 |
The System Has Failed (2004)
22 Septembrie 2004
de Ioan Cora |
Dupa cateva auditii ale acestui album prima intrebare care iti vine este aceea a adresabilitatii. Cui i se adreseaza un album ca acesta in 2004? Generatiei mele (rust in peace) sau celei adolescentine? Generatia mea se imparte si ea in mai multe subcategorii. Dar pentru simplitate e vorba de cei care mai asculta heavy metal si cei care au ascultat. The system has failed nu poate satisface nici una din categoriile amintite mai sus. Si motivele sunt la indemana: riff-uri obosite si putine, montonie la nivelul ideilor muzicale, senzatie de anacronism si mai ales o “cumsecadenie” in vocea lui Mustaine. Piesa dupa piesa… si gandul imi fuge la filmul de desene animate cu taurul Ferdinand. E ca si cum as fi un spectator la corrida si as vedea in loc de un taur furios, unul care miroase florile si se gudura pe langa toreador.
“Confruntarea” incepe cu Blackmail the universe. O piesa despre care se poate spune ca e interpretata de Megadeth. Continuarea Die dead enough amesteca un riff anemic cu o melodie ce te trimite la albumele anterioare (vezi Youthanasia). La fel si Kick the chair (3)… vezi Rust in peace. Si tot asa. Facem o recapitulare a discografiei. Un alt motiv de plictiseala.
Piese ca Tears in vial, Back in the day sau My kingdome come si-au gasit un oarecare ecou; dar imaginea lui Ferdinand devenea la fel de insistenta. Mustaine incearca sa nu supere fanii cu vechi state de plata prin metoda: nimic nu se pierde totul se transforma fara insa a se decide in privinta noului val de eventuali platitori. (E vorba de vechea dilema a lui Ai bilet? Nu prea…).
Dupa cum se vede nu am rezolvat problema adresabilitatii. Acum sa nu se creada ca nu va asculta nimeni albumul asta (eu sunt unul dintre ei). Cantitativ, e vorba de cei ce-l asculta pe bunic depanand amintiri la gura sobei. Si lucrul acesta ne poate face sa intelegem de ce o trupa ca Metallica nu si-a asumat acest rol (vezi St Anger). Pentru ca a schimba ceva in muzica pe care o faci cu riscul de a-ti pierde o mare parte dintre ascultatori poate fi si o dovada de maturitate artistica. Cel putin Megadeth m-a convins de acest lucru...
23 Noiembrie 2004
Catalin Bizdadea (catalin_ionutz @ yahoo.com)
Nu cred ca este vorba de convins. Megadeth nu mai trebuie sa convinga pe nimeni, ce au avut de spus au spus de mult. Insa ce trebuie remarcat la acest album este conjunctura in care el a aparut, pentru ca, nu trebuie uitat, albume ca Risk (poate cea mai prost album pe care l-am ascultat vreodata) sau The World Needs.. au fost tot atatea bile negre pentru o trupa ce parea astfel ingropata. De altfel Mustaine anuntase ca pune punct odiseei megadeth in 2001, dupa accidentul suferit la antebrat.
Toate aceste precizari avute in vedere, noua productie Megadeth reprezinta ceea ce Metallica nu a avut bunul simt sa faca dupa 90: intoarcerea la origini, la sound-ul acela perfid de inaltator, la un Polland sublim care ne serveste destula muzica buna si la un Mustaine resuscitat. Consider acest album ca prima victorie muzicala a lui Mustaine asupra fostilor colegi de la Metallica, demonstrand prin aceasta ca ii pasa de fani poate mai mult decat altii.
Cat priveste albumul propriu zis, acesta nu e genial, dar piese ca Back in the Day, The Scorpion, Die Dead Enough sau Kick The Chair sunt Megadeth pur, cu riff-uri delirante, aceeasi voce cavernoasa a lui Mustaine (poate doar mai putin agresiva...) si versuri de un cinism demn de RIP. Cui nu-i place acest album, pur si simplu nu-i place Megadeth, cam asta ar fi principala idee. Pe mine personal m-a surprins cu atat mai mult cu cat ingropasem de mult in spatele gandului orice speranta de a mai auzi un Megadeth de clasa (au fost in stare sa scoata totusi un album atat de nereusit ca Risk): m-a surprins placut, un efort personal al acestui muzician atat de talentat de solo-urile caruia cei de la Metallica s-au folosit pentru a-si construi planetarul succes (by the way, de cand n-ati mai auzit un solo al lui kirk?!)
|
