 |
All Boro Kings (1994)
27 Noiembrie 2006
de Ioan Cora |
 |
Costinesti. Vara lui 1994. Ramasesem fara gagica. Eram mult prea preocupat de Pinot Gris-ul din 1991. Pe fondul continuu de betie, nu am observat ca pe langa noi se pripasise un fel de rocker cu bermude si basma in cap. Avea un echipament complet Dog Eat Dog. Spunea ca e din Timisoara si vorbea tot timpul despre concertul Dog Eat Dog de la Budapesta. Era complet transfigurat de combinatia letala metal – funk – rap colorata de “sunetul urban” de saxofon. Impreuna cu Biohazard si Red Hot Chilli Peppers, ii numea continuatorii legitimi ai celor de la Faith No More. Dar tot entuziasmul timisoreanului nu era un competitor pe masura vinului de pe masa. Concluzia nostra era ca 1991 a fost un an excelent pentru podgoriile Murfatlar. Iar Dog Eat Dog aducea fonetic cu Snoop Doggy Dog, un rapper care asasina discotecile si terasele statiunii. Cert este ca dimineata m-am trezit langa niste sticle goale. Singur si mahmur. Mi-am cautat prietena mult si bine. Intr-un final am gasit-o pe plaja impreuna cu funk-rap-erul meu timisorean. Isi intindeau lotiunile de soare si beau niste suc Pompelmo italienesc. Spectacolul era idilic si am simtit ca ma cuprinde foamea. Venise vremea unei portii de hamsii si a unei halbe de bere… ca sa sting greata.
Trecusera cateva saptamani. Iar faza cu Dog Eat Dog nu-mi iesea din cap. Cuiul lui Pepelea. M-am dus in Romana si am cumparat All boro kings. Trebuia sa vad ce e cu trupa asta.
Am fost suprins. Albumul mi-a placut. Era o gura de aer proaspat in deja prafuita atmosfera “metalica” din '94. Iar saxofonul dadea o nota particulara (= interesanta) trupei. Rockerii din New York gasisera calea care trebuia urmata pentru atingerea unui eventual si relativ succes. De altfel No front (3), hitul discului, isi gasise deja locul in malaxorul MTV-ului. No front impreuna cu Pull my finger (4) sunt momentele de varf ale discului si motivul pentru care trupa este asezata alaturi de Biohazard, Agnostic Front sau Hatebreed – trupe reper pentru lumea hardcore-rap-funk-metal. Etichetele si incadrarile exacte conteaza mai putin.
Pe de alta parte, All boro kings ofera cam putine lucruri pentru a transforma ascultatorul intr-un posibil fan. Cele cateva riff-uri folosite de-alungul celor 10 piese (care totalizeaza putin peste 30 de minute) au fost deja bagatelizate la nivelul scenei metal iar refrenele rap nu ofera mari reactii chimice pe plan emotional - intelectual. Ceea ce se intampla pe All boro kings s-ar fi bucurat de momente “epice” la un chef de rockeri de la mijlocul anilor '90. Productia si sunetul lasa de dorit. Iar ceea ce a fost un are proaspat in 1994 devine irespirabil dupa 2000.
Cele doua opinii aflate la poluri opuse nu pot nega faptul ca albumul a insemnat ceva la nivelul scenei New Yorkeze a acelor ani. Trupa a facut destui fani si in Europa. Iar in Romania cel putin unul. In acest moment, auditia discului ofera potentialului ascultator un reper si un nivel necesar comparatiilor si evolutiilor. Fenomenul de explorare “back to the roots” este o conditie necesara dar nu si suficienta pentru intelegerea dezvoltarilor muzicale prezente si viitoare.
Multa vreme m-am gandit daca a meritat schimbul. Descoperirea unei trupe - pierderea unei femei. Din pacate nu au fost prea multe tranzactii de genul asta.
|
