Nu mai pricep nimic. In prima varianta a cronicii am zis ca Reise, Reise inseamna “Scoala, scoala” si s-au luat unii de mine ca nu-i asa. Si aveau dreptate si am scris in cronica nu inseamna Scoala, scoala, ci Hai sa mergem, hai sa mergem. Si s-au luat altii de mine, ca vorbesc prostii. Ultima varianta ar fi ca termenul, marinaresc fiind, era strigatul de trezire a marinarilor de prin bordeluri inainte sa o ia iar din loc. Si prin asta capata dublul sens de Hai scoala sa mergem, hai scoala sa mergem. Oricum, incercand mai departe sa despic traducerile versurilor, demers pentru care recomand siteul http://herzeleid.com, pot sa bat in cuie o caracteristica esentiala a trupei: ambiguitatea. Ori, altfel: fiecare pricepe ce-i convine. Tind sa spun ca e singura calitate certa a materialului de fata.

In celelalte privinte ma incearca o adanca oftica ascultand acest album. Rammstein este o trupa live prin excelenta, iar albumele lor au reprezentat dintotdeauna pretexte pentru o cariera concertistica. Asta inseamna ca accentul se punea pe vertebre si impact mai degraba decat pe gaselnitze sonore si efecte speciale. Desi este cel mai variat album al trupei, ne ofera un material ce abordeaza un gotic populist cu floricele aflat la jumatatea drumului intre generatia love metal si goticul traditional german. Asta se traduce prin superficialitatea si raritatea riffurilor care se presupunea ca sunt marca inregistrata a trupei, compensate cu un exces de introuri si efecte de clapa ce isi propun sa scoata la interval o voce care, fara a fi incompetenta, s-a trezit dintr-o data dezvelita de context, precum pestele pe marginea piscinei. Clapa pune culoare in obrajii multor piese altfel redundante, facandu-ma sa le ascult cu unicul scop de a spune cate unui prieten “stai sa asculti o faza, pe la jumatatea piesei”. Nu vreau sa spun ca echilibrul trupei este cu desavarsire defectuos, cat ca a fost diluat pana la banalizare. In aceste conditii, nu e de mirare ca hit singleul este dat de piesa Amerika, o gluma reusita cu un videoclip excelent, pe care insa o putea compune si o trupa ca Blink osutanustiucat, bunaoara. Nu vreau sa fac trimiteri la argumentul comercialului sau la trenduri pentru ca Rammstein aveau oricum un marketshare de invidiat, deci nimic din ce zic aici nu trebuie corelat cu succesul de casa, ci strict cu abordarea stilistica.

Despicand firul, gasim o sumedenie de balade dintre care piesa Amour seamana suspect de tare cu ce canta 69 Eyes (o trupa care imita pe Him, doar ca au vocea mai groasa). Dintre piesele agresive iese in evidenta Keine Lust, care aminteste vag de filonul industrial pe care s-a consacrat trupa, doar ca de data asta abordarea este americaneasca, undeva spre Marilyn Manson, mai precis piesa Beautiful people. Pe aceeasi linie avem al doilea single, Mein Teil, dedicat cuplului de homosexuali care, de vreun an sau asa, isi mancasera penisurile si alte bucati dupa o noapte de sex si cauciuc ars. Recomand videoclipul.

Vrand nevrand, albumul se invarte in jurul hitului Amerika, capabila sa alimenteze multe frustrari provinciale ale publicului european. Piesa se aliniaza la trendul post 9/11 sau, daca vreti, post GdoubleWB JR., care ne invata ca americanii sunt, dupa situatie, fie de vina, fie de rasu curcilor. Dincolo de valoarea de banc haios a piesei, exista si se manifesta pericolul ca piesa sa devina un imn al studentilor respinsi la programele “work and travel”, impiedicati de la a-si atinge ambitia suprema de a spala vasele si fundul vreunui Billy Bob. Evident, uitam ca poporul american nu exista, ca americanii sunt de fapt urmasii unchilor despre care mamele noastre nu vor sa ne spuna cum au disparut si in care parte au luat-o dupa ce au zis ca asa nu se mai poate, uitam ca americanii sunt urmasii frantzuzoaicelor pentru care parashutistii din al doilea razboi mondial aveau aripi de ingeri si chilotzi de Clark Kent/Superman, uitam ca americanii sunt de fapt chinezi, mexicani si italieni si ca, in concluzie, poporul amerikan este atat zatzul cat si spuma unei societati globale construita pe teorema Busta Rhymes: “If you give it to me, I’ll give it to you”.

Ar mai fi de pomenit si piesa Moskau, incredibil de simplista chiar si pentru standardele Rammstein, pe care unii cronicari au suspectat participarea fetelor de la Tatu. Barfa este falsa, fiind vorba de anonima Viktoria Fersch. Oricum, n-as putea jura ca a rasadi aceasta ambiguitate n-a facut parte din marketingul albumului.