|
Symphony of Enchanted Lands (1998)
06 Decembrie 2004
de Ioan Cora |
Hollywood metal. Asa este caracterizat acest album. Posibila coloana sonora a unui film hollywoodian despre eroi, dragoni, glorie eterna si destin. Eroul nostru (calare pe un dragon care scuipa foc) lupta cu toate fortele raului, este ranit, continua insa sa zboare cu sabia lucind in lumina lunii, este din nou ranit, pluteste pe aripile eternitatii, iar este ranit, si eventual gaseste gloria eterna.
Go, mighty warrior… The kings of enchanted
Lands are awaiting your victory ride on the
Wings of wisdom, ride beyond the middle
Valleys to defeat the master of chaos in the
Name of cosmic justice. Peace and love forever.
“Impachetarea” face ca cercul adresantilor sa fie limitat undeva intre pragurile de varsta 15-25 de ani si posibil fanilor Starcraft (joc pe calculator din acea vreme). Insa muzica de pe Symphony of enchanted lands este mai mult decat interesanta. Combinatia de heavy metal – muzica medievala – symphonic metal confera o prospetime mai greu perisabila in timp. Din nefericire legatura dintre impachetare si continut transforma intregul produs intr-un simplu demers comercial. Cu titlu informativ, setbox-ul (editie limitata) contine printre altele tatuaje de hartie, insigne si lanturi cu sabii si dragoni din materiale extrem de proaste si niste vederi cu busturile artistilor: Luca Turilli (chitara), Alex Staropoli (clape), Daniele Carbonera (tobe), Fabio Lione (voce), Alessandro Lotta (bass).
Pe langa membrii trupei mentionez si o intreaga alta pleiada de instrumente ce tin de sfera clasica: viola da gamba, vioara, violoncel, clavecin, oboi, flaut, contrabas, mandolina + diferite coruri si solisti. Totul pentru a conferi o nota cat mai bombastica si inaltatoare.
Inca de la intro-ul Epicus Furor suntem avertizati de felul in care este abordata intreaga “poveste”. Iar Emerald Sword (2) ne introduce in sound-ul Rhapsody: viteza, ritm, refren (obligatoriu un cor). La fel si piesa 3 - The wisdom of the kings. Heroes of the lost valley (4) introduce la modul evident ideile medievale si este, probabil, cea mai buna piesa de pe tot albumul. Din aceeasi categorie face parte si The dark tower of abyss (8).
Eternal glory (5), Beyond the gates of infinites (6) si Wings of destiny (7) sufera de pacatul ca sunt prea “manowar-esti”. Este practic o demonstratie si un tribut adus trupei. Un fel de: Uite cum ar fi sunat Kings of metal cu un buget de 1000 de ori mai mare.
Ultima piesa (10) Symphony of enchanted lands este si punctul forte al albumului. Durata (peste 13 minute) si varietatea duc cu gandul la genul progressive metal. Din nefericire gradatia prin care s-a dorit trecerea de la o tema (muzicala) la alta nu creeaza acel “climax” tipic genului enuntat anterior. De aici si senzatia de taraganare/lungire/fragmentare. Se incearca o “salvare” prin aducerea in prim plan a povestii si a imperativelor: Go! Mighty Warrior! dar se aluneca pe o panta kitsch-oasa ce are de castigat doar pe termen scurt.
Acest al doilea album al trupei poate fi vazut si ca o reciclare de aer adusa scenei metalice. Un aer – pentru unii proaspat, pentru unii toxic si pentru unii un simplu aer.
|