Sebastain Hardie este numele unei formatii australiene de symphonic prog, al carei prim album, Four Moments, face obiectul discutiei in randurile de fata. Trupa a fost infiintata in 1967 sub denumirea de Sebastian Hardie Blues Band. Un an mai tarziu, dupa o masiva schimbare de componenta, s-a renuntat la partea cu „Blues Band” din titlu, cei in cauza atacand cover-urile si devenind formatie de acompaniament pentru Johnny O'keefe, vedeta locala legendara.

 

Schimbarile de personal au continuat si in anii urmatori, cea mai spectaculoasa „iesire” fiind cea a vocalului Joe English, care a plecat pentru a-l interpreta pe Judas in Jesus Christ Superstar, dupa care si-a continuat cariera sub propriul nume. Lucrurile au inceput sa se miste odata cu venirea lui Mario Millo – chitara, mandolina, voce si a lui Toivo Pilt – Moog, mellotron, pian, Hammond. Formula ideala a trupei ii include si pe fratii Plavsic: Alex – tobe si Peter – bas. Trecerea de la  cover-uri la compozitii, sub influenta lui Mario Millo, chitarist de mare rafinament, s-a dovedit a fi pasul de care era nevoie pentru adevarata iesire din anonimat.

 

Albumul Four Moments, aparut in 1975, este surprinzator de interesant, tinand cont de cat de putin cunoscuta este formatia. Sunetul poate fi pus in relatie cu Camel si cu Pink Floyd.

 

”Four moments” (1) contine, dupa cum spune si numele, patru parti: Glories Shall Be Released; Dawn of Our Sun ; Journey Through Our Dreams ; Everything Is Real. Este una dintre acele piese/suite care apartin prog-ului prin excelenta. Intrarea vocilor nu „sparge” compozitia, bazata pe chitara si clape. Basul si tobele isi fac (de asemenea) pe deplin datoria.

”Rosanna”(2) a obtinut un premiu pentru cel mai bun single, fapt care nu inseamna nimic mai mult decat ca a beneficiat de recunoastere si s-a bucurat la vremea respectiva de popularitate. Melotronul si chitara dau compozitiei un sens sweet & dramatic, care ar fi putut fi evitat printr-o abordare mai ludica. Sunetul „de tip Santana” a adus un dram de audienta, dar cum nimic nu se pierde, nimic nu se castiga – totul se transforma ...

”Openings”(3) este o piesa complexa de 13’ care debuteaza slow si propune o accelerare in ultimele trei minute. Ca si „Rossana”, sta insa in umbra piesei care da titlul albumului.

 

Din punctul de vedere al semnatarului, in ciuda asemanarilor cu Caravan si Focus, pe langa cele semnalate anterior, Sebastian Hardie este o trupa care isi are locul printre formatiile de prog care merita sa fie ascultate. Personal am procurat o varianta japoneza a vinilului, care beneficiaza de conditii grafice de exceptie. Discul este presat printr-o tehnologie numita (in traducere engleza) Ever Clean. Calitatea sunetului este remarcabila. Daca cele  cinci – sase albume romanesti de prog ar fi beneficiat de astfel de conditii (macar de transpunere, daca nu si de inregistrare) poate ca impactul si valurile starnite in muzica autohtona ar fi fost mai mari.

 

Revenind, motivul pentru care albumul si formatia nu au fost difuzate masiv la radio, altfel spus pentru care muzica Sebastian Hardie nu s-a impus pe o piata mai larga, a fost ca sunetul ‚nu este destul de comercial”.