LP-ul Post Scriptum, al formatiei cu acelasi nume, reprezinta unul dintre cele mai reusite momente discografice romanesti de gen. Minutios elaborat, unitar prin aranjamente si beneficiand de instrumentisti de marca, albumul reuneste elemente de rock, jazz, blues, sub egida unui sunet particular. Compozitiile incluse pe discul pus in discutie stau sub semnul rafinamentului si discretiei, motiv pentru care latura spectaculoasa este mult atenuata. Cu alte cuvinte, un astfel de album trebuie descoperit (de catre iubitorul de muzica obisnuit cu un limbaj rock mai direct), si asta numai prin auditie atenta.
Cei care alcatuiesc Post Scriptum-ul sunt: Doru Apreotesei – clape, voce; Mircea Marcovici – bas, voce; Mihai Farcas – tobe; Tiberiu Ladner – percutie, voce; Toni Kuhn – chitara, voce; Emil Zoltan – sax, voce. Numele mai sus citate pot fi intalnite in numeroase alte scheme notabile ale muzicii romanesti.
Referindu-ne la albumul omonim, acesta “porneste” cu un “Cantec de inceput”(1) - tema la care au recurs numeroase formatii romanesti in deschiderea albumelor pe care au avut posibilitatea de a le “scoate”. Prevaleaza aici o anumita melodicitate, piesa dorindu-se invitatia generala pentru ceea ce urmeaza. Complexitatea compozitiei anunta faptul ca in continuare, pe album, se vor intampla lucruri notabile. Singurul element despre care s-ar putea spune ca reprezinta o lipsa, aici ca si pe intregul material, este vocea, executata nu mai mult decat corect, pe o partitura gandita dealtfel la inaltimea compozitiei.
“Daca intr-o zi …”(2) aduce in prim-plan elemente de jazz-blues, dar si de dixie, si nu in ultimul rand de rock. Sunt anuntate o mare parte dintre “procedeele” muzicale care vor fi etalate mai departe. La Post Scriptum nimic nu este imposibil, totul fiind facut sub semnul valorii si discretiei.
“Un cantec vesnic nou”(3) este o piesa de veritabil progressive. Ceea ce se aude, instrumental vorbind, este la nivel international. Solo-ul chitarii il poate pune pe ganduri pe orice interpret al amintitului instrument.
“Lumina si ecou”(4) este construita pe un ritm de latino – jazz rock. Si aici, surprizele se tin lant, instrumentatia si linia melodica fiind de o mare subtilitate artistica si emotionala.
“Gand bun”(5) se situeaza pe repere funky si nu numai. Basul, clapele si instrumentul de suflat se suced in niste solo-uri de mare rafinament, pe o piesa care este mai mult decat simplu pretext pentru improvizatii.
“Joc de cuvinte”(6) este un veritabil rock – jazz in care totul se prezinta remarcabil, incepand cu aranjamentele, gandirea pe registre, interferenta vocilor si terminand cu viziunea de ansamblu.
“Bufonul zburator”(7) pleaca de la o tema standard de blues, pentru a trece la un moment dat intr-un blues rock cu accente de jazz. Un debordant solo de chitara coloreaza piesa intr-unul dintre tonurile “cele mai rock” din muzica romaneasca.
“Mireasma noptii”(8) aduce, muzical vorbind, cu un imn din perioada hippie de sfarsit, in care se fac simtite vagi elemente progressive. Slow cu nimic mai prejos decat cele din Occidentul, pe atunci tare indepartat.
“Noul vodevil”(9) este o piesa de jazz rock penduland intre funky si dixie, via prog.
“Din nou P.S.”(10) reprezinta un alt progressive de atmosfera, instrumental, cu puternice valente meditative.
Ca o concluzie generala, incadrarea acestui album intr-un capitol al muzicii romanesti este dificila, deoarece fuziunea rock-ului cu jazz-ul nu a cunoscut, discografic vorbind, o mare diversitate la noi. Materialul albumului Post Scriptum se apropie intr-o mai mare masura de rock decat de jazz, dar ramane destul de indepartat de formele standard ale rock-ului ce se practica si era cunoscut in peisajul intern.
Intr-un schimb de experienta cu un colaborator al nostru din Polonia, am trimis (primind la randul nostru) cateva zeci dintre albumele din regiune, pe care le-am considerat reprezentative. Traind intr-o tara cu puternice traditii in jazz si cu un rock peste nivelul celui de la noi, cel putin in acei ani, omologul nostru a apreciat in cea mai mare masura Post Scriptum, inaintea Phoenix-ului sau Sfinx-ului …
10 Februarie 2005
Adrian Barbulescu (adrianb @ npcc.ae)
Excelenta re-ascultare a unui album deosebit. Ma intreb de ce Electrecord nu reediteaza pe CD albumul? Daca exista pe CD dau oricat pe el. Cei din Polonia au avut dreptate, cind dai la o parte ambalajul mediatic, ramine muzica si profesionalismul PS, care este deasupra Phoenix. De ce nu si o recenzie Paul Weiner Quartet, ei si discul Spirale fiind in fond "originea" celor de la PS. Felicitari! Cei de la radio ar trebui sa-i cinte!
|