 |
Auditia albumului este o piatra de incercare pentru orice ascultator. Fara o adaptare si o integrare cu atmosfera degajata de Alice in Chains, este foarte greu sa te familiarizezi cu “monotonia” de pe Dirt. Monotonia este (a fost) o constanta a genului grunge; si din acest punct de vedere pare nedrept sa incadram trupa in acest subgen muzical. Mesajul, atitudinea si starea hiptnotica generata de cele 12 piese de pe Dirt indreptatesc o afirmatie de genul: Inceputul anilor 90 a fost marcat de grunge si Alice in Chains. Vorbim de rock… “Monotonia” trupei trebuie privita, insa, ca un instrument de comunicare cu publicul si mai putin ca o imposibilitate de exprimare la nivel muzical. Ghilimele au fost folosite pentru a transforma cuvantul cu un sinonim mai potrivit din punct de vedere artistic. Si acesta este subtilitate. O subtilitate capabila sa sustina mesajul trupei: Moartea. Subscriu si eu la ideea ca tot ce a insemnat death-metal-ul pana acum devine o simpla caricatura in fata acestei ode a mortii care se numeste Dirt.
Toate piesele au fost compuse de Layne Staley (chitara/voce) sau Jerry Cantrell (chitara/voce) cu exceptia Rain when I die (3) semnata si de Mike Starr (bass) plus Sean Kinny (baterie).
Inca de la Them bones (1) se simte un “spice” de Black Sabbath care transporta ascultatorul direct intr-o stare hiptnotica tipica formatiei amintite. Nu se pune problema ca Alice in Chains ar fi copiat intr-un anumit fel vreo piesa Sabbath. E vorba de un fenomen de acumulare si de asumare a ceea ce s-a “facut” in muzica pana in acel moment. Condimentul este folosit, de altfel, pe intregul album.
Rooster (5) este cea mai accesibila piesa de pe Dirt. Si un punct de plecare pentru ascultatorul neavizat. Notiunea de accesibilitate trebuie, insa, interpretata altfel in cazul Alice in Chains. Sa zicem ca in cazul de fata sunetul e mai putin “noroi”-os.
Sound-ul trupei este evidentiat de piese ca Dam that river (2), Sickman (4), Dirt (7) sau Hate to fell (10). Un sunet compact, condensat. Si toate astea fara sa genereze o aglomerare sonora (meteahna obisnuita a trupelor de death si thrash).
In cazul unui album ca Dirt nu se poate vorbi de momente de varf sau de piese hit. Preferintele mele personale s-ar opri la doua titluri: God Smack (8) si Angry chair (11). Mesajul si interpretarea (fara a fi iesita din comun) merg mana in mana. Rezultanta fiind o atmosfera halucinanta cu puternice tente decadente. Un deliciu…
Dirt este un album dificil. Muzica si mesajul sunt deranjante pentru marile mase. E nevoie de o stare de spirit sau de un stimul. Dupa o ora de Alice… te vei bucura ca mai esti in viata. Si vei dori sa ramai singur... Probabil...
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
