Interesat de alte sectiuni?
Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Progresiv & Experimental
Metal, Punk si subgenuri
Pop & Rock
|
|
Dispretul si indiferenta cu care au fost tratati la aparitie Velvet Underground sunt acum subiect de legenda. Publicul momentului nu era pregatit pentru o astfel de aparitie, pe de alta parte, trupa a fost urmarita de nesansa. Semnand cu MGM, au ratat ocazia de a lucra cu Brian Epstein, impresarul Beatles, care se aratase interesat de colaborarea cu ei si care ar fi avut parghiile pentru a-i introduce intr-o scena din filmul lui Michelangelo Antonioni, Blow Up. In locul lor a fost contactata o alta mare trupa, Yardbirds, cu care s-a filmat celebra scena dintr-un club londonez.
Nico avea sa devina varful de lance al celui mai important si influent experiment rock’n’roll din ziua in care Elvis Presley s-a decis sa renunte la soferie si a incercat sa cante muzica “neagra”. Aparitia sa in compania Velvet Underground – ului, sub egida lui Andy Warhol, nu a fost intamplatoare. Intalnirea dintre Lou Reed – voce, chitara, John Cale – vioara, bas, clape, Starling Morrison – chitara, bas, Maureen Tucker – tobe si Nico a insemnat insasi nasterea curentului artistic al carui nume a fost imprumutat din denumirea formatiei. Incepand prin a contraria, susnumitii muzicieni au continuat prin a fi adoptati de miscarea avangardista New York-eza, pentru ca apoi sa fie recunoscuti cu titlul de ciudatenie in intreaga lume.
Faptul ca atitudinea extramuzicala a protagonistilor facea parte din actul artistic in sine era o idee noua ce starnea suspiciune. Instabilitatea etalata de Nico era deasemenea in dezacord cu orizontul de asteptare al publicului contemporan. Criticul Richard Williams isi aminteste prima lui intalnire cu artista dintr-un pub in 1970 cand ea a intrerupt interviul pe care i-l acorda si a parasit localul cu un necunoscut de la masa alaturata. In stilul caracteristic, cateva ore mai tarziu l-a sunat, incheind conversatia cu cuvintele: “I’m flying to Ibiza. It’s my favourite place. I think I’ll die there”. Impartindu-si viata intre Ibiza (unde functiona o comunitate hippie puternica), aventuri intotdeauna intamplatoare si scenele care aveau in cele din urma sa o consacre, Nico si-a creat acea imagine ce a ramas emblematica pentru generatiile ce au urmat.
Piesele acestui prim (astazi clasic) album Velvet Underground With Nico sunt: “Sunday Morning” (1), “I’m Waiting For The Man” (2), “Femme Fatale” (3), “Venus In Furs” (4), “Run Run Run” (5), “All Tomorow’s Parties” (6), “There She Goes Again” (7), “I’ll Be Your Mirror” (8), “The Black Angel’s Death Song” (9), “European Song” (10), “Heroin” (11). Prin impartirea momentelor vocale intre Nico si Lou Reed se creaza un echilibru stabil in cadrul LP-ului. Cultivarea monotoniei data de structura muzicala repetativa este contrabalansata de ingeniozitatea frazelor ale caror rezolvari armonice fac dovada solidelor cunostinte de contrapunct.
O intrebare care s-a nascut (si care ramane valabila) este: “de ce toate astea?”. Altfel spus, doreste cineva un astfel de experiment? Raspunsul pe care l-au oferit Velvet & consta in propunerea unui limbaj de exprimare inedit. Nu se poate trage o linie intre viata si cariera artistica a celor din “primul cerc” underground. Se poate spune ca muzica pe care au realizat-o criptografia trairile si atitudinea lor iar asta nu era pe placul publicului larg. Ca fapt interesant, Nico o concura cu succes in epoca pe Yoko Ono la capitolul antipatie, dar faptul nu pare sa o fi deranjat prea mult. “I don’t sing for the audience. I try to remain as much alone as I can…not to make contact at all. (Except for the people who come every night)."
A trebuit sa treaca un deceniu de la aparitia VU & Nico pentru ca publicul si critica sa constate ca drumul deschis de acestia a fost unul viabil. O mare parte a formatiilor aparute dupa anii ’80 se revendica drept descendenti directi ai marii trupe si ai curentului. Miscarea Grunge este spre exemplu o continuare logica a ideilor “underground". In mod caracteristic, Nico a parasit aceasta lume inainte de a apuca sa se bucure de recunoasterea de care a avut parte postum. Asa cum anticipase, a murit in Ibiza, cazand de pe bicicleta dupa o tura de “iarba” (zapada, sau altceva …). “I have a habit of leaving places just at the wrong time, just when something big might have happened for me”. Cu aceste cuvinte Nico si-a scris propriul epitaf pentru o cariera si o viata ce au impresionat prin dramatismul lor generatii de iubitori ai rock-ului…
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|