 |
Life Is Killing Me (2003)
18 Iunie 2007
de Aron Biro |
In 2003, Peter Steele sarbatorea intalnirea de 10 ani de la Bloody Kisses si finalul casniciei cu Roadrunner Records, revenind la sentimente cinice si la haz de necaz, cu un titlu cu care n-ai cum sa nu cazi de acord: Life is Killing Me. Numeroase trupe colege de generatie si de succes nouazecist incheiau in aceeasi perioada contractele standard de 5 albume vehiculate pentru tinerele talente metalice la inceputul anilor 90, un jug asumat cu entuziasm in tinerete. Imediat dupa anul 2000, obligatiile contractuale au omorat cu zile unele trupe, le-au surghiunit intr-un limbo existential pe altele, ori le-au determinat sa scoata albume-balast in cadrul unor divorturi scandaloase fatza de institutii considerate respectabile precum Century Media, Black Mark si chiar Roadrunner Records, aflati in plin viraj spre generatia metalcore.
Diversitatea albumului pivot Bloody Kisses este reluata pe albumul de fatza in sperantza de a recupera pozitia comerciala pierduta cu introspectivele October Rust si World Coming Down. Urma celor doua albume ramane suficient de adanca incat sa se regaseasca aici la momente cheie: piesa Anesthesia acopera deopotriva o referintza medicala si o remuscare sentimentala, iar piesa de titlu reia obsesiile ipohondricului World Coming Down si criticile aduse sistemului sanitar: Keep me alive to increase your bill / A Red Cross Hell – the Hospital!
Si totusi avem un grup vesel dispus inca la ironii incorecte politic fatza de homosexualitate (I Like Goils), transsexuali (coverul Angry Inch) sau persoane supraponderale (I Don’t Wanna Be Me). Femeile raman in centrul atentiei: How Could She? e o simpla inshiruire de nume ale unor personaje feminine – embleme ale cruzimii sentimentale din istoria programelor de divertisment TV - de la Lois Lane, gagica carierista a lui Superman pana la Locotenenta Uhura din Star Trek, fara a o lasa deoparte pe Wilma Flintstone. Nettie, in schimb, reafirma ca oricat de afurisite ar fi femeile, mama e intotdeauna sfanta, mai ales cand e batrana, bolnava si incarcata de semnificatia inceputului tuturor lucrurilor. Electrocute revigoreaza influentele Beatles cu un irezistibil refren estival iar A Dish Best Served Coldly trimite la vremurile in care timbrul reverberant al lui Peter Steele anima petreceri gotice.
Orientarea accentuat comerciala a albumului nu e de natura sa descurajeze publicul atasat emotional de trupa si se justifica printr-un caracter aniversar. Life is Killing Me devine punctul final al unei cariere de obligatzii fata de Roadrunner Records, meritoriu insa comparativ cu modul in care numeroase alte trupe contemporane ne-au lasat sa ne spalam pe cap cu albume de achitare contractuala.
|
