Muzici si Faze - prima pagina Motto Agenda Editoriale Interviuri Concerte Alte articole Legaturi Info Despre noi Contact


Meshuggah

2002 Nothing
inapoi la metal, punk si subgenuri

Interesat de alte sectiuni?
Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Progresiv & Experimental


Metal, Punk si subgenuri

Alice in Chains
Amorphis
Anathema
Annihilator
Astrosoniq
Avantasia
Billy Idol
Black Stone Cherry
Blind Guardian
Brides of Destruction
Cacophony
Cannibal Corpse
Carcass
Cradle of Filth
Dead Kennedys
Death
Def Leppard
Dimmu Borgir
Dinosaur Jr.
Dog Eat Dog
Down
Dream Theater
Edguy
Europe
Evanescence
Evereve
Faith No More
Green Day
Guns n'roses
H.I.M.
Helloween
Iced Earth
Iron Maiden
Judas Priest
Katatonia
King Diamond
Korn
Lacrimosa
Linkin Park
Made out of Babies
Manowar
Marilyn Manson
Masterplan
Mayhem
Megadeth
Melvins
Meshuggah
Metallica
Moonspell
Mother Love Bone
Motorhead
My Dying Bride
Napalm Death
Nightingale
Nirvana
Obituary
Overkill
Ozzy Osbourne
Pantera
Paradise Lost
Pearl Jam
Pungent Stench
Queens of the Stone Age
Rammstein
Rhapsody
Screaming Trees
Sepultura
Sex Pistols
Six Feet Under
Slayer
Smashing Pumpkins
Sodom
Sonic Youth
Stuck Mojo
Suffocation
Suicidal Tendencies
Sunn 0)))
Symphony X
System of a Down
Tang Chao (China)
Temple of the Dog
The Kovenant
The Meads of Asphodel
Therion
Tiamat
Transplants
Troll
Type O Negative
Ufomammut
Velvet Revolver
Venom
Virgin Black
Winds
Horia Diaconescu Nothing (2002)

11 Ianuarie 2003

de Horia Diaconescu

Meshuggah - Nothing
Math-metal!!! Exista un set de trupe a caror atitudine reclama aceasta expresie. O muzica ce pulseaza obsesiv, un mecanism automat care traseaza planuri… Meshuggah nu poate fi catalogat drept un grup obisnuit, lucru cu care par sa fie de acord ascultatorii, fie ei progresivi exigenti, sau cei din cercurile in care agresivitatea metalica primeaza. Nu este vorba, insa, in mod direct de metal brutal. Ceea ce se intampla pe ultimul Meshuggah este muzica in care anti-melodia este dusa la extreme. "Melodia" se defineste de regula prin armonie, reguli de modulatie sau unitate cu sens expresiv. Iar "armonia" prin acord si congruenta. Si cele trei acorduri din Black Sabbath sunt insa anti-melodie. Cineva definea melodia drept "aceea care gadila urechile in mod placut". S-ar putea spune si "confortabil", pentru a ajunge la ceea ce se intampla pe Nothing, o muzica in care “gadilatul” nu este deloc confortabil, distruge congruenta si intra in alte norme. La prima vedere Meshuggah par influentati de jazz, datorita sincoparii, dar improvizatia este absenta, toate regulile originale de ritm si cursivitate sonora fiind premeditate in partitura si trasate enervant de precis.

Fata de precedentul Chaosphere, albumul de fata nu manifesta schimbari majore. Se poate observa o imbunatatire la capitolul productie, cu un sound mult mai infipt, dar si o scadere a vitezei, muzica fiind bazata acum exclusiv pe groove. Un groove visceral pe care l-am mai intalnit numai la Pantera. Compozitiile raman la fel de agresive si neprevizibile in sectorul ritmic, precum un chin spasmatic al unui posedat de turbare ("meshuggah" inseamna "dement" in ebraica veche). Fie ca se asculta Concatenation din ‘98 sau Stengah (1) din 2002, aceeasi furie izbeste. Meshuggah au atins insa prin album un punct de varf al evolutiei, daca am lua ca reper eliminarea multor elemente care ii mai legau de traditia metalul, fie el chiar si progresiv. Citeam un interviu cu Fredrik Thorendal in care acesta isi dorea pentru inregistrarile albumului Nothing folosirea a numai trei basuri distorsionate pentru a obtine sunetul cel mai grav posibil. Trupa a ales in cele din urma chitari cu opt corzi, construite la comanda, dupa specificatiile celor doi dementi (Fredrik Thordendal si Marten Hagström), care, oricum, numai instrumente muzicale nu mai sunt, ci adevarate masinarii tortionare de riffing.

