Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Pop & Rock
Progresiv & Experimental
Metal, Punk si subgenuri
Rock romanesc
|
|
Basca abundentei (1998)
30 August 2004
de George Cirstea (giorgio @k.ro) |
In anul 1998 apare cel de-al treilea album de studio al celor de la Timpuri Noi - Basca abundentei. Raportarea la materialul anterior apare ca un lucru firesc si personal, pot sa declar ca in ciuda nereusitelor de productie (care fie vorba intre noi dau un aer "raugh" materialului, sau "aspru-aspru" ca sa-l citez pe Artan) prefer De regiune superior. Modificarile de componenta si schimbarea producatorului aduc un sound mai bun, lipsit de acele mici imperfectiuni (uneori intentionat introduse) prin care reuseau totusi sa fie mai aproape de fani. Pana la acest moment Timpuri Noi aparusera in peste 150 de spectacole (sursa www.rockmania.net) un record in mod sigur pentru o trupa romaneasca. Exceptand difuzarile radio si realizarea clipului pentru Perfect (difuzat la MTV), concertele fusesera singura modalitate pentru promovarea proprii lor muzici. Noile piese Timpuri Noi beneficiaza de realizarea unor videoclipuri intens promovate, lucru vizibil si la nivelul textelor, acestea fiind mai "cuminti" decat cele cu care ne obisnuisera pana atunci.
Revenind la modificarile de componenta, pentru acest album trupa renunta la chitaristul Marian Moldoveanu iar in locul basistului Adrian Bortun este adus Catalin Razvan, cunoscut mai mult prin prestatiile sale jazzistice alaturi de diversi muzicieni consacrati. Adrian Bortun va trece la Sarmalele Reci, destinul celor doua trupe intersectandu-se astfel din nou. Dupa colaborarea cu Mihai Iordache, iata cum un alt membru TN sare in barca Sarmalelor Reci. Noul basist, cu o experienta in mai multe stiluri muzicale, aduce exactitate si un plus de maturitate interpretativa. De asemenea dispare backgroundul feminin ce insotise trupa de-a lungul ultimelor doua albume.
Consecventi cu ponderea de nume proprii din titlurile pieselor (Maricica, Adeline, Verginica, Veta) TN ies insa de aceasta data din tiparul de 4+4 piese per album. Materialul nu mai pare asa de echilibrat ca precedentele, la asta contribuind si impresia de eterogen ce strabate ambele fete ale albumului. Precizez ca acest punct de vedere e al cuiva care a achizitionat si ascultat inregistrarile TN doar pe vinil sau casete.
Albumul debuteaza cu Star Station, o concesie facuta noilor producatori in dauna sinceritatii despre care vorbeau pe vremea lui De regiune superior. Piesa e alerta si a picat foarte bine pe tipicul postului de radio ce a difuzat-o intens. Mai deunazi si Pro Consul a realizat o piesa similara pentru un alt post FM.
Bateria cazona cu care debuteaza Maricica a inspirat probabil videoclipul (denumit NATO) un fel de puls luat taranimii romane despre posibila intrare a Romaniei in NATO. Nu cred ca asta a intentionat trupa. Inceputul de la Lamaita aduce bine de tot cu Jean Michel Jarre desi pe coperta interioara baietii ne destainuiesc ca la inregistrari nu s-au folosit sintetizatoare sau alte instrumente cu clape (sa-i credem :-)) Tema piesei este una populara, prelucrata in registrul new wave, ascultatorul avand senzatia unui deja-vu al perioadei lor optzeciste.
Adeline si Verginica imi amintesc de stupoarea unui bun prieten, descoperind in Bucuresti nenumaratele posturi de radio pirat profilate numai pe manele. Incantatiile lui Dan Iliescu completeaza de minune piesa Adeline cu un pronuntat iz balcanic (Mindru-i arcul carpatin/Prin talazul bizantin), iar pasajul recitativ al lui Artan din Verginica aminteste de Tanta de pe primul lor album. Aleasa sa urmeze celor doua pseudo-manele, piesa Basca debuteaza dur prezentand un prim moment de rock autentic. Chiar imi era dor de chitara incisiva a lui Dan Iliescu. Versurile sunt un protest la adresa "purtatorilor de basca", acei oameni blocati in inertia vremurilor, lucru explicitat inspirat si de coperta albumului.
Fata a doua debuteaza cu Veta, o piesa despre care puteam sa jur ca va aparea pe o inregistrare unplugged ulterioara. Nu m-am inselat. Piesa e simpla si reconfortantata, cu doar doua strofe repetandu-ne obsedant dilema autorului unui viol "in padure la Baneasa". Intre strofe, un verb inedit la imperativ (a hatani, a hatana?), un scartait de chitara si chiar urlete de lup completeaza un tablou deosebit de sugestiv. Balalau e o melodie alerta, amintind ca dinamica de Varu Maftei.Vocea sintetizata a lui Artan si apoi la final concluzia "mama ce cosmar!" rostita pe un ton normal si usor buimac, reusesc sa sugereze un vis urat despre "inflatia de Balalai" ce ne inconjoara. Industrial imi aminteste de Charles Chaplin (cu ale lui Timpuri Noi) unde laitmotivul era impactul automatizarii pentru industria americana interbelica. Un soc la fel de puternic pare a fi la noi trecerea brusca de la societatea de productie la cea de consum. Interesanta e in acest sens alternanta intre pasajele dominate de zgomote industriale si cele unde, peste un refren "la moda" reprodus aproximativ (M-ai vazut, m-ai vazut,/Ti-a placut, ti-a placut) domneste linistea. Malu' Valu' reprezinta unul dintre primele manifeste antidrog din muzica rock romaneasca. Piesa cu cel mai mare impact de pe album debuteaza cu o "chitara intoarsa" ce revine obsedant pentru un moment final in forta. Inceput pare un cantec de leagan, in care descoperim insa versuri de o rara sensibilitate, nemaintalnita pana atunci la Timpuri Noi.
Mare parte a pieselor acestui album (Verginica, Basca, Veta, Maricica, Adeline, Malu' Valu') se vor regasi pe un unplugged din 2000 (material scos alaturi de cei de la Vita de Vie) in fapt ultima inregistrare a trupei. Pe acest album unplugged apare piesa Asta-i tara, o melodie despre eclipsa din 1999 privita ca un fenomen astronomic ce se poate vinde foarte bine atunci cand nimic nu mai e de vandut (Sa vedem eclipsa/Ce ascunde lipsa).
Dupa aceste inregistrari grupul se va destrama. Adrian Plesca va infiinta Partizan (unde canta si in prezent) iar Dan Iliescu va incerca, pe rand, o alta trupa rock (Zidd) si, mai recent, ceva nou pe piata muzicala romaneasca, asa numita muzica terapeutica.
Daca ar fi sa povestesc cuiva peste ani despre Romania anilor '90 cred ca i-as pune o caseta cu Timpuri Noi. Ar fi probabil suficient. Au fost printre cei mai fideli fotografi ai acelei perioade. Au reusit sa umanizeze muzica rock, vorbind despre cartiere si blocuri, crasme, bodegi si despre emotii, uneori frumoase, alteori abjecte. Vor ramane probabil in istoria muzicii (rock) autohtone, la fel cum (daca mi se permite comparatia) a ramas GM Zamfirescu in al sau maidan cu dragoste pentru poate acelasi tip de emotii.
|
