Dan Swano a fost dintotdeauna un om care tace si face, o trasatura specifica pionierilor dar daunatoare succesului. Swano e unul din parintii soundului gotic metal care a cucerit pentru o scurta perioada inimile rockerilor europeni (si pentru o mai lunga perioada, pe ale celor romani). Prin aceasta, se alatura unui alt geniu anonim al scenei, producatorul si multiinstrumentistul Waldemar Sorychta (care a produs si cantat in studio pe cele mai relevante albume Moonspell, Samael, Therion, Gathering, Sentenced, Lacuna Coil, adica spuma ofertei Century Media de acum 10 ani). Swano si Sorychta sunt factorii responsabili cu conversia entuziastelor trupe de death/doom/black europene de la inceputul anilor 90 spre ceea ce astazi numim gotic metal. Desigur ca emit o ipoteza neverificabila, dar consider ca machiajul metalului european ar fi fost cu totul altul fara cei doi.

 

Albumul The Closing Chronicles este prima tentativa de a incheia povestea lasata in coada de peste pe The Breathing Shadow (zic tentativa deoarece povestea avea sa fie resuscitata pe cel putin inca doua albume cu tactici hollywoodiene – prequeluri, interludii lamuritoare si alte trucuri de gen).

 

De aceasta data Dan Swano renuntza la ipostaza de miriapod muzical si apeleaza la ajutor din partea unui alt multiinstrumentist, promovat pe atunci in interviuri ca Tom Nouga, chitarist cu backgound in rockul progresiv al anilor 70. Cativa ani mai tarziu s-a revelat faptul ca sub numele respectiv se ascundea Dag Swano, fratele lui Dan Swano, ceea ce avea sa pecetluiasca eticheta de trupa de bucatarie proiectului Nightingale. In ciuda desfasurarii minime de fortze si de buget, incepand cu acest album productia devine profesionista, deficientzele de pronuntzie ale vocii dispar iar carpiturile cu nuantze Casio sunt inlocuite cu prestatii instrumentale reale.

 

Rolul noului membru devine tot mai important incepand cu acest album, multe din piesele ce vor alcatui urmatoarele produse fiind reinterpretari ale unor demouri prog rock abandonate de Dag si reinregistrate cu versuri potrivite povestii The Breathing Shadow. Poate totusi pentru albumul discutat aici termenul progresiv e putin pretentios – piesele se incadreaza mai degraba intr-un hard rock etichetat in anii 70 ca adult-oriented (AOR), cu piese solicitante dar ne-energice, cu solouri cristaline de chitara si clape astrale ce au consacrat o alta eticheta - space rock.

 

The Closing Chronicles este si ultimul material Nightingale pe care se regasesc elemente gotice menite sa fixeze legatura cu primul album, asadar si ultimul produs Nightingale care a “meritat” atentzia ascultatorilor de metal de prin partile noastre. Daca in alte situatii s-au acuzat in schimbarile stilistice elemente improprii rockului (etichetate drept influentze disco, elemente pokemonice, gesturi comerciale si alte formulari mai mult sau mai putin perisabile), orientarea eroului horror metal Dan Swano spre rockul progresiv a pierdut in ceatza denigratorii. Incercarea de a impregna astfel de elemente si in albumele trupei sale originale, Edge of Sanity, avea sa duca la falimentul trupei iar artistul ramane azi doar o umbra care a respirat in ceafa scenei europene de metal in anii '90.