Este straniu ca in fiecare piesa este strecurat un foarte scurt solo, incercand parca sa realizeze un izomorfism timid cu spatiul radacinilor "melodice". Fiecare dispare sugrumat de riffuri ciclate atipic si de urletele « de drujba » ale lui Jens Kidman. Nefiind nici spectaculoase si nevand nici o functie de liant, nu le pot pune decat pe seama concentrarii in alte directii a albumului. Posibil si cu rol de “interferenta” pentru a accentua distantarea fata de ceea ce se intampla de regula in rock, metal, industrial... Lipseste poate un interludiu precum Acrid placidity, lent si ambiental, pentru reordonarea neuronilor. In orice caz, daca auditorul nu este pregatit pentru cadente imprevizibile si vocalize fanatice repetitive, ar trebui sa abordeze albumele vechi. Ceva mai apropiate de metalul progresiv sau de fuziune, in sound si compozitie. Din aceste motive, cred ca cel mai interesant produs Messhugah ramane Destroy, erase, improve (1995), datorita diversitatii si de ce sa n-o spunem, compozitiilor relativ mai accesibile.
 
Nothing este un album dificil de parcurs. Unii il vor urmari tocmai pentru neconventionalul marca Mesh, dar monotonia isi poate face simtita prezenta. Este adevarat ca orice alta abordare ar fi parut nelalocul ei alaturi de o piesa precum Perpetual black second (3). Calatoria inceputa cu Stengah nu poate reprezenta decat o inchidere. Pentru ascultatorul avizat poate chiar o certitudine. Rational gaze (2), Organic shadows (6) si Nebulous (9) sunt momente de rezistenta. Influentate de departe de Tool. Meshuggah reusesc aici o coordonare de exceptie intre « stiintific » si « impulsiv ». Vocea invarianta a lui Jens si unicul sens al albumului pun insa problema stagnarii. Sau a specializarii. Ramanem totusi cu provocarea energiilor cinetice dintr-un camp minat de groove.

The context of parallel truth
Devoid of fragmentation (...)
Where's the true knowledge?
Where engines of the sane and insanity merge!


 Where's the true knowledge?
 


12 Martie 2003

Andy Ionescu - Taine

Oameni buni, eu nu sfatuiesc pe nimeni sa asculte Nothing, decat daca este sigur ca nu are nici o problema cu nervii. Alaturi de "Chaosphere" (Meshuggah) - pe care il consider cel mai destructiv album ascultat de mine vreodata, "Nothing" poate sta oricand alaturi. E excelent produs, se vede pe acolo mana nebunului Devin Townsend (Strapping Young Lad) si e cel mai bun sunet scos pe un album Meshuggah. Acest album iti da impresia ca traiesti intr-o alta dimensiune a muzicii. Thordendal este un tip pentru care chitara nu mai are nici un fel de taine. De aceea el nu mai canta "nimic"! Ai dreptate cand vorbesti de solouri, prea putine solouri pe "Nothing" si destul de ascultabile, pare ca nu-l mai face nimic fericit, decat explorarea unor disonante.

E prima oara cand aud o chitara asa jos acordata. Asa e, nesanatosii astia au facut comanda speciala la chitari - "Nevborn Guitars" cu 8 (opt) corzi!!!! Deci, daca nu ma insel, baietii canta in fa diez, adica FOARTE jos!!! In plus basul mai are si distors pe deasupra!!! Si e facut tot de Thordendal! Sectiunea ritmica e putin mai "dreapta" si "patrata" decat pe alte albume. Inainte tempoul varia atat de frecvent (ritmul era scris), incat pot spune ca Meshuggah sant una din putinele trupe dupa care nu se poate face o preluare! Se pare ca putini au fost cei care au inteles si apreciat haosul matematic sau precizia, poate, (cine stie?) de pe "Chaosphere" sau "Destroy, erase, improve"... Adevarul e ca oamenii astia sant chiar dusi cu capul!



Inapoi Home Inceputul Paginii
Muzici si Faze - click pentru prima pagina

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a materialelor fara acordul scris al
proprietarilor sitului. Copertile si alte lucrari grafice prezentate, proprietate
intelectuala a caselor de discuri sau autorilor, sunt folosite in scop informativ.

Materialele se afla sub copyright Muzici Si Faze © 2002-2015

Muzici si Faze - click pentru prima pagina