Inainte de orice, Don’t Let Your Dreams Fall Asleep, titlul celui de-al treilea album al Lunii Amare, aminteste de un alt nume de disc, Am dormit prea mult, al legendarei formatii Kripton. Nu suntem deloc tendentiosi facand aluzie la miturile si legendele rockului romanesc, deoarece pe malurile Somesului, Dambovitei sau Begai, asta visam, asta cantam, adica asta avem. Ce au vrut sa spuna baietii, daca au avut ceva special de spus prin indemnul de pe coperta artistica a CD-ului, nu este treaba noastra, cel mult a psihologului lor. Cert este ca sintagma nu a fost împrumutata de la vreunul dintre cele douasprezece track-uri reunite pe third.
Odata cu acest album s-a risipit si cea din urma umbra a ceea ce fusese LP-ul de debut, chiar daca apar, de fiecare data cand se poate, trimiteri formale la ceea ce fusese muzica de pe Asfalt. A crescut cumva profesionalismul, prin numeroasele concerte si experiente adiacente, dar a disparut imaginatia. Nick – voce, chitara; Mihnea – voce, trompeta, chitara; Sorin – bas; Razvan – tobe si Vali – chitara (asa cum au fost trecuti pe coperta) sunt probabil cea mai valoroasa echipa romaneasca de indie alternative a momentului, urmata la mica distanta de Grimus.
“Into Another”(1) este o piesa inspirata, cu suport armonic interesant. Un inceput de bun augur pentru albumul care ar trebui sa reapropie publicul tanar de o formatie ai carei fani avanseaza in varsta odata cu ea.
“Transitions”(2) ne invita sa redescoperim in sfarsit chitara in muzica autohtona de gen; Luna are chitaristi care stiu sa si cante la instrumentul pe care l-au ales. Piesele (bine) directionate, au in spate protagonisti care nu uita ce doresc sa faca pe parcursul lor. Pasajele de trompeta sunt salutare, dar din pacate transpare reteta dupa care au fost facute respectivele insert-uri. Faptul este valabil pentru tot albumul. Departe de a-i da lui Mihnea vreun sfat, formulam intrebarea de ce nu cauta sa stabileasca niste relatii mai active intre linia (excelenta) a trompetei si celelalte voci. Ar fi interesante niste dialoguri muzicale.
Cu tot respectul pentru fani, compozitor si formatie, “Chihlimbar”(3), pare o piesa cantata nefericit de solistul defunctei Vama Veche, inegalabilul Tudor Chirila. De la balada indie rock la slagar nu este decat un pas, care aici a fost facut cu sinceritate maxima. Textul in limba romana a activat cutumele privind tratarea excesiv ornamentala a semivocalelor. Exista o categorie de oameni care gasesc profunzimi nebanuite in calambururi, cuvinte cheie, imagini sonore sau auditive si propozitii eliptice de predicat. Acestora nu le putem spune decat “Palete stinse dinspre roti sa tot gasim in linii morti” si daca nu-i de ajuns, “Argint nu mint in chihlimbar e Marea Neagra plansa-n val”. Pacat!
O alta piesa in romana, “Unghii de drac”(4), din care nu mai citam nimic, aduce a cantec de parc, mixat la refren cu Duran Duran. Din alt unghi privita, piesa pare o incercare de update-are a unui new wave fara viitor, chiar în Romania anilor ’80, cu idei ceva mai recente, Bere Gratis.
“True Sunshine”(5) ar fi putut fi piesa albumului, daca nu si-ar avea o varianta in oglinda in “Deadends”(6) compozitie mai profunda, dar care mizeaza excesiv pe refren. Aceasta categorie de cantece prinde de minune in cluburi. Pe disc sunt prea asemanatoare.
Pentru ce propune din punct de vedere muzical, “No Return”(7) este o piesa (mult) prea lunga. Repetitiile isi au rolul lor de subliniere, de creare a atmosferei, dar pe album nefiind prezent nici factorul chill, nici componenta minimalista (n.a. – sa spunem repetitia matricial transpozitorie), putem conchide ca solo-ul/urile, bune dealtfel, nu justifica durata.
“Kill The Dancer”(8) reprezinta piesa eminamente lirica a albumului. Elementele cool (jazz) sunt binevenite, iar textul ajuta piesa. Aici sunt, probabil, cele mai reusite versuri de pe Don’t Let ... .
“Hunt The Wire”(9) este o piesa “cinstita”, de club. Pendularea intre liric melodios si dramatic da bine, cu conditia sa nu se abuzeze de reteta.
Ideea muzicala din “Floodmoses”(10) rupe monotonia relativa a celorlalte piese. Cam aceasta este directia in care credem ca s-ar putea etala cel mai bine Luna Amara. Formatia a trecut pe langa imprimarea unei variante mai inspirate, realizand totusi o fila sonora peste media a ce se intampla in muzica romaneasca.
Dupa mai bine de un minut de background floyd-ian, din care nu lipseste celebra sirena - ce aduce user-ilor intotdeauna beneficii de receptare, “Little Sun”(11) debuteaza nonaluziv ca piesa pentru fete cuminti si baieti sensibili. Patru minute si jumatate mai tarziu aflam pentru ce a fost nevoie de minutioasa pregatire. Trimiterile spre Floyd nu au fost zadarnice, caci pentru inca vreo doua minute avem parca de-a face cu un citat prelucrat din “Careful With That Axe, Eugene” (de pe Ummagumma), secondat de o alta scurta piesa - revival (elegant insert-ata), urmata la randul sau de circa patru minute finale de zgomote: leagan, caini, sunete urbane. Asa se termina albumul, daca nu luam in calcul bonusul “Mara”(12). Este o moda culturala de nisa in Romania ultimilor ani sa se insert-eze noise sau file soundscape in piesele de final, ale caror durate pe disc sunt de 7 – 15 minute. Ideea nu trebuie damnata; se faceau astfel de lucruri, in afara tarii, inca de acum patruzeci de ani. Este bine ca cineva aduce si la noi in muzica aceste jocuri.
In fine, bonusul pare un mesaj personal al semnatarului pentru o Mara, cu care se identifica, fara indoiala, numeroase spectatoare. Spectatorii care au si ei astfel de povesti in biografie, se identifica evident cu baietii din Luna Amara. Toata lumea (din club) este la final fericita.
Vedem Don’t Let Your Dreams Fall Asleep peste albumul anterior, Loc Lipsa, dar sub primul, Asfalt. Intoarcerea de la directia dura, cumva de nu metal la cea de indie este benefica. Destinul formatiei Travka, desfiintata, a fost un posibil preview pentru ce s-ar fi in intamplat probabil cu Luna Amara daca ar fi continuat sa cante cu predilectie pentru baietii care dau din cap in cluburi. Abandonarea (in sfarsit a) ideii ca formatia ar fi cenzurata de comunisti este si ea utila pentru protagonisti. Baietii aveau sub 14 ani in anul revolutionar 1989 si nu le statea bine sa se (mai) lupte cu morile de vant, doua decenii mai tarziu. Daca vor sa protesteze (pe bune), pot alege niste tinte adevarate, intr-adevar periculoase. Ar fi coruptia din structurile de stat, mafia rromilor, blaturile din fotbal ...
