Club ''Mondo Bizarre'' - For Members Only (1994) 25 Septembrie 2005 de Ioan Cora

In primavara lui 94 am achizitionat din Romana ultima aparitie discografica Pungent Stench. Numele albumului (cat si al trupei) mi-au trezit curiozitatea si “pofta” de noutate. Coperta trasa la xerox continea cateva date tehnice extrem de utile pentru o perioda in care foamea de informatie nu putea fi potolita prin alte mijloace mediatice. Partea interesanta era oferita de un asa zis concurs de karaoke pentru fanii trupei. Ultimele patru piese reprezentau negativul corespondentelor de pe album. Scria undeva pe cotorul “booklet-ului” ceva despre un concurs (sau tombola). Nu trebuia decat sa imprimi vocea pe una din piesele puse la dispozitie de catre trupa. Premiul era o invitatie in turneul Mondo Bizarre care avea sa inceapa peste cateva luni. Ma amuza ideea. L-am sunat pe amicul Dan (Alexandru):

- Bai Dane! Stiu ca tu ai voce de deather… Hai sa facem o inregistare! Merita distractia..
- Fii serios… Tu chiar crezi in toate prostiile astea!?…

Am fost dezamagit. Dar nu m-am lasat. Am ascultat cu mare atentie piesa Klyster boogie (2) si m-am hotarat sa incerc. Am gasit un microfon. Am imprumutat o combina de la Micutu’ si am inceput treaba. La a doua inregistrare m-am declarat multumit. Reuseam sa scot cele mai tari guturale la inceput:

Uno, dos
Uno, dos, tres
Klyster boogie
Klyster boogie

Imi iesea de minune acel Klyster boogie. Spre final ma cam ofileam dar am zis ca e vorba doar de distractie si nimic mai mult. Eram putin jenat cand trebuia sa cant chestiuni ca “Anal-flavour is my therapy/The sound of her farts is like sweet melody”. Dar pentru celebritate mai faci si lucruri mai putin ortodoxe. Am pus caseta la posta si mi-am vazut de alte muzici.  Dupa aproximativ o luna ma cheama maica-mea la telefon ca cica ma cauta un vorbitor de limba engleza:

- Hi Cora! El Cochino from Pungent Stench speaking. You are one of the lucky winners…

Am paralizat la telefon. In urmatoarele saptamani am alergat in stanga si in dreapta ca sa obtin nenorocita aia de viza. L-am sunat pe amicul Dan sa-i spun ca o sa cant cu Pungent Stench. Evident ca nu m-a crezut. Vestea proasta a fost ca viza mi-a fost acordata doar pentru 7 zile. Asta insemna (dupa cum mi-a spus El Cochino) doar 2 concerte – unul in Viena si altul intr-un orasel la vreo 30 de km distanta. Dupa 20 de ore de mers cu trenul am ajuns in Viena. Aveam adresa scrisa pe un bilet de tramvai si cativa silingi pentru o bere. Peste 2 zile aveam primul concert in clubul Planet Rock situat pe la periferia orasului. Pana la adresa cu pricina am mers pe jos cam 4 ore. Ma mai ciupeam din cand in cand de obraji. Era incredibil. Peste cateva zeci de ore deveneam un star pe marile scene europene de metal. Cel putin asa credeam…

La adresa respectiva m-am intalnit cu cei 3 pungentzi. Jacek, Alex si Martin. M-au primit cu mult entuziam si cateva beri. Mi-au zis ca e nevoie doar de o repetitie in ziua concertului. In rest distractie si bautura. Au fost putin uimiti de fizicul meu nu tocmai potrivit pentru scena death. Probabil se asteptau la un fel de Dracula… cam asta am inteles din germana lor… O alta informatie tare de tot era ca in deschidere cantau Brutal Truth.

............

Venise si ziua concertului. Ma dureau toate oasele. O tinusem intr-un chef. Nici gand de somn sau odihna. Si nici femei. Astia de la Pungent Stench nu erau atat de “rai” pe cat lasau sa se inteleaga muzica si imaginea. Beau bere la greu si ascultau Led Zeppelin sau Stones – the true evil guys, dupa cum spunea El Cochino. Am facut si afaceri cu ei. Am dat la schimb cartusul de Carpati (“better than any drug in the universe”) contra doua de Marlboro. Eram cu totii multumiti.

In Planet Rock se adunasera deja vreo 50 de persoane. Consumau spritzen la greu. Un fel de trei sferturi apa minerala si un sfert vin. O posirca. As fi baut o vodca ca nu stiu ce… Dar n-aveam silingii necesari. Iar cu El Cochino nu mai reuseam sa ma inteleg. Nu facusem nici o repetitie… Tot zicea ca cel mai bun exercitiu este another beer… Tot prin backstage se preumbla un tip cu o sticla de whisky Tullomore Dew. Mi-au sticlit ochii imediat.

- Hi! I’m Cora from Romania. I will sing with Pungent Stench tonight…
- Ooohhh...  I’m Hoak. Take this bottle and take care...

Imi atinsesem scopul. Dupa doua guri de whisky eram revigorat. Brutal Truth tocmai incepuse show-ul. L-am recunoscut pe Hoak. Dadea de zor la tobe. In sala erau tot 50 de persoane. Delir si moseala maxima. Cu tot alcoolul din sange, emotiile cresteau. Urma sa cant cu Pungent Stench.

Aproape terminasem sticla, cand am auzit ca prin vis: And now Pungent Stench with Cora Persephona from Dracula’s country. A aparut si El Cochino cu ceilalti doi. Com’mon Cora.. Tonight u will be famous! M-au tarat dupa ei. Am ajuns pe scena... delir... In sala mai erau 20-30 de oameni.

- Pungent Stench!! Pungent Stench!!!Pungent Stench!!!

Am inceput sa strig si eu: Cora!!!! Cora!!!! I’m famous!!!. El Cochino imi facea cu ochiul. Am cantat de doua ori Klyster boogie + alte doua piese pe care nu le “invatasem” (Hydrocephalus si Fuck bizarre). Grohaiam si eu pe acolo. Nu conta. Spre final mai ramasesera cam 10 persoane. Vroiau bis. Am mai cantat odata Klyster boogie si cu cei de la Brutal Truth. A fost extraordinar… In backstage am mai baut o bere si nu mai stiu nimic…

Dimineata mi-au spus ca a fost cel mai bun show al lor de cand s-au infiintat. Va ramane o legenda in biografia lor. Ca toata suflarea metalica isi va aduce aminte de momentele magice de la Planet Rock.

- Cora! You’re now famous! Your name will remain in the history of metal!

Nu mai conta ca la concert au fost cateva zeci de persoane. Nu mai conta faptul ca pe scena se desfasura – in fapt – o cacofonie sonora. Conta doar microuniversul in care ne placea sa traim. Eu sau Pungent Stench.

Apoi am plecat spre Achen. 30 de rockeri au tot strigat dupa Cora from Dracula’s land. Chiar si El Cochino a tunat de la microfon: Coorrrrrraaaaa Perrrrsephonaaaaa... Dormeam linistit in backstage. Eram celebru...

I sit at home and watch TV
Tits and games are boring me
The only show I like to see
True life – Reality

Cora!!! Cora!!! Cora!!!