Winger a avut de luptat cu imaginea de etalon pentru treapta de jos a hair metal-ului, creata de serialul Beavis And Butthead, difuzat pe MTV, opusa celor doua nume de pe tricourile eroilor principali, AD/DC si Metallica. Prima parte a istoriei Winger a fost relativ scurta, pe cand impactul serialului s-a prelungit in timp. Toate eforturile muzicienilor de a expune latura serioasa si profunda a muzicii Winger s-au lovit in multe cazuri de idei preconcepute, izvorate din superficialitate si deformarea cu real succes a unei imagini prin cautarea expresa a aspectelor minimale disponibile. Indignarea lui Kip Winger, exprimata cu multe ocazii, a atins apogeul cu afirmatia ca persiflarea numelui Winger are legatura cu invidia anumitor cercuri impotriva unor instrumentisti valorosi, care ar putea canta Metallica cu mainile legate la spate.
Ca marea majoritate a trupelor de glam metal, Winger a fost spulberata odata cu aparitia curentului grunge de la inceputul anilor ’90, astfel ca albumul “Pull”, din 1993, produsul de maturitate, rupt aproape total de inceputuri si axat pe un hard rock mai complex, a trecut aproape neobservat. Drumurile celor doi muzicieni care au insemnat Winger, Kip Winger si Reb Beach, s-au despartit. Kip Winger a realizat doua albume solo orientate spre progressive rock, “This Conversation Seems Like A Dream” si “Songs From The Ocean Floor”, intre care s-a intercalat “Down Incognito”, un produs acustic care aduna piese din perioada Winger si de pe primul material solo. Reb Beach a trecut pe la Alice Cooper, Dokken si Whitesnake, a realizat albumul solo, “The Masquerade”, si a pus bazele supergrupului The Mob. In legatura cu un eventual come back Winger, Kip afirma cu mandrie ca are o situatie financiara stabila, care sa ii permita sa revina doar atunci cand va avea ceva cu adevarat de spus, cu un produs care sa depaseasca valoric albumul “Pull”.
In 2006, Kip Winger si Reb Beach au reformat Winger cu intentia clara de a-si demonstra abilitatile de muzicieni prin extirparea componentei glam pe care si-au cladit numele si printr-o abordare tematica de pe pozitii mai serioase. Procesul de redefinire a crezului muzical si ideologic s-a desavarsit in urma unor vizite la bazele militare americane, al caror rezultat a fost angajarea muzicienilor in castigarea razboiului de acasa. Cu toate ca nu este un album conceptual, “IV” pune in centrul sau imaginea soldatului american, asociata intrinsec cu lupta impotriva terorismului. Prin aceasta, Winger se scutura de muzica de entertainment, cu accente moralizatoare timid strecurate si isi asuma o ideologie, avand pretentia de a deveni un vehicul al acestei ideologii. In fapt, departe de a fi vehiculul unei ideologii, este produsul asimilarii inconstiente, care simte datoria actiunilor voluntare. Desi, teoretic, doar trei piese, „Right Up Ahead” (1), „Blue Suede Shoes” (2) si „M16” (4) se inscriu pe aceasta linie, mesajul albumului este clarificat de coperta. Creatia lui Ethan Van Sciver, cunoscut pentru Cyberfrog, New X-Men, The Flash: Iron Heights and Impulse, coperta reprezinta un soldat incadrat de trei ingeri, garanti ai laturii pozitive a misiunii. Doi ingeri sustin bratele care strang un M16, in timp ce al treilea este deaspura capului soldatului, fixand tinta.
Din punct de vedere muzical, “IV” se vrea o continuare a albumului “Pull”, purificat in totalitate de reminiscentele primelor doua albume, “Winger/Sahara” si “In The Heart Of The Young”. Practic, albumele solo ale lui Kip Winger au primit invelisul hard rock al albumului “Pull”, multe parti acustice si influente electro-progressive de sorginte Xcarnation, proiectul noului membru Winger, claparul Cenk Eroglu. Nu sunt de neglijat nici sursele de inspiratie declarate de Kip Winger: Genesis, Mott The Hoople sau King Crimson. Piesele se sprijina pe puterea riff-urilor si pe frecventa mult mai ridicata a solo-urilor lui Reb Beach, la care se adauga partile de bass mai pregnante si vocea lui Kip Winger, imbogatita partial cu tonalitatile mistico-emotionale de pe produsele solo. Noul album nu mai vizeaza target-ul initial Winger, o dovada clara in acest sens fiind lipsa unui hit de talia “Easy Come, Easy Go” sau “In My Veins”. “Four Leaf Clover” (3) si “Disappear” (6) pot fi considerate cele mai reusite piese, dar nu au in niciun caz potentialul unui hit. Singura balada, “On A Day Like Today” (7), construita pe structuri moderne, se departeaza de feeling-ul clasicelor “Miles Away” sau “Spell I’m Under” prin raceala si sobrietatea sa. “Generica” (10) reprezinta punctul maxim a ceea ce inseamna experiment.
“IV” este un produs inedit, asezat pe alte coordonate muzicale, care nu atenteaza deloc la mostenirea Winger, desi acuzatia pastrarii brand-ul din ratiuni comerciale nu poate fi considerata neintemeiata. Insa toate incongruentele logice, plasate pe un anumit orizont de asteptare, cad in fata ultimei tentative, oarecum vindicative, de revelare a calitatilor omise cu buna stiinta. Noul album a iesit sub egida casei de discuri italiene Frontiers Records, relativ cunoscuta in sfera rock-ului melodic, dar puterea ei de promovare si penetrare in mainstream este deocamdata scazuta. Serialul Beavis and Butthead se difuzeaza pe VH 1, in timp ce Winger apare pe acelasi post muzical cu piese din prima perioada ca “Seventeen” sau “Can’t Get Enough”.
|