Cu acest disc Negura Bunget au confirmat ca iesirea in undergroundul extern nu a fost un eveniment intamplator. Măiastru sfetnic s-a vandut mai bine afara decat in tara, in principal datorita promovarii brandului (si, in premiera, concertelor). Forma de prezentare a albumului a fost una inedita, cu valoare comerciala pe target si a mizat pe interesul fetisist al consumatorilor de black metal.
Persoanele racordate la scena rock autohtona isi amintesc probabil niste pachete complet negre care se gaseau prin magazine in perioada 2000 – 2001. Discul CD, pictat in negru, este inclus intr-o cutie de aceeasi culoare, manufacturata, cu imprimari in relief. Putinele informatii tiparite nu ies in evidenta decat prin fontul Times New Roman, cu efect kitsch pe alocuri. Paginile de carton ale bookletului contin insa cateva contururi, vizibile atunci cand se reflecta o lumina pe supratafa. Acestea ar fi umbrele componentilor formatiei, ii numim pe: Spurcatu – bas, chitara; Hupogrammos’ Disciples – voce, chitara, clape; Negru – baterie. De artwork a fost responsabil Dan F. Spataru. Morala ar fi ca Măiastru sfetnic se cere ascultat dintr-un unghi anume.
Versurile nu au fost (de data asta) incluse in booklet. Intentia este una de „ocultare” artificiala, in conditiile in care acestea oricum nu reprezinta un unghi viabil de receptare. Am rezerve fata de textele Negura, care nu semnifica nimic pentru 99% din propriul public (international sau roman), iar aceia carora „Prist Tiri-Iflaki”, „Uniila” ori „solomonaru” le spun ceva poate ca ar astepta mai mult decat niste expresii compuse din cuvinte date.
Măiastru sfetnic ar fi ultimul album (notabil) care la nivel european a adus ceva particular in gen. Muzica, 100% black metal, mizeaza pe un sound propriu, caracteristica ce genereaza automat recunoastere in randurile scenei. Sunetul textural si difuz, violent si straniu sustine brandul „transilvanean” (orice ar insemna acesta) si in plan audio. Daca ar trebui sa comparam Negura cu trupe „consacrate”, putem observa ca mixajul prafuit aminteste de Darkthrone, clapele eterice de Emperor, riffurile de Lux Occulta si racnetele de Burzum. Cele sase piese, totalizand o ora, ofera cam tot ceea ce si-ar putea dori un ascultator de black, cu accent pe elementul depersonalizare. Si delocalizare, daca tratam titlurile prin rolul lor fonetic. Cum va suna: In-zvicnirea apusului ori tracicul Bruiestru!?...
Daca textele sunt alcatuite cu tratatul de lingvistica si etnografie alaturi, se pune intrebarea: muzica prin ce tratat este compusa?! Riffurile introului de la Vremea locului sortit (1) amintesc vag de Funeral fog (Mayhem). Mai departe, cacofonia premeditata devine maxima.
La Negura Bunget se improvizeaza si pe baterie (in limite ce tin de abilitatile si sabloanele tobarului). Faptul ca aceleasi solicitari ritmice isi primesc rezolvari diferite (uneori foarte personale) individualizeaza soundul. In-zvacnirea apusului (2) este, din acest punct de vedere, un esec, piesa fiind realmente desirata.
A-vint in abis (3) are cateva orchestratii de efect a la Nightside eclipse si riffuri pe linia De mysteriis... Pentru Negura totul devine la un moment dat ambiental.
Al locului (4) este, probabil, cea mai reusita compozitie a formatiei si o mostra pentru ceea ce isi doreste black metalul sa reprezinte. Realizata “epic”, ca o gradare a unor motive recurente, piesa are aparentele unei invocatii. Intruparea “maiastrului sfetnic” poate fi un premiu pentru blackerul cu nevoi metafizice. Anumite pasaje amintesc de Blashyrkh (Immortal).
Bruiestru (5) este o piesa pe masura titlului: rituala si cabalina. Asa ceva face deliciul publicului de gen oriunde pe planeta.
Plecaciunea mortii (6) incheie simetric albumul cu un alt moment “sortit”. Ar mai trebui spus ca productia cruda, soundul specific–aglomerat si imaginea se vor a contrabalansa un nivel instrumental modest si niste maniere muzicale in interiorul granitelor genului.
Intr-un orasel de langa Toulouse am avut chiar ocazia de a consemna receptarea europeana a albumului. La coada unui bufet am intalnit un fan francez care purta tricou cu emblema Măiastru sfetnic. Nu m-am abtinut, asa ca ne-am conversat la o salata pe tema trupei timisorene. Mi-a placut o remarca a lui: "Le blague metal français c’est de la merde par rapport à Negürá!"
|
