Muzici si Faze - prima pagina Motto Agenda Editoriale Interviuri Concerte Alte articole Legaturi Info Despre noi Contact


Paradise Lost

1990 Lost paradise
1991 Gothic
1992 Shades of God
1993 Icon
1995 Draconian Times
1997 One Second
1999 Host
2001 Believe in Nothing
2002 Symbol of Life
2005 Paradise Lost
2007 In Requiem
inapoi la metal, punk si subgenuri

Interesat de alte sectiuni?
Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Progresiv & Experimental


Metal, Punk si subgenuri

Alice in Chains
Amorphis
Anathema
Annihilator
Astrosoniq
Avantasia
Billy Idol
Black Stone Cherry
Blind Guardian
Brides of Destruction
Cacophony
Cannibal Corpse
Carcass
Cradle of Filth
Dead Kennedys
Death
Def Leppard
Dimmu Borgir
Dinosaur Jr.
Dog Eat Dog
Down
Dream Theater
Edguy
Europe
Evanescence
Evereve
Faith No More
Green Day
Guns n'roses
H.I.M.
Helloween
Iced Earth
Iron Maiden
Judas Priest
Katatonia
King Diamond
Korn
Lacrimosa
Linkin Park
Made out of Babies
Manowar
Marilyn Manson
Masterplan
Mayhem
Megadeth
Melvins
Meshuggah
Metallica
Moonspell
Mother Love Bone
Motorhead
My Dying Bride
Napalm Death
Nightingale
Nirvana
Obituary
Overkill
Ozzy Osbourne
Pantera
Paradise Lost
Pearl Jam
Pungent Stench
Queens of the Stone Age
Rammstein
Rhapsody
Screaming Trees
Sepultura
Sex Pistols
Six Feet Under
Slayer
Smashing Pumpkins
Sodom
Sonic Youth
Stuck Mojo
Suffocation
Suicidal Tendencies
Sunn 0)))
Symphony X
System of a Down
Tang Chao (China)
Temple of the Dog
The Kovenant
The Meads of Asphodel
Therion
Tiamat
Transplants
Troll
Type O Negative
Ufomammut
Velvet Revolver
Venom
Virgin Black
Winds
Aron Biro In Requiem (2007)

10 August 2007

de Aron Biro

Paradise Lost - In Requiem
Paradise Lost revine in 2007 cu un gest de abandonare comerciala totala, sub scuza titlului In Requiem, care ascunde o intoarcere strategica la radacini si o incercare disperata de recuperare a segmentului de piata rasfirat, calcand astfel pe urmele Moonspell, Amorphis, My Dying Bride. Desigur, un album de inchidere a cercului, o privire in urma de-a lungul ridurilor, suisurilor si coborasurilor, e o practica uzuala mai ales in cazul unor trupe care au tot suit si-au coborat. In cazul Paradise Lost insa, acest rol a fost indeplinit deja de albumul anterior, respectabilul self-titled, prin urmare un nou album ascuns in spatele aceleiasi teze pare mai degraba un exercitiu, mai ales cand suna asa cum suna materialul de fata, cu clape preluate din genericele unor jocuri cu tematica gotica, racnete metal cu iz de insuficienta respiratorie si o melodicitate terfelita de riffuri gratuite (punishing riffs, in cuvintele materialului press-release).
 
Abordarea a fost sugerata de trei albume incoace dar, voit sau circumstantial, muzica Paradise Lost a reusit sa pastreze de fiecare data elementul experimental care a fost dintotdeauna coloana vertebrala a trupei. In acest caz insa, experimentul se reduce la un bonus track de pe varianta limitata, coverul Missing (Everything but the girl), din pacate una din cele mai bune piese ale albumului. Marile minusuri sunt marile plusuri de alta data: Nick Holmes nu e in apele lui cu o agresivitate nespecifica a vocii iar intro-urile de clape cristaline urmeaza o retzeta mult prea transparenta si insistenta. In plus, stilul trupei nu este animat de spiritul punk care sa justifice un mixaj retro (=decrepit) al instrumentelor, astfel ca doua-trei refrene reusite nu reusesc sa izbandeasca in tranta cu procedura carpita dupa care s-au alcatuit piesele. Prezentza pe post de producator a aceluiasi Rhys Fulber, vedeta a scenei electro-industrial, nu face decat sa demonstreze premeditarea cu care a fost realizat acest album. Iar daca scopul este resuscitarea scenei pe care Paradise Lost o conduceau candva, efortul risca sa fie in van, chiar daca este orchestrat de casa de discuri Century Media. Scena nu a apus suficient de demult incat neajunsurile sa fie date uitarii iar nostalgiile sa reuseasca reanimarea publicului imbatranit. Ramane de vazut in ce masura o noua generatie de fani va putea fi antrenata in joc, element esential pentru ca Paradise Lost sa isi recupereze relevantza comerciala.
 
Desigur, ramane loc de dezbatere pe marginea ratiunilor mercantile de a exista ale muzicii. Toti trebuie sa muncim si prin urmare sa mancam, iar Paradise Lost nu e tocmai una din trupele pe care topurile rock ale ultimilor 10 ani le-au alintat. Insa ar fi fost intru apararea  demnitatii ca macar coperta sa nu arate un inger care cerseste cu ambele maini.

 Le dai un ban?


Inapoi Home Inceputul Paginii
Muzici si Faze - click pentru prima pagina

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a materialelor fara acordul scris al
proprietarilor sitului. Copertile si alte lucrari grafice prezentate, proprietate
intelectuala a caselor de discuri sau autorilor, sunt folosite in scop informativ.

Materialele se afla sub copyright Muzici Si Faze © 2002-2015

Muzici si Faze - click pentru prima pagina