Albumul Cinema a fost lansat in 2009, exclusiv pe internet si prin intermediul concertelor. Aranjat in Rotterdam, inregistrat, respectiv, mixat in Timisoara, materialul sonor a fost conceput si (in final) masterizat la Bucuresti.  Este vorba despre un cadou facut publicului (pasionat) de Aievea. Dupa cum specifica protagonistii, muzica nu este gratuita, ci daruita celor interesati. Semnatarii proiectului sunt: Marta Hristea – voce, versuri, muzica & aranjamente; Tavi Scurtu – live drum programming; Vlaicu Golcea – clape & alte instrumente; Electric Brother – chitara & alte  instumente; Utu Pascu – mixaje, productie.

 

Dincolo de faptul ca a fost autoprodus, depasindu-se astfel etapele fabricatiei si distributiei, Cinema-ul se (auto)recomanda prin calitate. Avem de-a face cu un album de lounge & soft acid jazz de nivel international. Alte posibile atribute: intelligent pop, nu-jazz. Treisprezece piese reusite, incadrabile dupa opinia semnatarului in doua categorii: trip jazz si classic update jazz.

 

Daca ar fi sa definim “Joy of Life” (1) prin comparatia cu lucruri stiute dinainte, am relationa atmosfera piesei cu  Cinematic Orchestra, iar maniera vocala cu Elizabeth Davidson Fraser si PJ Harvey. Aranjamentele nu sunt indepartate nici de Cocteau Twins. Sunetul acid heavy a fost completat surprinzator prin pasaje de chitara impletite cu corusul de bas. Foarte important, vocea si pregatirea Martei Hristea sunt, din punctul de vedere al semnatarului, peste numele citate anterior.

 

“Slowly” (2) este o piesa fluida, deloc dark and gloomy, construita pe o structura armonica de drum & guitar.  Confidentialitatea mesajului are accente light. Warm soft music!

 

Vedem in “Papillon”(3) momentul cel mai interesant al albumului, o adevarata capodopera a genului. Astfel de piese stau fara probleme in picioare alaturi de “Teardrop” sau “Nobody Loves Me”. Limba franceza a fost inspirat aleasa. La franceza a apelat dealtfel ocazional si Portishead. Credem ca piesa spune tot ce era de spus, cu mijloace(le) adecvate. Pe aceast track, apare (si) Dorit Chrysler la theremin (n.a. - instrument muzical electronic timpuriu, manuit fara contactul fizic al interpretului cu acesta; aplicatie legata de unde si oscilatii pentru controlul frecventei si volumului; inventat in 1928 de Leon Theremin).

 

“Am Uitat” (4) se caracterizeaza prin sustained bassline & flourishing arrangements. Limbajul de specialitate (in engleza) este imposibil de evitat cand ne referim la un astfel de album.  In mod cert vocea este magistrala! Nici aranjamentele nu sunt mai prejos.

 

“Traces” (5) pare venita direct din cluburi New York-eze, din acele acid club-uri unde se asculta nu jazz essentials si mind the gap volumes. Cum ar suna oare un remix facut de Adonai Santos de Aravjo?

 

O alta piesa speciala (a cata oare?), “Crazy” (6), uimeste prin imbinarea clasicului cu experimentalul. Intervalele sonore “speciale” nu distrag atentia si nu deturneaza ideea compozitiei. S-ar fi putut apela la looped/shifting (aici si pe alte cateva piese), dar cei in cauza stiu mai bine ce doresc sa faca. Noi mentionam doar (la) ce (ne) asteptam.

 

Asociem “Cinema”-ul (7) prin maniera interpretativa cu Joao & Astrud Gilberto. Este o piesa real jazzy. Subtilele dublaje de voce si intonatia conving ascultatorul ca albumul a imprumutat inspirat titlul acestei creatii.

 

Intr-o aceeasi nota cu precedenta piesa, “Red” (8) ne-a trimis cu gandul la gospel si Billie Holliday. Orchestratia este insa moderna, citatele muzicale fiind inegrate intr-un produs nou, original. Se simte insa o abordare anti-modernism, update jazz.

 

“Ada Kaleh” (9) apartine unui registru diferit, sau daca cititorul doreste, face parte din circuitul altui Cinema(tograf). Formal, instrumental ori interpretativ, momentul se aliniaza cu restul albumului, dar trimiterile, ideea si compozitia in sine sunt de altundeva (compozitia ii apartine lui Elly Roman – 1906 - 1996). Altfel, avem de-a face cu o piesa deosebit de interesanta, mai interesanta decat pare la prima vedere, in ciuda caracterului spectaculos, epic.

 

“Azi” (10) penduleaza intre experiment,  drum & base, si vocal jazz. Piesa este ideala pentru remix-uri.

 

“Light” (11) aduce prin ritm, melodie si ambient cu Massive Attack - “Angel”.

 

“It Happened Last” (12) este un cantec “de inima albastra”,  soft & mood.

 

“Turn Back Time” (13) reprezinta cea mai accesibila piesa, apropiata cumva de pop, chiar si prin linia (sau in ciuda) moog-ului. La un moment dat sound-ul (ne) aminteste Genesis, dar si de Aretha Franklin, Carole King ... aceasta daca tinem cu tot dinadinsul sa facem analogii (si asociatii libere). O compozitie intr-adevar eclectica, ce cucereste prin reascultare.

 

Un astfel de album este binevenit oricand si oriunde. S-a intamplat ca Cinema sa apara in Romania, ceea ce echivaleaza cu o sansa pentru publicul de concert. Trip hop experimental, acid jazz, intr-o oarecare masura transport music – cateva zone mai degraba neacoperite pe scena interna, sau acoperite modest (de multe ori de cine nu trebuie). In cazul nostru, este vorba despre super muzicieni.

 

Acest al doilea album Aievea, ar putea cunoste si o editare pe CD in 2010, intr-o editie limitata, fapt care, pana in momentul scrierii acestor randuri, nu s-a produs. Oricum, albumul exista si este extrem de reusit!