|
From the Moldavian Ecclesiastic Throne (1997)
13 Septembrie 2004
de Horia Diaconescu |
Am reparcurs primul album God. M-am intrebat cum de s-a putut asculta asa ceva in ‘97. Un album de gotic-black cu o voce grind defazata de linia pieselor, productia primitiva, incoerenta instrumentala, totul incadrat de o piesa despre Stefan cel Mare, cu citate din cronicari si refren in limba engleza, si o preluare (de amatori) dupa cea mai punk piesa Lacrimosa: Copycat. Plus imaginea ortodoxa a trupei acompaniata de cuvantul anglo-saxon “god”.
Lasand de-o parte curiozitatea pe care multi au avut-o fata de unul din primele albume romanesti de gotic metal, God au reusit la vremea respectiva sa atraga atentia. Ar fi exagerat sa vorbim de “originalitate” la o trupa cu probleme majore de compozitie si instrumentatie. God aveau insa un specific neintalnit la alte trupe de gen romanesti. Vocea nazala “de popa”, accentul moldovenesc, camasile albe ale vestimentatiei de scena, piesele saltarete si dinamice, oarecum atipice pentru gotic metal si prezenta viorii au constituit cateva elemente de identitate. Pe scurt, o trupa sa-i spunem exotica, balcanica prin amalgamarea influentelor din locul unde Moldova se intalneste cu Phlebotomized.
Greutatea titlului (Moldova + tron + eclesiastic) nu este insa deloc sustinuta in plan sonor. O sectie ritmica scolareasca si, pe tot albumul, o chitara care nu stie mai mult de cateva note. “Vajaielile” nu vor inlocui niciodata absenta de compozitie, iar vioara duce greul, incercand sa acopere golul lasat de celelalte instrumente. Componenta: Constantin Lapusneanu – voce, Eugen Lapusneanu – chitara, Stefan Nicolau – bas, Manuel Giugula – clape, Adrian Olaru – tobe, Elena Doroftei – viola.
Cateva sunt bucatile “de referinta” ale materialului:
Piesa de album - From the Moldavian ecclesiastic throne (2) in care este rostit testamentul lui Stefan intre ragete si guturale. Ritmica frazarii fortate a titlului este, poate, cel mai atroce pasaj inregistrat de vreo trupa romaneasca. A devenit deja antologic si momentul in care vocea black scuipa “…in veacul vecilor!” de parca s-ar face o exorcizare.
My romance (4) – “sapte minute despre iubire”, dupa cum se spunea intr-un interviu... “Cu insertii de voce tip Regurgitate”, mai trebuie adaugat. Dezlantuirea de mijloc (de la min 4:28), unul din momentele decente ale albumului, nu a avut sansa unor instrumentisti mai capabili. Piesa anticipeaza totusi cateva din accentele de pe Sublime.
Diabolus in musica (6) – a fost "hitul" trupei si singurul loc unde racnetele au un rol al lor. O piesa de anarhie, unde vioara traseaza cu indrazneala o melodie psihotica peste opintirile vocale si cacofonia instrumentala. Ca faza, imi amintesc ca la un concert, vreo 10 pustani se tavaleau si se aruncau in cap in timp ce God rememorau cenzurile Inchizitiei.
Si… (8) - o alta piesa de oarecare succes, inascultabila in absenta curiozitatii care a insotit trupa in 1997. De altfel, peste tot, falsarea si, dupa caz, o engleza “de balta” (vezi Pity of my own grief (7)) constituie problemele cele mai acute. Versurile si refrenul sunt relativ mai lucrate fata de restul albumului, dar fara suportul viorii piesa practic nu ar exista.
Acesta nu a fost singurul album God. Foamea de metal underground a fost destul de ridicata prin ’97 – ’98. From the Moldavian… s-a vandut in peste 1000 de copii, mai bine decat alte trupe ale vremii. Sustinerea investita de acelasi public metal underground avea sa genereze un al doilea material, ceva mai reusit (fata de primul) in care nu se va mai canta despre Moldova nici cu regurgitari si nici in limbi straine.
|