 |
Terra in Bocca (Poesia di un Delitto) (1971)
09 Aprilie 2009
de Mihai Plamadeala - Muzician Nomen Est Omen |
Formatia I Giganti a fost infiintata in 1964 la Milano. Dupa un prim album de italo-beat, realizat in 1968, trupa se destrama temporar, pentru a reveni in 1971 cu un album progressive deosebit de interesant, Terra in Bocca, cel comentat in randurile de fata. Componenta LP-ului este urmatoarea: Giacomo "Mino" Di Martino – chitara, voce; Francesco "Checco" Marsella – mellotron, voce; Sergio Di Martino - bas, chitara, voce; Enrico Maria Papes - tobe, voce, efecte speciale. Acestora li se adauga o serie de invitati, si anume: Ellade Bandini – percutie; Ares Tavolazzi - bas, chitara (cunoscut din Area); Vince Tempera - orga, pian (care avea sa devina membru al formatiei Il Volvo); Marcello Della Casa – chitara (ulterior in Latte e Miele).
Terra in Bocca este o opera rock cu pasaje de classic music, standard rock, folk, chiar de soft pop, ce panduleaza intre melodic si dramatic. Versurile, cantate ori vorbite de toti cei patru titulari ai formatiei, sunt preponderent in italiana (apar cateva fraze si in engleza). “Povestea” este despre crimele Mafiei siciliene din anii ’20. Pe album (jumatate electric, jumatate acustic) apar doua momente “Prima parte” si “Seconda parte”, fiecare cu o succesiune de miscari.
“Primo parte” este alcatuita din I - Largo iniziale, II - Molto Largo, III – Avanti, IV - Avanti Tutto / Brutto Moment / Plim Plim, V – Plim Plim Al Parossismo / Delicato Andante, VI – Rumori / Fine Incombente. Timp de 23’ – o fata de disc – ascultam o piesa complexa cu interesante pasaje de keyboard & pian, cu multa chitara si polifonii vocale. Compozitia are o dezvoltare aparte, relationata cu libretul, dar nu si tributara acestuia. Efectele speciale sunt folosite (cu moderatie) ca solutii (ingenioase) pentru anumite rezolvari ritmice si armonice. Modul in care se imbina latura muzicala italiana cu cea de expresie rock da o culoare aparte partiturii. Finalul cu pian si chitara este apoteotic.
In “Seconda parte” ascultam I - Fine Lontana / Allegro Per Niente, II – Tanto Va La Gatta Al Lardo / Su E Giu, III – Larghissimo / Dentro Tutto, IV - Alba Di Note / Rimbalzello Triste, V - Rimbalzello Compiacente / Obssessivo Ma Non Troppo Ossetia, VI - Fine. Accentele rock sunt mai pregnante decat in prima parte. Revin cateva teme si motive muzicale din “piesa anterioara”, recontextualizate si dezvoltate in alte directii. Balanta se inclina si in favoarea aspectelor lirice, in dauna “naratiunii”. In mod intentionat, piesa si albumul se incheie fara “tobe si trambite”.
Critica de specialitate face o suma de trimiteri spre Gentle Giant. Personal, consider ca similitudinile se opresc la faptul ca ambele formatii sunt “uriase”. Nici comparatia cu King Crimson sau Pink Floyd nu este relevanta. In schimb, pot fi stabilite relatii cu o alta trupa italiana de proto – prog a anilor ’60, I Raminghi din Bergamo, care in acelasi an 1971 a scos un album intitulat Il Lungo Camino Dei. Un al treilea nume de referinta ar fi Buon Vecchio Charlie (cu un singur album, aparut printr-o coincidenta tot in ‘71).
Muzica italiana prog este pe cat de vasta, pe atat de interesanta si in acelasi timp, deosebita prin intentii si finalitate de cea de expresie britanica sau americana. In afara de Premiata Forneria Marconi sau Le Orme – cele mai cunoscute nume in randul publicului larg (care la capitolul prog este din start minoritar) exista numeroase formatii ce ataca amintitul gen muzical. I Giganti nu reprezinta asadar un “accident fericit” ci se inscrie intr-un curs firesc.
|
