Eloy s-a infiintat in Germania, in 1969. Numele formatiei a fost luat din cartea lui H.G. Wells, “Masina timpului”. Initial, influentele muzicale erau Shadows si Beatles, ulterior Eloy devenind una dintre cele mai importante trupe ale scenei progressive, dupa ce experimentase si sunetul hard rock. Numeroase surse critice invoca influente Pink Floyd, idee care se regaseste in opinia semnatarului, cu mentiunea ca este vorba mai degraba despre preluari la nivel formal, dealtfel fara utilitate in conceptia compozitionala.

 

Aparut in 1977, Ocean – al saselea album realizat de Eloy, este ancorat in ideile inceputului de deceniu. In tandem cu delay-ul mentionat, engleza “problematica” a vocalului ar putea alcatui o baza suficient de solida pentru rezervele publicului ascultator. Totusi update-ul space music si virtuozitatea instrumentala transforma posibilele minusuri in avantaje de tip farmec si recontextualizare.  Componenta este urmatoarea: Frank Bornemann - chitara, voce; Klaus-Peter Matziol - bas, voce;  Jurgen Rosenthal - percutie, flaut si Detlev Schmidtchen - orga, mellotron, xilofon, voce.

 

Piesa de mari proportii “Poseidon's Creation” (1) debuteaza printr-un lung intro cu sintetizator de coarde si chitara,  a la Dark Side of the Moon, urmat indeaproape de un solo de chitara impregnat in atmosfera de pe  Meddle. Pasajul vocal care intervine dupa 4’40”este urmat de o serie de solo-uri ale moog-ului si chitarii

”Incarnation Of The Logos” (2) este o asa zisa creatie “spatiala”, dominata de atmosfera alienanta. Componenta ambientala este convertita pe parcursul piesei intr-o improviztie colectiva, facuta pe o structura armonica bine definita.

”Decay Of The Logos” (3) apare ca o suita de monologuri instrumentale flancate strict de formule ritmice percutante. Influentele hard rock se fac simtite, in ciuda liniei armonice complexe sustinute de sintesizator. Este de asemenea vorba despre o piesa finalizata intr-o maniera diferita de modul in care incepuse.

”Atlantis' Agony At June 5th - 8498, 13 p.m. Gregorian Earthtime” (4) este, alaturi de “Poseidon’s …” o piesa monumentala, prin dimensiuni si intentii. Solo-urile instrumentale alterneaza cu momentele vocale – narate sau cantate. Reflexe kraut isi fac simtita prezenta.  Bas-ul imi aminteste puternic de Cantafabule, album aparut in acelasi an.

 

Libretul este inspirat din legendele Greciei antice. Textele au insa destul de putine in comun cu muzica. Solutia cu pasajele narate trimite cu gandul la albumul Journay to the Centre of the Earth al lui Rick Wakeman. Ca si in cazul acestui ultim exemplu, exista o categorie de public pentru care Ocean reprezinta capodopera progressive prin excelenta. In mod cert avem de-a face cu un moment de varf al genului, dar latura ambiental – spatiala prevaleaza, invitand la imaginatia prin asociatii libere si la evadarea din real, factori care nu tin strict de arta sunetului, deci nici de perfectiunea formei si fondului.