Titlul albumului este imprumutat de la un cunoscut cantec traditional englez, asupra caruia s-a oprit, printre numeroase alte nume, si formatia Traffic (Steve Winwood – voce, clape, percutie, chitara acustica; Chris Wood – saxofon, flaut, flaut electric, percutie; Jim Capaldi – baterie, percutie). Abordarea unei piese traditionale de catre susnumita trupa (caracterizata prin practicarea unui rock-jazz britanic, uneori cu accente de blues sau folk) este asadar accidentala; dealtfel aranjamentul muzical indepartand-o de sfera mentionata.
De pe coperta nr 2 a albumului aflam ca etnograful Cecil Sharpe a cules la inceputul secolului XX o serie de piese din Oxfordshire, Sussex, Hampshire, Surrey si Somerset, printre care si John Barleycorn (despre care legenda spune ca a fost executat din cauza distileriei sale ilegale – pentru ca apoi numele, transformat in renume, sa-i fie preluat, ca marca inregistrata, pentru o cunoscuta bautura spirtoasa). Se estimeaza ca exista intre 100 si 140 de variante ale amintitului traditional cea mai veche atestare fiind din vremea regelui James I (anul 1465). Numarul variantelor poate fi insa, (mult) mai mare, cel putin Traffic, prin propunerea sa, sustine aceasta afirmatie.
Albumul se caracterizeaza prin unitate stilistica, minutiozitate si discretie interpretativa. “Spectaculosul” este voluntar ocolit, in favoarea “elaborarii”.
“Glad”(1) este o complexa piesa instrumentala, de factura progressive, structurata in jurul a doua teme muzicale, in care solo-urile de pian si sax joaca rolurile principale. Se poate vorbi despre o impartire in doua parti inegale (ca intindere), cea de-a doua avand mai mult o functie de trecere spre urmatoarea piesa, in care se “intra” intr-un mod logic si firesc.
Construita pe un fundament ritmico-armonic bine definit, “Freedon Rider”(2) beneficiaza spre final de un colorat solo de flaut, anuntat/asteptat, dealtfel, din interventiile complementare cu partitura vocala.
“Empty Pages”(3) are accente de blues alb in conditiile in care, prin structura, se inscrie in categoria Oriented Rock. Trebuie remarcat modul ingenios in care Winood & stiu sa foloseasca elemente (muzicale) morfologic distincte, intr-un mod eclectic, cu finalitatea dorita.
“Stranger To Himself”(4) poate constitui un exemplu in ceea ce priveste capacitatea trupei de a “suna” la fel si totusi diferit. La Traffic, stilul ajunge sa se suprapuna pe de-a intregul cu genul practicat.
“John Barleycorn”(5) reprezinta o viziune aparte asupra baladei traditionale (= populare) despre care s-a mai discutat la inceputul articolului. Linia vocala este fidela celei “originale”, dar armonia apartine sferei culte, ca si partitura flautului (care “bate” in soft jazz).
Ultima piesa, “Every Mothers Son”(6) se distinge (in aceeasi nota discreta) printr-o gradatie subtila intre pasaje de tensiune si momente de forta dezvoltata progresiv, sub semnul coerentei depline.
Cuvantul de ordine pentru albumul dat ar fi echilibru. Unitar stilistic, acesta ofera tot ceea ce ar putea “cauta” cineva intr-o zona a muzicii rock “de orientare intelectuala”.
Povestea achizitionarii lui “Barleycorn” (sub forma de vinil) de catre mine este urmatoarea: in iarna anului 1998 am intrat din motive de ordin nostalgic intr-un magazin de second-uri (muzicale) de pe Connecticut Avenue din Washington DC si in afara de faptul ca m-am invartit vreo zece ore printre munti de discuri (un dolar bucata, indiferent de titlu), am ales nu mai putin de treizeci de albume … desi initial nu avusesem nici o intentie in acest sens, caci “trecusem” de o buna bucata de timp “pe CD-uri”. La casa mi s-a facut un discount de zece dolari, cu ocazia sarbatorilor de iarna, dar (dupa cum am fost lasat sa inteleg) si in relatie cu titlurile alese. Tipul care mi-a aplicat reducerea a spus ca se observa dubla mea calitate de european si colectionar iar despre Traffic-ul semnalat la numaratoare, a zis ca este un disc mare (pe care l-a avut si el in colectie, inainte de a emigra din Polonia).
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
