Secret Samadhi a fost un album scos in liniste, fara fastul fenomenului Throwing Copper si fara piese power-play transmise pana la saturatie in mass-media. Materialul a cunoscut un succes moderat si inertial, dar suficient incat sa imi permita a folosi termenul succes. Titlul si coperta albumului sugereaza o revenire la spiritualitatea intima a debutului Mental Jewelry, vremuri in care trupa canta in uniforma Hari Krishna in jurul unui foc de tabara.

 

Clipurile single-urilor ne indica un accent pe o tema straina grupului pana la acest moment, sexualitatea. Lakini's juice reprezinta inceputul si sfarsitul unui stil de rock care nu a primit niciodata nume – riffuri nu-metal, elemente orientale si un videoclip filmat parca la adunarile Miscarii pentru Integrarea Spiritualului in Absolut. Freaks e un rock de salon si catifea care ii invoca pe Freud, Henry Miller si sexualitatea de tabloid iar Heropsychodreamer reprezinta pozitia spirituala a trupei fata de homosexualitate. Piesa Century vine in intampinarea fobiilor Y2K si ne asigura ca it's amazing what we can do with love.

 

Jumatatea de album care nu e despre sex si spiritualitate se incadreaza intr-un gen de rock etichetat cu mandrie ca Americana intr-o anumita parte a globului. E rockul soferilor sensibili, al folkistelor hippie care calatoresc de la tzara la oras cu chitara la subtziori in cautarea unui vis, baladele salilor de biliard, ale benzinariilor si ale lui Bruce Springsteen cand il apuca nostalgia. Lipsesc multe din Throwing Copper - agresiunea, refrenele irezistibile dar si rezonantele Michael Stipe, iar ideile nu mai par atat de mari si importante, ci mai mici si mai personale... cu exceptia mortii, abordata intotdeauna de trupa prin balade, aici Ghost si Graze, versiuni banalizate ale fostului hit Lightning Crashes. Au ramas totusi ambitiile de a umple golul lasat de U2, care isi faceau de cap cu albumul Pop, in timp ce industria incepea sa sufere mancarimea produsa de Marilyn Manson.