Vargnatt (demo) (1993) 29 Septembrie 2004 de Aron Biro

Vara asta mi s-au intamplat cateva lucruri pline de kkt. Printre altele, mi s-a fisurat cazanul din baia de acasa, de la tara, si n-am avut bani sa cumpar unu nou, deoarece tocmai cumparasem un harddisk in locul celui care mi se arsese inainte sa imi fac backup la fisierele esentiale din cauza ca am fost ocupat cu nevasta-mea care a decis ca cel mai bine ar fi sa divortam, avand in vedere lumina evenimentelor care au facut ca postul meu de la serviciu sa fie scos la concurs deoarece am fost chemat in armata si n-am bani de spaga in timp ce ea, femeia, pleaca din tara cu totul pentru totdeauna. Forever is not long enough, vorba cantecului. Un alt lucru de kkt a fost ca m-am apucat sa ascult demoul Ulver, Vargnatt, in toate variantele sale, inclusiv cele publicate pe split-urile cu trupele Immortal si Mysticum, variante care aduc nou doar faptul ca suna mai prost decat release-ul oficial neoficial pe caseta. Sub influenta lecturilor recente din Fight Club, scoasa mai putin recent la Polirom, ma gandeam ca n-ar fi o idee rea sa incep sa particip la tot felu de cluburi de bolnavi anonimi. Pentru ca acestea sunt greu accesibile in Romania, iar planul B, sa intru in MISA, nu face bine la ten, am cochetat cu planul C, sa ma apuc sa defilez pentru Rosia Montana, Delta, Bastroe, Stuffstock, sinistratii din judetele Vaslui si Covasna si alte cauze pierdute ori in curs de developare. Desi planul C ar fi fost un bun substitut pentru cluburilor TBCistilor anonimi, am hotarat ca cel mai ieftin ies daca iau problemele una cate una, in ordinea importantei, si incep prin a imi lipi cazanul din baie.

Umbla vorba ca intr-un sat de munte de la izvoarele Somesului Rece, intre judetele Bistrita si Suceava, sunt niste mesteri care repara cazane pe bani de nimica. Am facut rost de o masina pe alti bani de nimica si am luat-o la deal pe un drum betonat strategic pe care Ceausescu planuia sa il foloseasca pentru ascunderea artileriei in creierii muntilor. Kilometru cu kilometru, ma adanceam in universul Vargnatt. Am stiut ca am ajuns in satul cu pricina pentru ca se facuse noapte, desi era abia 5 dupa-amiaza in august. Defileul taiat de apa e atat de ingust incat abia incape un rand de case pe malul apei iar restul acareturilor, adica cimitirul si WCurile satenilor, sunt plasate six feet above, pe coasta muntelui. Animale nu se prea cresc pentru ca ar trebui sa le tzina fie in mijlocul drumului, fie in mijlocul apei, fie pe plan inclinat, in zona cimitirului. Gainile se descurca. Unghiul de deschidere spre cer al defileului este atat de mic, incat soarele rasare pe la 11 si apune pe la 4 dupa-masa; in rest e mereu zona crepusculara, precum in demoul Ulver. Oamenii sunt dusmanosi si suspiciosi, precum membrii Ulver. Nu le plac masinile si tehnologia in general, desi curentul electric nu le este strain. Limba pe care o vorbesc este o imbinare de ungureste cu moldoveneste, plus expresii preluate din reclame TV:"pata dificila","pericol social","iar te-ai murdarit", etc.

