 |
Rockul erotic a avut o istorie alambicata de la epoca hippie pana la generatzia love-metal, fara a fi vorba de o continuitate, ci de o idee mereu recurenta transpusa in diferite feluri. Anii 90 au fost marcatzi in acest sens de un trio de trupe pe cat de similare in concept pe atat de diverse ca sound: doomerii Type O Negative, goticii Moonspell si blackerii Cradle of Filth. Ma folosesc de termenul erotic pentru a face o diferentza fatza de pornografie, practicata mai frecvent in domeniul punk. In locul unor termeni ca tits, pussy si fuck trupele amintite apeleaza mai des la bosom, lips, lust si daca e neaparat nevoie, sodomy. Afiliati trupelor shock-rock, cei mai extremi s-au dovedit a fi Cradle of Filth, a caror muzica se muleaza pe acelasi comportament de consumator ca orice produs cu functzie erotica: pare foarte interesant la contactul initzial dar noutatea se destrama curand, revenind cand si cand in stari de spirit propice. Considerand ca primul contact cu astfel de fenomene este esential, deoarece ar putea fi si ultimul, recomand in acest sens albumul Midian - o manifestare in forma completa a conceptului Cradle of Filth. In plus, o piesa accesibila ca Her Ghost in the Fog are sanse sa fie poarta de intrare a curiosilor neforjati in genunile rockului extrem.
Desi sunt eronat judecatzi in contextul black-metalului norvegian de atitudine, radacinile trupei se afla in literatura gotica britanica pe intelesul tuturor. Ba dimpotriva, trupe norvegiene ca Dimmu Borgir si-au asigurat succesul imprumutand conceptul desi le era la fel de netraditional pe cat este filozofia vikinga trupelor metal romanesti.
Maturizarea conceptului s-a bazat pe inspiratie intuitiva, vezi colajul Cruela-Bathory-Dracula de pe albumul Cruelty and the Beast sau povestea vampiroaicelor din Orasul Falusurilor de Piatra. Apoi a aparut Midian pe care il gasesc a fi punctul de varf datorita coerentzei conceptului, calitatii productiei si legitimitatii surselor de inspiratie, toate impachetate in conditii grafice de exceptie. Albumul este rezultatul parteneriatului intre trupa si romanul Cabal al pionierului horrorului erotic, Clive Barker. Un suport esential vine din partea clapelor fostului violonist al grupurilor My Dying Bride si Anathema, Martin Powell, precum si din partea naratorului Doug Bradley, actorul-eticheta al seriei Hellraiser. Cele mai prietenoase refrene ale trupei pana la data respectiva se deruleaza intr-o atmosfera de chitzcaituri tenebroase, asfixieri erotice, instigari la necrofilie si efecte de theramin de data asta cu un sunet curat si versuri frecvent inteligibile.
Prin intermediul activitatii de epigon a lui Clive Barker, albumul se inspira de fapt dintr-o resursa nesecata a muzicii metal - falsa mitologie a zeului Cthulhu, vaginul echipat cu tentacule, imaginat de scriitorul H.P.Lovecraft in urma cu aproape 80 de ani. Din acelasi vagin au baut seva, intr-o lumina mai intelectualista, o gama variata de trupe, de la Fields of the Nephilim la Therion, trecand prin Metallica si Morbid Angel. Desigur, albumul si trupa comentate aici isi demonstreaza fortza in contextul subculturii horror, ca principal concurent pentru trendul zombie-metal de pe cealalta parte a oceanului, sustinut de nume ca Autopsy, Cannibal Corpse sau Six Feet Under. Comparatia are loc in aceeasi termeni ca si pe terenul literaturii: vampirul destrabalat de vitza nobila versus monstrul lui Frankenstein lobotomizat.
|
