Numele lui Vangelis este sinonim cu insasi muzica electronica a unei bune perioade de timp. Arsenalul greu, format din pereti intregi de sintetizatoare, i-a permis artistului sa ajunga intr-o zona unde se poate spune ca nu pasise nimeni pana atunci. Deplasarea accentului dinspre virtuozitate spre posibilitate a determinat un anumit tip de cristalizare a ideilor compozitionale, care au influentat mai departe intregul peisaj al zonei de creatie.
1492 este sub alte realizari ale lui Vangelis. Dealtfel avem de-a face cu un soundtrack (alte soundtrack-uri: Chariots Of Fire, Nuremberg De Nuremberg, Rosenkrantz And Guidenstern Are Dead, Blade Runner, Cantique Des Creatures, La Detentee Subliminale). Auditia de sine statatoare a materialului are totusi un farmec aparte, fapt valabil pentru intreaga opera a artistului. Accesibilitatea, masura general umana a tot ceea ce se intampla in plan sonor, melodicitatea, arta gradatiei, stapanirea procedeelor folosite si nu in ultimul rand emotia, sunt cateva atribute valabile pentru oricare album al lui Vangelis.
Lipsa componentei intelectualiste sau firescul discursului muzical trimit piesele la tinta. Vangelis nu este obligat, spre deosebire de alte personaje din bransa, sa-si simplifice in mod intentionat partiturile, deoarece nu este tributar marii muzici a lumii si deci nu-si gandeste liniile muzicale in termenii acesteia! Piesele nu platesc tribut teoriei muzicale, nici indemanarii tehnice. De asemenea, urechea autorului nu trebuie comutata pe altceva decat s-a obisnuit sa perceapa, iar imaginatia isi poate desface aripile fara constrangeri academiste.
Lucrarile lui Vangelis se preteaza folosirii lor ca muzica de film. Chiar daca muzica precede comanda sau aceasta determina actul compozitional, sunetul si imaginea merg de minune impreuna. Temele, frazele sau chiar motivele muzicale gandite si materializate de Vangelis, sunt usor de desfacut in parti si nu isi pierd valoarea prin detasare (decontextualizare), avand totodata rol structiv in ansamblul general. Faptul ca o parte sa pastreze caracteristicile intregului este demn de tot respectul, mai ales cand aceasta aplicatie a teoriei fractalilor este rodul unei gandiri artistice (constiente).
Albumul aflat in discutie are o suma de parti comune cu muzica ce poate fi auzita in film, dar sunt si importante parti necomune. Desprinderea de cerintele stricte ale filmului (regizat de Ridley Scott) reflecta implicarea autorului in proiect, dincolo de limitele impuse de acesta. Asadar “Opening”(1), “Conquest Of Paradise”(2), “Monasteri Of La Rabida”(3), “City Of Isabel”(4), “Light And Shadow”(5), “Deliverance”(6), “West Across The Ocean Sea”(7), “Eternity”(8), “Hispanola”(9), “Moxica And The Horse”(10), “Twenty Eight Parallel”(11), “Pinta, Nina, Santa Maria (Into Eternity)(12)” trimit la pelicula fara a-i fi subordonate. Folosirea corului si a instrumentelor acustice in tandem cu sunetul “de sinteza” da un farmec aparte albumului.
“Cucerirea Paradisului” a adus “ordinea” lumii civilizate in “haosul” adapostit de “Indii”... Atata ca lucrurile se mai schimba intre timp si ajung sa se reaseze altfel. Mica Venetie Americana, Venezuela, spre exemplu, un tinut mlastinos nedorit de nimeni, cu ape care bolboroseau “malefic”, s-a constatat intre timp ca sta pe o mare de petrol. Sau: echipamentele sonore ale lui Vangelis pot incapea astazi intr-o placa de sunet.
Exista insa si lucruri a caror durata de viata depaseste contextul. Unul dintre ele este cu siguranta muzica lui Vangelis, chiar daca pentru Conquest a ratat la limita obtinerea Globului de Aur.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
