au cam tot ce le trebuie. Sound excelent, ritm, riff-uri (putine dar exista!) si nu in ultimul rand melodie. Smecheria lor (pana la urma chiar e o smecherie aici) sta in alternarea pasajelor “grele” cu “cantecele” pe clape. Trebuie sa fim seriosi si sa ne privim in ochi. Pasajele pe sintetizator oricat de maiestuoase si simfonice ar parea sunt in cele din urma cantecele de adormit copii. Dar au rolul lor binedeterminat: creaza senzatia de piese legate si unitare. Urechea si mai ales trompa lui Eustache sunt elementele manipulate cu mare grija de Dimmu si echipa de producatori… E drept! La modul primitiv…
In cazul lui Dimmu Borgir nu se poate vorbi de o evolutie sau o involutie relativ la albumul anterior. E vorba de o experienta “musculara”. Tragi de fiare mai repede si mai bine… Obosesti mai mult sau mai putin. Rezultatul e o “impachetare” placuta ochiului si urechii la modul barbar. Daca ar fi posibil, as inventa concursul The strongestman in the world pentru trupele de metal. Dimmu s-ar gasi printre primele trupe invitate…
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
