Dupa cum se stie, incepand cu Autobahn, Kraftwerk isi vor lasa amprenta in reprezentarile "pop" ale culturii muzicale "moderne". Transferul muzicii electronice de la elite ale undergroundului catre marile mase (via prog) capata si acesta un trend ascendent dupa 1974. Desi nu au facut parte din elite, rolul de agent i-a avansat pe Kraftwerk intr-o pozitie de pionierat. Nu trebuie uitata insa intreaga comunitate kraut, Pink Floyd, Robert Fripp sau Brian Eno care, in prealabil, au reliefat electronica in randurile cercurilor progresive.
Deveniti cvartet, Kraftwerk isi formuleaza cu acest album o prima directie de durata, botezata "industrial folk" (devenit mai tarziu "techno pop") sau "muzica a omului din epoca industriala". Modernitatea in sunet va fi dublata de cateva principii adaptate din estetica unor curente de la inceputul secolului, mai cu seama din aripa sovietica. In calitate de "artisti industriali", Kraftwerk isi vizualizeaza productiile destinate cu precadere utilizarii de masa, ei insisi considerandu-se "muncitori" in uzina de tratare si impachetare a sunetelor. In consecinta, produsele muzicale pe care le propun spre consum respecta norme: simplitate si accesibilitate, generalitate, reproductibilitate, portabilitate, ergonomie si, bineinteles, utilitate. Asistarea de catre masini, care preiau o parte a procesului de compozitie si interpretare, devine o conditie necesara in eficientizarea productiei, la fel de importanta ca si suprimarea identitatii celor care le manipuleaza. Muzica electronica devine, astfel, un teritoriu propice de desfasurare a unor asemenea conceptii, iar inflexibilitatea krautului, inregistrata sub marca Kraftwerk, va ascunde adevarata arma artistica a trupei: ambiguitatea. Ramane subiect de speculatie unde se termina intentia "consumista" si unde intervine un eventual protest, cert este ca albumele trupei au prezentat interes atat pentru mainstream, cat si pentru underground, ceea ce constituie, din punctul nostru de vedere, o reusita.
Autobahn reprezinta prima parte dintr-o trilogie dedicata mecanicismului si miscarii, continuata de Trans Europa Express (1977) si Tour de France soundtracks (2003). Materialul trebuie analizat in legatura cu ceea ce putea accede la calitatea de muzica "popular-industriala" in anul 1974 si cu posibilitatile trupei de a produce sonoritati ascultabile venind din scena kraut-rock. Desi instrumental si alcatuit din numai cinci momente (Autobahn ramane pana azi cea mai lunga piesa pop: 22 min), albumul a intrat surprinzator in topurile europene, australiene si, mai ales, americane (!). Titlul extras pe single a devenit unul din hiturile de marca ale formatiei, iar refrenul pe flaut este prima din temele Kraftwerk asimilate in memoria globala a culturii pop (numele autorilor ramanand pentru majoritate necunoscut). Compozitia descrie nici mai mult, nici mai putin decat calatoria pe autostrada, la sonorizare participand inregistrari de viraje, claxoane, depasiri, portiere, emisiuni radio si, pentru cateva secunde, o stranie prezenta eterica a vocoderului. Melodia, liniara si deosebit de simpla, contine cateva versuri recitate cu entuziasm naiv: "wir fahren auf der Autobahn... die Sonne scheint" ("conducem pe autostrada, soarele ne straluceste"). Autostrada este conditie, iar soferii isi traiesc simbiotic fericirea. Lipsita de nerv realist-socialist, piesa ar putea fi descrisa drept o aplicare a comunismului utopic in muzica de sinteza.
Urmatoarele 20 de minute, nu neaparat legate de primele, evidentiaza o noua capacitate a trupei (si atat): de a se plasa pe coordonate kraut-rock, dar de a fi accesibila "din afara". Neu!, Harmonia si La Duesseldorf sunt alte doua trupe germane care au reusit acest lucru. Prin urmare: Kometenmelodie 1 (2) - un mediocru moment de "kosmische musik", in care componenta (altadata) gotica a fost inlocuita de pulsatii artificiale; Kometenmelodie 2 (3) - un synth-pop simplu si imnic, posibil despre steaua care ii ghideaza pe soferii din pistele primei fete a vinilului; Mitternacht (4) si Morgenspazieregang (5) - doua postludii experimentale cu bruiaje, beepuri si liniste, in genul celor care servesc ca relaxare activa la DJ gathering-uri.
Nu demult am ascultat un remix dupa Autobahn intr-un tehno-club din Bordeaux. Discutand cu DJ Nois, gazda serii, acesta mi-a explicat ca un DJ reuseste cu adevarat atunci cand mixajul sau devine "ambianta pentru mase". Cand ajunge sa depersonalizeze complet sunetele, acestea formeaza un vehicul excelent pentru stimuli de control si animare a multimii. Dar asta e deja o alta poveste...
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
