|
City Calls Revolution (2005)
25 Octombrie 2008
de Mihai Plamadeala - Muzician Nomen Est Omen |
Green Milk From The Planet Orange este una dintre acele formatii ce ofera surprize placute ascultatorilor (care dau de ele). Trupa este alcatuita din Dead K – agitation & Gibson SG, Margarette H – bas si A - drums, Korg MS2000 & voice. Margarette, in ciuda numelui este barbat; acesta l-a inlocuit pe vechiul basist, T. GMFTPO se autodefinesc drept trupa a noului val de progressive. Este vorba despre o formatie nipona, lansata pe scena muzicala din Tokyo in 2001, ai carei membri provin din medii grindcore. Ceea ce incearca si reusesc cei in cauza, este destul de “european” ca sound. Cu siguranta, Dead K a ascultat mult King Crimson Soft Machine si Can inainte de experienta sa prog. Solo-urile sale de chitara demonsrtreaza ca si-a insusit si lectia blues-ului.
Ceea ce se aude pe albumul City Calls Revolution este deopotriva indie, alternative, harddcore şi punk. Totul trecut prin filtrul prog-ului revendicat. Piesele sunt cantata in principiu intr-o engleza destul de “ok”, in comparatie cu multe alte exemple din insula. Dupa modelul consacrat de Damo Suzuky (solistul vocal nipon de la Can), momentele vocale sunt un mix de soapte, recitari si strigate. In plini ani ai radiofoniei, unde comanda file sonore a impus baremul “sub trei minute”, Green Milk merg pe varianta non comerciala, cu track-uri de multe ori de peste 40’. Pasajele instrumentale sunt ritmate si zgomotoase, dar isi au coerenta lor. Dupa cum am citit intr-o cronica a lui Jay C, Green Milk nu provin de fapt de pe o planeta portocalie, ci dintr-una total diferita, super-tehnologizata, numita Japonia. De acolo totul, inclusive muzica prog, se vede altfel.
Comparatia care se poate face intr-o prima faza si la un nivel formal, este cu Mars Volta, datorita instrumentatiilor complexe. Spre deosebire de Mars, Green raman la formule strict muzicale, necultivand experimental de dragul credibilitatii artistice.
Albumul are patru piese: “Concrete City Breakdown”(1), “Omgs”(2), “Demagog”(3) si “A Day in the Planet Orange”(4). Prima si ultima dintre ele au impreuna cam 60’. Celelalte insumeaza sub 15’. Pe parcursul orei si ceva de progressive nipon se petrec numeroase evenimente sonore: suna telefonul, ascultam convorbirea (in japoneza), luam act de numeroase citate decupate din muzica de peste cele doua oceane.
Am luat hotararea de a scrie despre aceasta formatie din cateva motive independente. Pe de o parte, avem de-a face cu o formatie dintr-un al treilea val de prog, deci cu ceva nou, diferit. Apoi este vorba de o muzica gandita in alti termini decat cei de expresie europeana si americana, care au fost sursa de inspiratie pentru Green Milk. Acum ideile-matca se intorc sub forma de feedback (si) in lumea din care au plecat. In fine, doi cunoscuti de-ai subsemnatului, muzicieni ai scenei romanesti (de post-rock) mi-au spus, unul ca prog-ul apartine epocii de piatra, celalalt ca nu asculta muzica fiindca e ocupat sa faca muzica.
In idea ca muzica progressive nu si-a epuizat potentialul, ca exista si altceva decat cunoastem la un moment dat si ca merita sa ne update-am din cand in cand, recomandam formatia Green Milk From The Planet Orange, propunand spre auditie albumul City Calls Revolution.
|