Emerson Lake & Palmer este una dintre trupele care impresioneaza si, chiar mai mult, uimesc inca de la primul album. Faptul poate fi de asemenea semnalat in biografia unor alte (mari) formatii precum Led Zeppelin, King Crimson sau Gentle Giant. In cele mai numeroase cazuri insa, exista elemente de discontinuitate (independente de valoarea materialelor propuse) intre debutul discografic si parcursul artistic care ii urmeaza. Genesis, Yes ori Van Der Graaf Generator, ca studii de caz, fac parte din aceasta a doua categorie. Nici despre The Piper Of The Gates Of Dawn – primul Pink Floyd – nu se poate vorbi altfel decat ca moment (grandios) de start al unei cariere ulterioare impresionante, careia ii apartine si nu-i apartine propriu-zis. Exemplele sunt numeroase, dar idea fiind atinsa, ne vom opri aici.
Emerson … se constituie inca de la (si totodata prin) LP-ul I intr-o formatie “de top”. In relatie cu ceea ce a urmat, albumul discutat (ce poarta, simplu, numele trupei - pe atunci noi), ramane un etalon, fara a fi nici mai presus, nici mai prejos decat celelalte realizari ale carierei lor discografice, ci doar “altceva”. Oricare dintre titlurile super-grupului compus din Keith Emerson (ex Nice) - clape, Greg Lake (ex King Crimson) – bas, voce si Carl Palmer (mai tarziu in Asia) – baterie, poate reprezenta preferinta (majora a) unui cunoscator al muzicii lor. Criteriile de “departajare” nu pot fi legate decat de “adresabilitate” sau orizont de asteptare.
Muzica, privita prin perspectiva artistica, trebuie sa aiba pe langa latura delectiva si una instructiva. Virtuozitatea si inaltele cunostinte muzicale ale celor trei “personaje” Emerson et. comp. transpuse in creatiile lor, indeplinesc cu prisosinta cele doua functii enuntate.
“The Barbarian”(1), compozitie colectiva, ne introduce in atmosfera halucinanta a unui progressive cu puternice accente baroce. Intregul album se constituie intr-o pagina de muzica “veritabil contemporana”. Filonul clasic este folosit doar in mod indirect, aceasta fiind una dintre “marcile” trupei, care se detaseaza astfel de formatii (sau interpreti) precum Rennaissance, Procol Harum ori Rick Wakeman.
“Take A Pebble”(2), piesa a lui Lake, trimite intr-o oarecare masura spre In The Court Of The Crimson King, cu mentiunea ca abordarea instrumentala conduce spre o alta finalitate a mesajului. Tandemul realizat de voce si pian se dovedeste a fi deopotriva original si viabil.
“Knife Edge”(3), compusa de Emerson, Lake and Fraser, diversifica aria stilistica a trupei, care se poate desfasura in toata regula intr-un context de balada, ca si intr-unul clasic-prog.
Masura virtuozitatii este data, pe acest album, de lucrarea lui Emerson,“The Three Fates” (4), alcatuita din trei parti: Clotho – Royal Festival Hall Organ, Lachesis – Piano Solo, Atropos – Piano Trio. In afara de virtuozitate, trebuie remarcate conceptia generala, inovatiile stilistice si performantele legate de “ingineria” sunetului. Realizarile inregistrate intre timp in aceasta sfera, l-ar putea face pe iubitorul de muzica actual sa minimalizeze activitatea de pionierat a anilor ’70.
“Tank”(5), semnata Emerson, Palmer, ofera (printre altele) un solo de tobe de o complexitate debordanta. Avem de-a face cu unul dintre acele “momente” care i-ar putea face pe multi bateristi sa se apuce de trompeta …
“Lucky Man”(6), compozitie Lake cu care se incheie LP-ului, este o piesa aparte, construita (ca si Knife Edge) pe structura de balada. Spre deosebire de numeroase alte creatii de gen, in momentul in care totul pare “rostit”, intervine Moog-ul, despre care, spune legenda, ar fi fost folosit aici, pentru prima data in istoria albumelor muzicii rock.
Emerson Lake & Palmer este una dintre acele formatii care au deschis un capitol nu numai in muzica, ci si in ceea ce priveste asteptarile & sperantele publicului, o trupa a carei existenta ti se pare absolut normala, dupa ce ai cunoscut-o si care reprezinta in acelasi timp o continua “sursa” de uimire.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|