 |
The Battle Rages On... (1993)
12 Decembrie 2002
de Ioan Cora |
Ieri stateam de vorba cu un vechi prieten de-al meu Tiberiu. Discutia noastra nu avea nici o legatura cu muzica. Vorbeam pur si simplu despre ce am facut pana acum sau mai bine spus de ce n-am facut. Mi s-a parut interesant faptul ca nu am mai stat sa rememoram evenimente din trecut ce ne puteau da linistea umplerii unor goluri din viata cu tot felul de lucruri marunte, stupide..ca sa nu spun jalnice.Totul se poate rezuma prin cuvintele retorice spuse de Tiberiu, ce parca ne-au paralizat toti neuronii fixati in trecut: 'Bai Cora! Simt ca trebuie sa fac ceva (cu viata mea)!! Ce??' O intrebare tipica pentru un om la 30 de ani ar putea spune un rautacios. Sau ' Fa un copil!'..Ar spune un caustic...Cred ca e o chestie destul de frustranta ca dupa o activitate de 30 de ani pe acest pamant sa-ti pui o asemenea intrebare...
Acu 10 ani imi aduc aminte ca mi-am pus aceeasi intrebare...Atunci am gasit o solutie citind existentialisti sau nihilisti...Adica m-am pacalit constient fiind de efemeritatea acestora.
N-o sa incerc acum sa dau o solutie (nu as fi in stare) ...dar parca toata starea asta de spirit demoralizanta a fost amplificata de auditia acestui album Deep Purple din 1993 "The Battle Rages on.." Imi dau seama ca pare fortata aceasta paralela intre nimicnicia existentei noaste si lupta celor de la Purple, dar cred ca fiecare dintre noi incearca sa se agate de "imediat" pentru a-si putea simula o oarecare liniste interioara.
Cand am ascultat prima oara acest album (in 93) am fost profund dezamagit...O productie de toata jena...vocea de nerecunoscut a lui Gillan, riffuri...le numeri pe degete...Ce mai..Un esec ..mi-am spus atunci. In ultimii 10 ani cred ca i-am mai dat cateva "sanse" ...nu-mi puteam explica de ce...ca in final sa mi-l cumpar pe cd. Ieri mi-am dat seama ca acel ceva ce ma facea sa-l tot ascult este tensiunea amestecata cu tristete, degajata de aproape toate piesele de pe acest album. Daca tensiunea mi-o explic prin nesfarsitele certuri dintre Gillan si Blackmore (ce au culminat cu plecarea celui din urma), nu reusesc sa gasesc radacinile tristetii.Versurile, din pacate foarte slabe, nu mi-au oferit cheia. Si atunci...? Imi permit sa cred ca dupa 25 de ani de activitate si-au pus si ei intrebarea retorica de la inceputul comentariului. Iar tristetea este data tocmai de faptul ca nu au reusit sa creeze ceva nou..acel ceva ce iti poate umple toate lipsurile si complexele generate de - cred eu - un intreg sir de albume slabe din ultimii ani.
Piesele cele mai interesante sunt : "The Battle Rages On..", "Anya" , "Time to Kill" si "Solitaire". Reusesc cel mai bine sa combine tensiunea, virtuozitatea si tristetea. La capitolul minusuri l-as "nominaliza" pe Jon Lord (orga). Interventiile lui sunt de mult prea multe ori stridente, reusind sa diminueze forta refrenelor...le-as numi momente de anti-climax. "The Battle Rages On.." este, din pacate, un album mult prea slab pentru standardele impuse de Deep Purple. Este exact genul de album ce poate fi descoperit doar de fani...de cei ce au urmarit(sau urmaresc) evolutia trupei. Pe parcursul tuturor celor zece piese traiesc sentimentul ca intreaga trupa repeta la infinit aceeasi intrebare retorica : Trebuie sa facem ceva ..Ce? Ce ? Ce? Ce? Ce?. Atat timp cat am simtit o demnitate in spusele lor, le-am iertat lamentarile....
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
