Images and Words (1992)
08 Septembrie 2008
de Tomi Razvan |
Era pe la inceputul lui august, si de cateva zile atentia mea era indreptata catre imagini si cuvinte. Chinuitor era insa faptul ca urechea dreapta imi era infundata. Dream Theater era la putere atunci in play-listul meu si urechea mea infundata se delecta cu “imaginile” muzicii….
In anul 1992 urechile ascultatorilor au fost infundate de proaspata explozie a grunge-ului. Intamplator sau nu in acelasi an Dream Theater scoate unul din cele mai bune materiale ale lor si ale progressive – metalului. Images and words era primul album cu solistul LaBrie (dupa plecarea lui Dominici) alaturi de care ii regasim pe: Portnoy-tobe,percutie, Myung-bass, Petrucci-chitara,si Moore-clape. Albumul tinde sa continue si sa intregeasca sentimentele si viziunile expuse pe “When day..” in aceeasi perceptie calduroasa si subiectiva a membrilor trupei, depasind insa filosofia generala optzecista. Reflectarea realitatilor umane si a sentimentelor incercate in momentul maturizarii (atat in plan personal cat si in cel profesional,dupa cum se simte sip e album) sunt subiectele abordate de textele discului.
Albumul debuteaza cu Pull me Under (1), piesa care la fiecare reascultare imi incearca acelasi sentiment de cadere libera, in slow –motion, intr-un ocean a carui adancime pare a fi infinita. Piesa este creata pe structuri bine definite, parand a face rabat de la conceptia de baza a albumului (experimental), neiesind insa total din limitele acesteia.
Another day (2) este cea mai “pop” (daca pot sa spun asa) piesa de pe album; singurul lucru care leaga aceasta piesa de conceptul general al albumului este explozia din jurul min. 2 si solo-ul realizat cu mare maiestrie de Petrucci. Finalul cu saxofon,destul de neinspirat(mereu am avut senzatia ca ascult o piesa a lui Michael Bolton).
Take the Time (3) - piesa-experiment a albumului, necesita o succesiune de auditii pentru a scoate la lumina valoarea sa, exprima intocmai ideea creativa a celor de la Dream Theater. O adevarata piatra de incercare pentru orice ascultator, poate si din acest motiv pare a fi cea mai neatragatoare piesa. De remercat experimentul muzical pe care il propune aceasta, dar si pierderea din forta pe final(din nou neinspirati in a pregati finalul).
Surrounded(4) - pregateste oarecum ceea ce urmeaza, o creatie pe aceeasi linie experimentala ca si piesa anterioara.
Ei bine,acum e acum …Momentul culminant al albumului, intreaga conceptie a trupei se poate regasi in cele 9 minute ale piesei Metropolis (Part1). Inceputul recreeaza fidel ideea de metropola supraaglomerata,o liniste metalica a unei nopti ambigue undeva in orasul lui Batman... Explozia, linia melodica, riff-uri puternice... Odata cu trecerea timpului, piesa de peste 9 minute se va confunda cu numele DREAM THEATER. Descriere ei este facuta chiar de membrii trupei in versuri -“It’s a picture of a thousand words”- , facand alaturarea titlului albumului cu intreaga structura muzicala si conceptuala a pieselor: cuvinte descoperite prin imagini; in cazul nostru imaginile fiind sunetul si viziunea artistica. Am fost impresionat de scurtele momente de solistica ale fiecarui membru,legate perfect de intregul concept melodic - feeling la nivel personal.Probabil singura piesa in care LaBrie se ridica la nivelul celorlalti colegi de trupa. Cum ar fi descris-o un prieten bun:<<sinestezie perfecta>>.
Under a moon glass(6) continua excelent Metropolis-ul in acelasi stil si in aceleasi conceptii muzicale, succesiunea celor doua piese constituind punctul culminant al albumului.
Wait for sleep(7) - O piesa linistita, pluteste oarecum pe linia celor doua piese anterioare dar la un alt nivel energetic, linistea dupa explozie; seamana cu administrarea unui calmant, desavarseste naucirea in care te-au aruncat “Metropolis” si “Under…”
Learning to live (8) - incheie albumul intr-o maniera experimentala. Aceasta creatie mi-a dat la fiecare reascultare impresia de “tablou in tablou” scheletul sau conceptual dezvoltandu-se si continuand “Wait for sleep”. Learning to live continua pe aceeasi lungime de unda precum Take the time si Surrounded,experiment muzical la cel mai inalt nivel si in cea mai pura maniera Dream Theater.
Minusuri? Lucru destul de greu de evidentiat.. Poate LaBrie…un solist vocal foarte talentat si foarte bun, dar pe acest album mi-a lasat destul de des impresia ca este putin depasit de situatie. "Overall’’ un album bun, o piatra de temelie in cariera grupului american si in desavarsirea unui sound care se va confunda mereu cu brand-ul Dream Theater. Un album care merita cel putin 53 de minute din viata fiecaruia si pe care l-as plasa in top 10 al recomandarilor personale.
In 1992 Dream Theater se impuneau ca “The Majesty” pe scena progressive-metal-ului, printr-un album excelent …. In 1995 “Images and Words” lua discul de aur… in 2007, in august, Dream Theater mi-au desfundat urechea dreapta atat la propriu cat si la figurat.
|
