 |
Exista artisti care in decursul unei cariere nu sunt capabili sa propuna nici o idee. Statutul de epigon nu este insa pentru unii chiar atat de rau. Poate fi multumitor sa devii partas si continuator al unor creatori ce merita respectul. In cazurile fericite, un epigon va rafina, eventual va reimpacheta ideea pentru o noua propulsare. Cultura pop(ulara), pornita in secolul XX, permite teoretic oricui sa se lupte cu si pentru diverse idei. Canalele de circulatie a informatiei, structura sociala relativ uniforma, sistemul de educatie ofera un mediu generos din care fiecare isi va culege cele necesare sau in care isi va planta germenii. Mai mult, cultura pop permite diverse grade de manevrare a ideilor conforme celor ce-si incearca puterile cu acestea. De la banale, simpliste, eventual idiotice intelegeri, pana la sincretisme oculte si inaccesibile, pentru fiecare dintre acestea exista sustinatori potentiali, sau cel putin oameni care sa le considere demne de opozitie.
Kraftwerk sunt un caz fericit al culturii pop. Ei si-au gasit o idee artistica. Una singura, de impact considerabil, a carei evidentiere s-a cristalizat de-a lungul intregii lor evolutii, si pe care o paleta larga de continuatori au replicat-o si au perpetuat-o. O viziune care a afectat semnificativ istoria muzicii "pop". Aprecieri ca, dupa Beatles, Kraftwerk ar fi cel mai influent grup nu sunt tocmai de ignorat. Dintr-o perspectiva documentara si chiar culturologica, urmarite retrospectiv, primele materiale Kraftwerk pot fi percepute ca incursiuni in durerile facerii unei idei muzicale. O inlantuire de contractii, eruptii, dureri si incertitudini, care urmarit la momentul zero (1970), cu ignorarea cunoasterii viitorului, pare sa nu aiba finalitate. Poate ca asta-i un farmec al privirii acestei dureri.
Este mai putin cunoscut faptul ca, inainte de perioada "robotica", Kraftwerk au pornit ca o trupa de "kraut-rock", cantand prin universitati si expozitii. Initiata in 1968, sub numele de Organisation (cu care a si fost editat materialul de fata), pe langa Ralf Huetter (orga, aparataje) si Florian Schneider (flaut, vioara electrica, percutie), trupa includea si pe Butch Hauf (bas, ciocane de plastic, percutie), Fred Monicks (baterie, maracas, bongos) si Basil Hammoudi (gong, percutie si voce, dar nu canta aici, doar geme cateva secunde). Ca diverse alte trupe germane, influentate de Floyd, de electronica lui Stockhausen, de curentele artistice la moda (in unele cercuri) si nu in ultimul rand de "programul" caselor de discuri Ohr si Brain (principalii sustinatori ai undergroundului teuton), psihedelicul experimental era felul principal.
Tone float este un material intr-adevar dureros. Putem vorbi de chinuri ale facerii muzicale in conditiile absentei unei inseminari prealabile. La cele 40 de minute ale sale, durata pare prea generoasa rudimentelor pe care trupa Kraftwerk se straduieste sa ni le prezinte, fara coerenta din pacate. Semnificativa este piesa de debut (Tone float), ce se doreste gradata, dar introul este imens. Initial scrisesem "prelung", dar nu... este imens, nesfarsit... 10 minute de percutie tribala care nu pot lansa pe celelalte 10. Nici macar motivul floydian al "dezlantuirii" sau flautul lui Florian nu salveaza din atmosfera. Totusi la limita devine tolerabila spre final, prin comparatie cu Milk rock sau Noitasinagro - momente de improvizatie de percutie acustica si electrica... experimentala. Tot atat de avide catre necunoscut, pe cat de aleatoare si sterile. Notez insa si o piesa ceva mai interesanta - Silver forest, lugubra si ambientala, cu un iz dark-gotic gen Amon Duul II. Simpla comparatie va descalifica insa pe Kraftwerk, nefavorizata de o bucata africana voodoo precum Rhythm salad. Noitasinagro, cu o vioara electrica sugerand unele teme orientale sufocate printre zgomote, incheie sablonard albumul, deloc interesant si la fel de tortionar urechii precum inceputul.
Poate ar trebui adaugat ca materialul a fost inregistrat intr-un studio amplasat intr-o rafinarie dezafectata. Retragerea intru creatie prin locuri cat mai alienate poate oferi conditii propice actului artistic (vezi Faust, Can). Dar, desigur, chiar in context "pop", nu orice cautare trebuie sa fie si publica. Tragand linia - una bucata debut fara directie, cu niste tineri care isi streseaza ceva ambitii si intelegerea asupra nonconformismului underground al vremii.
10 Mai 2004
Recomandare online-shop
15 Mai 2004
Alex Poliac
Obiectie
Da…randurile de mai jos constituie o obiectie la adresa modului de abordare a acestei trupe. Sau, daca imi permiteti, la adresa modului de a gandi o astfel de abordare. Trebuie sa incep prin a face precizarea ca eu nu prea sunt familiarizat cu muzica trupei Kraftwerk. Nu pot spune ca cunosc decat 2 piese: Trans Europa Expres, cea mai cunoscuta piesa a trupei, si una ceva mai noua – Aerodynamic. Deci nu ma erijez intr-un cunoscator al muzicii Kraftwerk. Insa stiu ca sunt recunoscuti ca initiatori ai muzicii electronice, adica muzica care se asculta prin discoteci, in intreaga lume, de vreun sfert de veac (desigur ingloband in sfera muzicii electronice si house-ul).
Articolul incepe cu acea parere despre statutul de epigoni ai multor artisti. Cu care sunt perfect de acord. De aceea consider ca urmarea, in care am regasit niste afirmatii total gratuite la adresa uneia dintre cele mai importante trupe ale secolului trecut, este o apreciere ingamfata si fara rost. Parerea mea este ca in ceea ce priveste orice activitate creatoare, si mai ales cand este vorba de o idee inovatoare, un consumator al produsului, si mai ales un critic care prin insasi natura actului sau impune o parere, trebuie sa dea dovada de multa indulgenta. Nu cred ca daca treci pe langa Conservator vei auzi printr-un geam deschis Simfonia a 9-a a lui Beethoven cantata perfect, si nici nu cred ca trecand prin atelierele facultatii de Arte Plastice vei intalnii niste lucrari de arta comparabile cu o pictura a lui Leonardo da Vinci sau o sculptura a lui Rodin. Desigur ca incercarile acestea la care ma refer nu sunt expuse in Muzeul de Arta al Romaniei sau cantate la Ateneu, dar atunci cand vine vorba despre o trupa de tinerii muzicieni nu prea vad cum alftel si-ar putea imbunatati creatia artistica decat trecand-o prin focul examenului cel mai important pentru o lucrare muzicala din epoca comerciala – acela al incercarii de a o vinde. Ideea e ca nimeni nu trebuie acuzat ca a incercat sa faca ceva. Si oricum nu cred ca acea casa de productie era condusa de o mana de nebuni care isi doreau sa piarda ceva bani
|