Am mers pe drum o bucata buna, doar ca sa aflam ca drumul se termina intr-o pestera, fara a mai fi finisat pe final. Exact ca piesele de pe Vargnatt. Am dat inapoi si am intrebat lumea unde locuiesc mesterii. "Acolo!", langa Casa Creatorilor. Oficial, e vorba de o Casa a Creatorilor ridicata de Uniunea Scriitorilor pe vremea lui Ceausescu, unde veneau Paunescu sau Cartarescu sa se relaxeze. Motivul si instrumentul relaxarii e natura. N-am vazut o clorofila atat de true, un verde atat de sanatos, in viata mea. Verde ca Vargnatt. Produsul verde. Se facea ca era un luminis in umbra unor copaci cumplit de inalti, si in mijloc niste beltzi prea mici ca sa fie lacuri dar prea populate ca sa fie beltzi. E fix ca la gradina botanica, doar ca fara ghid si fara reducere pentru studenti. Cred ca am vazut lotusi. Poate ca nu erau lotusi, dar nici nuferi nu erau. Dar semanau cu ambele. Si pesti, pastravi. Si niste ganganii cum n-am vazut niciodata nicaieri. A aparut si un tip sa ne informeze ca e vorba de un ecosistem in jurisdictzia Romsilva. "Si unde e Romsilva", intrebam. "Eu sunt Romsilva". Omu traia acolo de 20 de ani de cand l-a lasat nevasta. Acu 20 de ani si-a sapat o groapa in pamant, s-a adapostit in ea si cand l-au gasit inspectorii de la Romsilva au zis sa-i dea salariu si sa-l lase sa pazeasca ecosistemul. "Oricum n-aveam la cine sa ma duc. Nevasta-mea a vandut casa si a fugit cu altu". De-a lungul anilor, groapa se transformase in coliba si omul nostru primise de la Romsilva un kit antiincendiu si o drujba portocalie cu care se mandrea. Ma ducea cu gandul la tipul din Texas Chainsaw Massacre. Si la Vargnatt, piesa Ulverytternes Kamp. "Aci se aduna lupii sa bea apa", zice individul."Si nu va e frica?"."Nu, lupii ataca doar oameni..."."Hmm, noi avem de lipit un cazan"."Aha, atunci tre sa meretzi la Suduitoru. Sa va arat cum ajungetzi". Pe carare in sus, dotata de catre Romsilva cu o balustrada de lemn, oxigenul era atat de dens ca ne lua mintzile. Traind cam multa vreme intr-o fantezie de asfalt, regretam ca n-am luat preventiv o punga cu negru de fum, sa tragem pe nas cand oxigenul si verdeata amenintau sa ne aduca cu picioarele pe pamant, in luciditatea realitatzii ultime, care era acolo de cand lumea si are sa fie si in ziua de dupa ziua de pe urma.

Vargnatt e un produs deosebit de sincer, exuberant de pasional, care, desi e afon si atehnic, se dovedeste doldora de verdeata si surprinzator de complex. Piesa Tragediens Trone e o forma primitiva a piesei Throne of Tragedy pe care Garm a inregistrat-o ulterior cu Arcturus. Apar si voci feminine, apar si elemente ambientale, si lamentari black eroice. E normal ca un demo sa contzina idei din cele mari variate, cu care o trupa debutanta solicita atentzia. Daca nu punem la socoteala Themes, poate e cel mai variat produs Ulver. Insa are si inerentele hibe: in satul cu pricina, toti barbatii sunt cracanati si fara dinti in gura. Acu vro suta de ani era o zona miniera in floare cu ramasite de uraniu pe ici pe colo, suficient incat sa marcheze cateva generatii de barbati. Oasele genunchilor scartaie si arata ca cele mai oribile reumatisme iar dintii degeaba cresc, caci pica la varste fragede. Asta este motivul pentru care unele din femeile satului si-au luat campii si au trecut muntii in judetul Suceava, la barbati mai de soi. Femelele autoregleaza sistemul. Evolutie sau reactii pavloviene, nu ma pricep. In fine, oasele scartaie in Vargnatt iar dintii sunt cariati. Soundul este atat de prost incat devine dupa putine minute o provocare recomandata doar fanilor completisti si documentaristilor. Pe scurt, e vorba de unul din cele mai sincere si totodata viciate debuturi, mustind de ambitie si idei care depasesc mult priceperea interpretativa si conditiile tehnice care au materializat produsul.

Vara asta ce ti s-a intamplat?

01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop