Pictures at an exhibition (1975)
15 Iulie 2005
de Laura Trifan |
Pictures at an exhibition a pus in miscare mai multi artisti, nu numai pe Emerson Lake & Palmer, in 1971. Vizitarea expozitiei memoriale a prietenului mort al lui Mussorgsky, cu trecerile intre cele zece tablouri, denumite Promenade (redate prin repetarea frazei cu foarte mici modificari, cam cum ar umbla un privitor, in pas mai usor sau mai apasat, de la un tablou la altul) i-a inspirat pe mai multi artisti. De ce oare?!
Din numeroasele referinte, aleg citeva:
In arta plastica : La universitatea din Köln se afla colectia de decoruri realizate in 1928 pentru Teatrul Friedrich din Dessau, de Wassily Kandinsky, tablouri inspirate de “tablourile” din muzica lui Mussorgsky. Asadar, pictura dupa muzica unei picturi. Despre Kandinsky se spunea ca vede sunetele ca pe culori. El insusi declara: "Color is the keyboard, the eyes are the harmonies, the soul is the piano with many strings. The artist is the hand that plays, touching one key then another to cause vibration in the soul."
Dintre muzicieni: un elev al lui Rimsky-Korsakov in 1891, Maurice Ravel in 1922, Serghei Gorceakov in 1955, Vladimir Ashkenazy in 1982.
Ajungem la Isao Tomita, compozitorul care a descoperit muzica pe cai de autodidact, completate de studii muzicale. A dat si el lumii, in 1975, o varianta pe sintetizator de Pictures at an exhibition. Ascultam acest album in ’84, pe cind imi munceam creierii cu exercitii de matematica, inainte de treapta a II-a. Era bucatica mea de absolut, era suportul meu, fiindca prea putini dintre colegii mei de generatie ascultau asa ceva. Eu, in schimb, absorbisem, cu un an inainte, toate informatiile (acelor timpuri, pe la noi !), despre muzica electronica, de la profesorul de matematica, un informatician sucit, care ne intreba in ora daca am auzit de Isao Tomita. Cind am capatat (asta e cuvintul si nu altul !!) caseta, de la o colega, am ascultat-o zile in sir, fara intrerupere.
Incerc sa imi amintesc cum am simtit atunci acest album. Imi placea sunetul metalic al muzicii. Pe caseta nu aveam tracklistul, asa ca ma multumeam sa ascult. Imi placeau mult Promenadele si piesa cu puisorii. In rest, nu ma prea gindeam sa explic ce aud, ci doar imi impodobeam ambientul cu sunete, asa cum ma obisnuisem de mica.
Sa lasam acolo eleva aflata in cautarea unor cai de a se imprieteni cu matematica...s i de a crea (intr-)o lume mai frumoasa.
Nu as zice ca muzica electronica e mai putin expresiva decit cea instrumentala. E mai rece si ma arunca spre modelul unor calatorii astrale, dar si spre experimente cu voci, un fel de vocalize electronice. Iar Isao Tomita a prins si a redat spiritul ludic din lucrarea de baza. Poate un pic exagerata e piesa Ballet of the Chicks in their Sheels, imi induce o atmosfera de conversatie cu Calimero si cu Donald Duck. Trecerea e brusca de la atmosfera jucausa a acestei piese, la seriozitatea tabloului Two Jews. E o mare diversitate sonora, un colaj de stari, cu salturi de la gluma la intuneric, de la grotesc la impunator.
Spre sfirsitul albumului Tomita a eliminat promenadele – parca se condenseaza substanta muzicii, devine atit de densa, incit la sfirsit piesele ajung sa se suprapuna un pic. Totusi in ultima piesa, Great Gate of Kiev, regasim citeva masuri din promenade – ca intr-o trecere prin mai multe stari – poarta e inceput si sfirsit, e aglomeratie, maretie si triumf.
Prin preluarea suitei Pictures at an Exhibition alaturi de Planets (dupa Holst) si Snowflakes are Dancing (dupa Debussy), Isao Tomita a dorit parca sa forteze ascultatorii sa compare variantele simfonice princeps cu prelucrarile propuse de el, tocmai ca sa ilustreze mai bine convingerea sa ca muzica electronica este tot atit de bogata in mijloace de expresie ca si cea produsa de instrumentele clasice si ca interpretarea – jocul tehnic cu undele sonore - poate fi tot atit de complexa si de apropiata de natura, la fel cum in muzica instrumentala, ciocane, foale si alte unelte au devenit instrumente de redare a unor imagini din natura. Daca a reusit sa convinga, decide fiecare pentru sine.
Mai e ceva. Incerc, acum, sa formulez o explicatie a inclinatiei unor artisti din generatii si de expresii atit de diferite, spre titlul concertului de pian, compus in 1874 de Mussorgsky. Eu, una, ajung cu mintea la sinestezie. Dincolo de etimologie (syn - impreuna si aisthesis - a simti) si de constructe psihologice, eu inteleg sinestezia ca pe o nevoie a omului de a simti si a manifesta arta in mai multe dimensiuni. Poate ca este incercarea de exprimare artistica multidimensionala a subconstientului colectiv, un melanj al simturilor prin care fiintele umane intuiesc – prin perceptie holistica – absolutul. Ca un fel de dualism corpuscul - unda, ca o oscilatie intre visceral si spiritual.
Se fac si azi happeninguri in care sint combinate diverse forme de exprimare artistica. Cafe Klön – o minuscula cafenea din Köln – ofera seri de dialog artistic. De exemplu : doi invitati - un pictor si o poeta. El incearca sa vizualizeze versurile ei, iar ea incearca sa versifice pictura lui. O fi originalitate cu orice pret sau e chiar o lege psihologica? Aceea ca nu poti trai fara arta, chiar daca uneori ai nevoie de ajutorul unora care sa ti-o (tr)aduca intr-o forma pe care sa o intelegi. Adica la care sa rezonezi.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|