|
Inca de cand am ascultat pentru prima oara Doors am avut sentimente contradictorii. Acum, dupa ceva ani, imi dau seama ca totul se nastea din egocentismul meu excesiv. Imaginea de sex simbol a lui Jim Morrison ma facea sa consider ca Doors este doar o trupa pentru gagici pline de hormoni sau incapabile sa evadeze spiritual fara ajutorul unei inchipuiri. Genul asta de misoginism ma urmareste chiar si acum… Dar stau si ma gandesc… Eu n-am intalnit niciodata vreun tip care sa spuna ‘Sunt "fan" Doors’... Niciodata… Si uite asa ma intorc la primul meu contact cu lumea Doors… Era o terasa la mare… se asculta "Break on through"… gagicile dansau extatic… noi baietii fumam tigara dupa tigara… beam vodca Soricelul… Gesturi lascive… Si accelerari in momentul refrenului "Break on through to the other side/ Break on through to the other side..". La terminarea piesei m-am apropiat de tipa ce imi placuse cel mai mult... era pe jumatate ametita… si am intrebat-o : Ce intelegi tu prin "Other Side" ?…S-a uitat la mine ca la un carnat… si n-a mai apucat sa-mi raspunda… Incepuse "Soul Kitchen". Ritmul orgii lui Manzarek incepuse sa ma faca sa dau din picior. Era ceva cu piesa asta… Parca pregatea atmosfera intunecata de pe Crystal Ship; piesa ce m-a convins de faptul ca vocea lui Jim Morrison are ceva persuasiv…psihedelic.. Deja dansam. Pe "Twentieth Century Fox" si coverul "Alabama Song" incepusem sa ma simt in largul meu. Pasii urmau instinctul si instinctul urmarea pasii… Ajunsesem langa fantasma din acea seara. ‘Parca ma intrebasei ceva mai devreme?’ m-a acostat tipa…’ Da…Da..’ . Dar odata cu primele acorduri din "Light my fire" s-a produs o isterie generala… Aburii betiei se pregateau sa iasa… si nu le mai lipsea decat acest catalizator.
Este prima piesa cu adevarat complexa de pe acest album. Piesa pe care realizezi ca Manzarek, Krieger si Densmore nu au fost doar trupa de acompaniament pentru carismaticul Morrison. Asisti la un adevarat dialog muzical… fiecare instrument completeaza un alt instrument creand o atmosfera terifianta intunecata neajungandu-se insa niciodata la disperare. Prin "Light my Fire" s-a conturat cu adevarat stilul Doors….
La cover-ul "Back door Man (Dixon&Burnett) eram epuizat… M-am asezat pe o banca si fumam acea tigara linistitoare….Tipa era neobosita… Rochia ei hippie contrasta cu blugii mei de rocker metalist. Vodca se terminase… Si n-aveam altceva de facut decat sa o privesc fascinat, sa-i zambesc, s-o incurajez sa se apropie de mine. Speram ca voi pleca cu ea in acea seara… S-a apropiat de mine si m-a intrebat ‘Ce ai vrut sa-mi spui?’ N-am apucat sa scot un sunet… Incepuse "The End".
Piesa emblematica pentru Doors. Loc in care Morrison ne arata calitatile sale poetice purtand marca Blake. Simplitatea melodiei ma duce cu gandul la un cantec de leagan… Cel putin asa vad eu lucrurile… Ai de multe ori senzatia ca asculti o incantatie samanica (n-am ascultat niciodata asa ceva dar incerc sa-mi inchipui); o incantatie a reintoarcerii. Cele peste 11 minute ale piesei incearca sa comunice o idee ce din pacate nu poate impresiona pe cineva pasionat de Castaneda sau Eliade. Plecasem de la terasa. Am auzit niste pasi in spate. M-am intors. ‘ Ai vrut sa ma intrebi ceva !’ ‘ Da…dar acum nu mai conteaza…’
25 Aprilie 2003
Recomandare online-shop
26 Aprilie 2003
Diana Mesesan
Despre Doors si cum e "sa juri pe rosu":
Stateam la coada (in fata unei fantani arteziene) si ii injuram in gand pe cei care au venit cu bidoane de 10 litri. La un moment dat au trecut pe acolo un tata si copilul ...s-au oprit, domnul si-a aprins o tigara...radeau, pareau a fi prieteni. Copilul era de vreo sase, sapte ani; nu a privit tigara nici o clipa, nu a simtit-o ca o ispita. Probabil ca era sigur ca el nu o sa fumeze, nu o sa bea, nu o sa iubeasca..."Jur pe rosu ca nu o sa ma schimb."
Ma intorc in urma cu ceva ani (nu foarte multi). Dupa indelungate rugaminti o colega a luat pe ascuns o caseta cu ceva piese Doors de la frate-sau si mi-a imprumutat-o. Wow, ce emotii! un adevarat ritual: asteptarea, noaptea, introducerea casetei, primele sunete. Au fost orele cand am avut cel mai intim contact cu muzica asta. Prima melodie era "Light my fire"...O incercare de a descrie starile de atunci ar fi minciuna:ar trebui sa reinventez...stiu doar ca am inceput sa dansez (dansul mi se parea ceva injositor pana atunci). Alabama song...betivul care scuipa, nepasarea aia sfanta, adulmecarea depravarii, amagirea ca ai aripi desi mananci printre porci, placerea ratarii....Spuneai ca The end iti da impresia unui cantec de leagan. Incerc sa imi inchipui o mama, care deschide venele copilului , pentru a-i injecta nu un simplu drog , ci otrava cea mai cumplita, sa-l abandoneze intr-un univers populat nu de fantasme psihedelice , ci de un intuneric deloc dureros....bland,ademenitor . Vocea lui Jim induce frica, tonul ala linistit cand 'spune' "father/yes son/I want to kill you" apoi tipatul... "Driver where you're taking us?" Dezorientarea se dilata. Cred ca Morrison nu doreste sa exprime propriile sentimente de frustrare, ratacire ci sa tortureze, sa experimenteze moartea prin noi. Am folosit doi termeni relativ opusi: blandete, tortura. Ce iese cand ii alaturi? Dependenta... Am ajuns la Break on through. Ma tem ca multi dintre cei care striga "to the other side" nu ar putea sa iti raspunda la intrebare...E piesa definitorie pentru anii '60 cand tinerii au hotarat sa catere niste ziduri, sa se elibereze de conventii fara a stii de ce vreau asta; o revolutie construita pe instinct. Pur si simplu "to the other side". Si uite asa au fost prinsi in iluzia eliberarii.
Odata cu trecerea timpului , incercand si alte ipostaze ale muzicii, formatii mai intunecare, m-am indeparatat de Doors...si m-am trezit intr-o zi ca aud doar o simpla chitara, o simpla voce , compozitii nu foarte bine inchegate , un Jim Morrison incantat de frumusetea lui fizica, al carui delir isi pierduse inocenta. Doors devenise doar o formatie, adica s-a pierdut tocmai ce iubeam eu cel mai mult :spiritul acelei muzici, ametelile pe care ti le oferea. Nu m-a tulburat descoperirea. Totusi ma intreb cine nu a rezistat probei timpului :eu sau muzica lor.
Copilul acela o sa fumeze peste cativa ani (putini), o sa inceapa a minti (pe sine mai ales) si va putea rade linistit de vremurile cand "a jurat pe rosu".
|