 |
Acest album reuneste piese compuse si inregistrate inainte de 1989, perioada in care cenzura comunista impiedica aparitia unor materiale de tipul celor adunate pe LP-ul discutat. Dupa cum scrie autorul pe coperta a doua, inregistrarile provin din surse “underground”, fie din concert fie din “sesiuni de studiou” mai mult sau mai putin oficiale, unele dintre ele fiind mono, altele ingloband imperfectiuni “deranjabile”. Ceea ce conteaza este curajul artistului de a fi gandit, compus, cantat si chiar inregistrat piese subversive, care in acea perioada reprezentau foarte mult pentru publicul caruia ii erau adresate. La acest capitol Andries este din pacate daca nu singurul, cel putin printre putinii care s-au manifestat in directia mentionata. Toata lumea intelegea mesajul si “sistemul criptic” al satirelor politice semnate de Andries. Odata cu trecerea timpului situatia s-a schimbat in mod firesc. Piesele si-au pierdut actualitatea si nu mai pot fi judecate de catre generatiile ulterioare altfel decat muzical, ceea ce face din "Interzis" un album neinteresant, chiar nejustificat in ansamblul discografiei protagonistului. Valoarea acestuia trebuie interpretata din punct de vedere documentar si monografic.
Desi genul care l-a propulsat pe Alexandru Andries este aceasta critica politica si sociala, artistul s-a facut cunoscut publicului larg prin alt tip de creatii, respectiv prin piese din sfera cotidianului, in care solutiile si rezolvarile din cadrul binomului muzica – text i-au permis sa-si puna in valoare conceptia de ansamblu. Revenind la albumul Interzis mentionez ca printre colaboratorii lui Alexandru Andries se numara ca de obicei nume de marca precum formatiile Basorelief, Post Scriptum precum si o suma de invitati din zona clasicului ori jazz-ului, dintre care cea mai cunoscuta publicului de folk este Maria Ioana Mintulescu.
Fiecare piesa prezenta aici isi are propria istorie. Este interesant de urmarit modul in care o suma de oameni au facut acrobatii pentru a putea face loc unor critici vehemente la adresa regimului - dusman al umorului, care-si exercita forta de represiune chiar si asupra “supapelor de siguranta”. Dar dupa cum am spus, perioada aceea a trecut. Protestele muzicale ale lui Bob Dylan sau Joan (– ei) Baez sunt ascultate si astazi. Acesti artisti sunt contestatari prin vocatie si mesajul lor este auzit. Odata cu schimbarea vremurilor Andries a renuntat dupa cateva tentative fara prea largi ecouri la directia critic-politica. Se pare ca in conditii de normalitate vocatia sa este de analist al cotidianului.
Revenind la Interzis, piesele acestuia, pe care nu le voi comenta individual, sunt: “Mihai, cati copii imi dai”(1), “Bluesul generalului Pacepa”(2), “Blues paranoic”(3), “Bluesul magazinului”(4), “9 mesteri mari, cu Vasile 10”(5), “Draga Seherezada”(6), “Blues de sezon”(7), “Imparatul rosu”(8), “Am pneumonie”(9), “Ma doare maseaua”(10), “Ce oras frumos”(11), “Mie mi-e somn”(12), “Am intrebat un militian”(13), “Dracula blues”(14), “La telejurnal”(15), “La Rovine”(16). Cateva caracteristici ale acestei categorii de piese sunt: denuntarea unor realitati crude prin intermediul umorului; excelenta utilizare a calambururilor si a termenilor argotici, adaptarea textelor la forme de blues, jazz, rock, folk sau country.
Albumul, se adresa in momentul aparitiei (la inceputul anului 1990) tuturor (romanilor). Astazi ii poate atinge doar pe nostalgici si pe colectionari. Personal il recomand acestora din urma, cu mentiunea ca Interzis – ul este bine sa fie privit ca parte a unui intreg. Astept o re-editare a sa intr-o “cutie muzicala”, eventual reimprimat. O astfel de initiativa a avut Peter Hammill cu "Love songs", in care a rearanjat si interpretat piese de pe albume anterioare. De ce n-ar face-o si Alexandru Andries? Desi unitar alcatuit, prin indepartarea de mesajul initial, albumul are de suferit. In fond, ce ramane este muzica.
|
