Apostrophe (') (1974) 08 Iunie 2005 de Ioan Cora

This is an album of songs and stories set to music performed for your dining and dancing pleasure by FZ and some of the people he likes to record with. Si urmeaza o lista de nu mai putin de 25 de artisti printre care as sublinia prezenta lui Jean Luc Ponty, Sugar Cane Harris sau Jack Bruce.

Trecand repede peste povestea prezentata pe album – o ‘odisee’ printre eschimosi, huskies si spirite – muzica de pe Apostrophe (’) poate fi definita de melanjul pop-jazz marca Zappa. De altfel este unanima opinia cum ca pentru Zappa nu era o problema sa fabrice hituri de top. Uncle Remus (8) este un exemplu cum nu se poate mai nimerit. O melodie pentru marile mase, ‘sugrumata’ insa de ironia acida si cifrata a textelor si chiar a chitarii. Cheia in care trebuie ascultat acest album este data de acest duel (in ironii) dintre Frank si propria chitara. Stink-Foot (9) – ultima piesa de pe album – prezinta un dialog (voce-chitara) mai mult decat savuros incadrat intr-o textura (serioasa) ce tine de sferele elitiste ale jazz-rock-ului.

Zappa a fost de multe ori acuzat ca se ascunde in spatele floricelelor si parodiilor ieftine. Desigur ca putem asculta muzica de pe acest disc ca fiind pentru dining and dancing pleasures. La fel de bine ne putem amuza la auzul unor versuri ca: Watch out where the huskies go an’ don’t you eat the yellow snow – Don’t eat the yellow snow (1) sau de perplexitatea artistului la spusele: I cant see oh woe is me!!! din cauza acelorasi cristale de zapada galbena –Nannok rubs it (2). Dar dincolo de aceste trucuri (de mare efect) se poate descoperi o coerenta la nivel muzical si instrumental rar intalnita la alti artisti. Se observa preocuparea artistica pentru ideea de orchestra rock sau opera rock vazuta dintr-un punct de vedere mai mult decat nonconformist. (Aceste cautari sunt mult mai vizibile pe albumele ulterioare). Iar pentru cei nemultumiti, Frank a produs ulterior un triplu album intitulat simplu: Shut Up 'N' Play Yer Guitar.

(') ?

11 Iunie 2005
Laura Trifan

Ma gîndeam – aşa cum mi se întîmplă mie, uneori, să uit să trăiesc de atîta gîndit – la titlul Apostrophe. Albumul e destul de eclectic, piesele au durate şi stiluri diferite, subiectul e destul de ciudat, dar impresia e de continuitate şi de ironie în stare pură.

St. Alfonzo’s Pancake Breakfast – o joacă jazzy de aproape două minute, din percuţie şi saxofon şi trombon, unde orice notă are o adiere de persiflare.  

Următoarea piesă, Excentrifugal Forz, un minut şi jumătate de oscilaţie între timp (LATER ON) şi spaţiu (WAY BACK WHEN), între forţă şi plutire, ba tentacule, ba nori, ba religie, ba erezie. Apostrophe’ merge pe un covor magic de sunete de chitări, oferindu-mi cîteva (sub)înţelesuri pentru un semn atît de mic, cum e apostroful. Am perceput-o ca pe cea mai dinamică piesă a albumului. N-am putut să nu pufnesc în rîs, de felul cum a adus vorba, în ultima piesă, de suferinţa din boala grea, numită stink foot, alături de întrebarea primită din partea unui pudel vorbitor, despre a sa conceptual continuity. 

Zappa ştia! Putea să facă aproape orice cu vocea. Multa detaşare simt în rostirea cuvintelor, ca şi cum ar vrea să le dăruiască o viaţă proprie, o suflare ludic-gravă, într-un ocean de acorduri jazz şi rock.

Pentru mine, Zappa e ca o plantă carnivoră, încerc să scap, dar cad înapoi în muzica lui. Ascult tot mai mult, fiindcă ştiu că elemente dintr-un album sînt reluate şi prelucrate în alte albume. Ca o hologramă. Oricît aş vrea să spun, cu stil: „Look here brother / Who you jivin’ with that Cosmik Debris”, n-am încotro şi caut…prin KRISTL BOL…

…să aflu cum de vorbeşte pudelul Fido, cine naiba o fi fost Nanook, de unde a ştiut Zappa că mie îmi place să gust zăpadă, pentru a-mi da sfatul „Don’t Eat That Yellow Snow” şi altele.

Nanook, eschimosul de legendă, a carui sotie se numea Nyla – trăieşte aventuri imaginare în albumul lui Zappa. Acesta îl imortalizează pentru a doua oară  - după ce, în 1922, viaţa sa de vînător polar fusese prezentată lumii, într-un film documentar mut. Fido e un alt cîine vorbitor, apărut cu mult timp după ce muzicanţii din Bremen i-au gonit pe hoţi cu cîntecul lor şi după ce Franz Kafka ne-a informat despre „cercetările unui cîine”.

Am încercat să traduc apostroful, dar oare am reuşit?

01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop