Muzici si Faze - Van der Graaf Generator

Teatralismul si scepticismul muzicii vandergraafiene poate fi “gustat” in aceiasi termeni cu care se savureaza un text cioranian. Speculativ vorbind, pot spune ca Van der graaf generator poarta povara scepticismului si teribilismului. La un album cum e Pawn hearts, putem merge mai departe pe firul (i)logic. Modul in care se schimba perceptia vis-a-vis de muzica si text tine mai mult de sfera perisabilitatii si mai putin de cea a transformarii sau evolutiei. Dragostea, manipularea (suntem niste pioni pe o mica tabla de sah) si ego-ul sunt piesele principale din puzzle-ul ce formeaza un album “conceptual”. Ghilimelele vor sa sublinieze faptul ca s-a esuat in acest demers. Mesajul oarecum incifrat combinat cu prelungi “faze” experimentale dilueaza in mare masura efectul tip surpriza specific teatralismului VDG. In acest mod ascultatorul este supus la mari chinuri pana la descifrarea cheii in care trebuie audiat albumul. Odata descoperita, exista riscul ca interesul sa scada invers proportional cu timpul “pierdut” pana la acel moment.

Pawn hearts contine doar 3 piese in cel mai pur stil al albumelor de progresiv: Lemmings (1), Man Erg (2) si A plague of lighthouse keepers (3). Din perspectiva fanului se poate emite ideea ca Pawn Hearts este cel mai bun album Van der graaf din intreaga discografie. Avem o poveste (vezi piesa 3), avem “nelinisti metafizice” (vezi 2), avem haos (vezi 1). Pentru un ascultator de muzici progresive, Man Erg pare a fi singura piesa care se poate ridica la un standard calitativ si cantitativ al genului abordat. Imbinarea a doua teme melodice antitetice (cea a ingerilor – angels si cea a “diavolilor” – killers) creeaza o atmosfera de mare efect ce gaseste urmari dincolo de finalul auditiei. Este genul de piesa expozitionala in care nu se ofera solutii sau adevaruri. Finalul este extrem de sugestiv: Angels si Killers deopotriva ne cotropesc sufletul. Ca si pe albumul anterior, chitara lui Robert Fripp (King Crimson) realizeaza acea transcendere dincolo de suportul fizic.

A plague of lighthouse keepers este de departe cea mai monstruoasa piesa din repertoriul trupei. Peste 23 de minute de cautari si experimente intrerupte de cateva momente melodice (excelente!) pe care le putem numi de respiro. Inregistarea live (intr-un studio de televiziune) a acestei piese ne poate da (daca mai e nevoie) masura instrumentistilor si demersului artistic. Faptul ca nimic nu este intamplator, ca toate experimentele sonore fac parte dintr-o constructie sau textura dinainte gandita, poate fascina orice privitor/ascultator. Intrebarea care ramane tine mai mult de dorinta (artistului) de a declansa un “efect” intelectual cu orice pret. Premiul primit este cu adevarat regesc. Surprizele se tin lant iar muzica reuseste sa insufle acea stare de paroxism. Dar odata descoperite toate acestea ramanem cu un handicap greu de surmontat: cat este de credibil pentru mine, pentru tine si pentru cei ce vom fi?

Pawn hearts ramane un mare moment in istoria rock-ului progresiv si nu numai. Putem risca sa spunem ca muzica tine deja de sfera culta, iar versurile sunt deopotriva de valoroase. Ramane, insa, problema adresabilitatii. Ma gandeam cum ar fi sa citesti pe la saptezeci de ani Neajunsul de a te fi nascut…

Where is the God that guides my hand?
How can the hands of others reach me?
When will I find what I grope for?
Who is going to teach me?