 |
La frumusetea ei este un album de folk rock construit pe repere muzicale saptezeciste. Tinand cont de faptul ca anul aparitiei este 2003, ne putem pune o suma de intrebari privind intentiile artistice ale protagonistilor. Este posibil ca piesele sa fi fost compuse cu mult timp inainte si tinute in sertar (Abra exista din anii ‘80). In acest caz, ar fi fost necesara o legenda explicativa care sa insoteasca cd-ul. O (colorata) informare privind componenta, exista insa si aceasta va fi reprodusa mai jos, ca atare: “Cu mana pe chitara si cu sufletul in rai e Adrian Schwartz-Dinu. De voce nu vorbim. Cu o mana pe bass si cu cealalta pe alt bass, sa-i zicem fretless, e Christian Podratzky. Cel care agita doua bete si bate, bate, bate … e Vali Potra. (Amanunt: primii doi traiesc acum in Germania, al treilea tine inca steagul). Colaboratori: Mare mester pe chitara electrica e Horea Crisovan (3, 4, 6, 10, 11, 12). Cu mainile la spate, ca o corista cuminte, e Lavinia Pitu (1, 5, 7, 8, 9, 11). La fel Ramona Popa (10). La (10, 11) nu scutura castanii, doar Dinu Simon palmuieste bongosurile. Cu zece degete a cantat doar trei acorduri pe pian Adi Alani (1)”.
Coperta trimite atat de puternic spre Murder Balads – Nick Cave, incat ne putem gandi doar la o (nefericita) coincidenta. Cine a vazut macar clipul “Where The Wild Roses Grow”, aparut, evident, cu mult timp inainte, nu poate trece cu vederea similitudinea. Muzica nu are insa cu nimic de-a face cu Cave.
Inca din start, odata cu piesa “La frumusetea ei”(1) luam cunostinta de influentele majore (sau masive) ale albumului: acestea poarta numele Cat Stevens.
“Strain intre straini”(2) ne aminteste nu numai prin muzica, ci si prin titlu de albumul Foreigner al maestrului Cat.
“Ultima licorna”(3) pare un Stones (Till a next time you say goodbye) cantat de un Semnal M avandu-i pe (regretatul) Vali Sterian si Tic Petrosel (Pro Musica) pe voce.
Tema muzicala din “Amintire”(4) este generoasa, chitara spectaculoasa iar basul isi face magistral treaba. Versurile sunt in mod incontestabil originale.
Odata convinsi ca nimic din ceea ce se va asculta pe acest album nu are pretentii de originalitate la nivel muzical, nu putem spune despre “Ultima stea”(5) decat ca este o piesa sensibila, inspirata, etc. Rationamentul este valabil pentru toate cele doisprezece piese.
In afara de faptul ca “33 era noastra”(6) este o piesa excelenta din toate punctele de vedere (compozitie, aranjamente, interpretare) se aseamana partial cu un pasaj din Ispita - Celelalte Cuvinte. Este posibil ca sursa de inspiratie sa fi fost comuna.
“Umila mea parere”(7) ar fi putut intra fara probleme pe albumul Teaser and The Firecat.
Jucandu-ne, “Arcada”(8) ar fi putut deschide Buddha and the Chocolate Box.
Ritmul latino pe care a fost construita piesa “Un romantic”(9) nu o indeparteaza de spiritul aceluiasi Stevens, despre care suntem nevoiti sa tot vorbim. Din acest punct de vedere este chiar monoton.
“Prin nopti tacute”(10) demonstreaza faptul ca protagonistii sunt excelenti muzicieni. Cred ca influentele blues, prezente aici ar fi fost salutare pe intreg albumul. Aceasta este piesa pe care o recomand, dintre cele doisprezece ale cd-ului.
Piesa lirica “Uitate culori”(11) pune accentul pe mesajul din versuri.
“Ce ma-nspaimanta”(12) incheie albumul in aceeasi nota in care a fost deschis.
Daca titlul materialelor propuse cu aceasta ocazie ar fi fost ceva de tipul “In umbra marii pisici” (marelui Cat) sau “Buna ziua domnule Stevens”, prezentarea de mai sus ar fi fost mult mai calduroasa. As fi putut vorbi despre citate muzicale, despre replici, despre maiestria de a “compune” in spiritul maestrului. In conditiile date nu-mi ramane decat sa vorbesc despre niste adevarati profesionisti in ale sunetului, care pot canta orice si care daca doresc pot face oricand inconjurul lumii intr-o echipa de café concert de pe o nava de croaziera.
|
