Intrebare: se bucura cineva de cer, sau toti il cauta pe Dumnezeu in spatele lui? Ca si cum albastrul ar trebui sa duca undeva...Nu zic, poate ca in comparatie cu ce ar trebui descoperit, culoarea asta nu inseamna mare lucru. Dar temerarii, cei care cred ca exista un varf si ca e de datoria lor sa alerge spre el, probabil ca vor experimenta doar frustrare -run, rabbit run/dig that hole, forget the sun... Pentru ca e obositor sa privesti doar in fata.
De n ori m-am codit sa citesc o carte, sa ascult un album... daca n-o sa inteleg?.. Paralizat de frica, plin de complexe, astepti momentul potrivit, care... licarirea aceea exterioara(sau din tine), care.... Am stat mai demult in preajma unor copii, care se uitau la niste tablouri. Si mi s-a parut fascinant cum de fiecare data exclamau "uauuuu" - atat - Si odata ce bucuria si uimirea s-au epuizat, au intors spatele si au plecat. In schimb, vernisajele de pictura la care am asistat si unde de data asta adultii, 'cunoscatorii', priveau ceva, au fost lectii de ipocrizie, falsitate, imposibilitate de a fi sincer. Pentru ca ori am intalnit snobi "da, e interesanta linia asta, sugereaza, exprima, evidentiaza " care vorbeau pentru ca le era frica sa nu para neinteresanti, ori oameni care, cu un zambet ironic afirmau "a, chestia asta ma depaseste..care e mesajul aici? eu prefer pictura clasica, o vaza cu flori,o femeie". Dar (aproape) nimeni nu a avut curajul sa isi deschida ochii si doar sa priveasca culorile. Foarte simplu. Fara sa astepti nimic de la ele.
Am spus toate astea pentru a ajunge la experienta Deine Lakaien. Si trupa asta am tot amanat-o... Auzisem o piesa... si mi-era groaza sa trec mai departe. Intr-o seara insa, ajungand acasa, am avut un impuls "hai sa ascult Deine Lakaien-Kasmodiah". Fara sa citesc inainte versurile, sa stiu macar titlurile am dat drumul albumului - un gest neobisnuit pentru mine, care, explorarea muzicii am facut-o intotdeauna cu prudenta, cu pasi de melc... descoperire, sedimentare. Si am dat de o muzica inspaimantator de personala. Faptul de a vizita obsesiile cuiva mi s-a parut la inceput agresiv si murdar. Ca si cum ai privi pe cineva pe masa de operatie, ba chiar intr-o postura mai delicata , pentru ca aici e vorba de sentimente. Dar problema se punea cu totul altfel. Omul acela s-a expus pentru cateva secunde, constient de consecinte. A tras perdeaua, tocmai pentru a satisface curiozitatea miilor de ochi care il pandeau. Ascultatorul e luat de mana si dus in lumina orbitoare, care dezgoleste. Si cred ca exista destula perversitate in om pentru a privi in fata adevarul. Inca ceva... intre cel care face muzica si si cel care se dechide pentru ea, exista o delimitare clara. Nu m-am putut identifica nici o clipa cu trairile sale. Pe scena ramane un singur actor care te va atrage in prapastia sa "would you fall with me?..." spectatorul aflandu-se in imposibilitatea de a da un raspuns. Albumul asta e un fel de carte in care cineva si-a pus obsesiile. Nu e vorba de deprimare, ci de ce ai mai abject, mai jos in tine...o aventura care trebuie asumata in singuratate.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
