 |
Tales from the Thousand Lakes (1994)
12 Iulie 2004
de Ioan Cora |
 |
Un album de death metal melodic. Un album de folk metal. Sau pur si simplu un mare album al genului. Combinatia asta de death metal si folk finlandez a deschis o fanta ce va fi valorificata in urmatorii ani de o gramada de trupe de gen sau chiar gothic metal. Prin 1994 se consumau ultimele zile de glorie ale metalului extrem. Cand spun asta ma gandesc ca genuri ca death/thrash/doom erau fenomene gustate de o mare categorie de public. Un public, insa, ce capatase o simptomatologie de plictis si de blazare. Cat poti sa indesi in tine trupe ca Napalm Death, Agathocles, Morbid Angel, Suffocation, Vader…etc ? Se simtea nevoia unei schimbari. Indraznesc sa spun ca in acel an au aparut doua albume ce au deviat in mare masura traseul muzicii extreme. Acest lucru materializandu-se ori prin incetarea activitatii unor trupe, ori prin reorientare muzicala. A fost un fel de selectie naturala. Au ramas sa cante death metal doar trupele ce mai aveau ceva de spus… sau daca nu era cazul, ceea ce spuneau (repetau) parea convingator. Cele doua albume sunt Wildhoney Tiamat si cel discutat chiar in aceste randuri. As mai fi adaugat aici si Sweet X rated nothing al celor de la Pyogenesis. Dar cred ca in acest caz functioneaza mai degraba factorul nostalgic. (albumul n-are coerenta celor doua deja amintite)
Amestecul de forta death(metal) cu “joaca” folclorului finlandez este in cele din urma toata gaselnita acestui album. Versurile (adaptate din epopeea finlandeaza Kalevala) au parasit si ele sabloanele rasbatatorite ale genului (moarte, cripte, ura..etc..). E nevoie sa ma explic aici. Moartea si ura apar ca laitmotive si pe Tales from the thousand lakes. Dar altfel decat inainte… plusul ar fi un substrat filozofico-folcloric. (scopul nu e sa discutam Kalevala si nici sa descoperim daca Amorphis a adaptat sau nu la modul superficial respectivul text)
Toate piesele au clue-ul lor pentru a candida la best of-ul albumului. Si tocmai ingreunarea unei selectii a facut ca Tales-ul sa faca istorie (o istorie pana acum mica ce-i drept). O mana de ajutor ne-a oferit-o chiar trupa prin ep-ul Black winter day, transformand respectiva piesa intr-un adevarat imn death metal (sau cum vrei sa-l numesti). Paranteza anterioara apare din cauza ca e greu sa spui imn death metal unei piese care foloseste clape sau mai degraba sintetizator.
Pomenind de sintetizator… Ironia face ca pe piesa mea preferata - Magic and mayhem – sa se abuzeze din plin de el. Dar pana la urma asta e tot farmecul albumului. Toate aceste elemente (clape, melodie, “elemente tehno”) si-au gasit un loc propice pe scena muzicala de acum 10 ani. Pe Tales from the thousand lakes s-a gasit reteta perfecta intre comercial si noncomercial chiar daca modul de abordare (productie, vizual) s-a incadrat in vechile sabloane. Culmea e ca productia (nu prea buna) transmite un parfum cu totul special tuturor compozitiilor si iti ofera in acelasi timp cheia dupa care trebuia ascultat acest album. Chiar si acum… dupa 10 ani…
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
