Anii ’90 au adus numeroase schimbari si prefaceri in toate domeniile, inclusiv in muzica, unde vechiul si noul s-au putut imbina in forme hibride, sub egida unor transformari cu puternic caracter dinamic. Este o perioada de coexistenta a unor lumi diverse, uneori antagonice, alteori anacronice. Va fi, Lazare, va fi este unul dintre ultimele albume din Romania, aparute pe suport vinil, intr-un moment de puternica tranzitie spre CD. Chiar daca materialul muzical este independent de forma de prezentare finita a sa, in cazul acesta, s-ar putea vorbi despre o coincidenta intre “rotatiile de final ale discurilor” si apusul perioadei artistice din care vine (trio-ul) Roata. |
Cert este ca ceva avea sa se incheie in mod iremediabil, fapt anuntat de formatie inca din prima piesa, “Rugaciune la sfarsit de mileniu”(1), un soft rock a la ’80, lung si destul de anost. Preludiul recitat penduleaza intre indemnul de tip oriental de a fi mai atenti la cum ne traim viata si mesajul cu iz de ultimatum eshatologic, sa fim aproape unii de altii. Elena Perianu – claviaturi, voce, interpreteaza corect o linie vocala gandita intr-un registru vocal ingust si lejer.
“Umblu sa m’adun”(2) este o piesa alternativa si totodata progresiva. Elemente noi, elemente vechi… Generatorul de ritm, un model care, evident, nu a facut cariera in scurta istorie a ingineriei de sunet, mult prea “metronomic”, impune o oarecare monotonie ce afecteaza spiritul compozitiei. Vocea intra mai tarziu, intr-un moment in care piesa parea a se desfasura in limite instrumentale, diversificand in mod salutar aria de desfasurare. Sunt identificabile aici influente Sfinx dar si Curtea Veche, formatii pe unde a activat Sorin Chifiriuc – chitara, voce.
“Ei, si?”(3) este hit-ul albumului si una dintre melodiile fredonate in perioada aparitiei sale. Refrenul antrenant, saltaret a atras difuzarea piesei in regim de heavy rotation. Valentin Badea – bas, sustine si echilibreaza armonic o creatie “eminamente” pentru voce si chitara.
“Localele la Mizil”(4) contine un preludiu total independent de tema irlandeza distorsionata care ii urmeaza. Daca se intampla ca cineva sa nu recunoasca traditionalul din spate, faptul nu poate fi decat in favoarea Mizilului, unde prin locale se canta, desigur, altfel de muzica … Finalul, de fanfara, este o alta mostra de interpolare, procedeu care se dovedeste a fi una dintre caracteristicile albumului.
“Numa’ cateva mii de intrebari”(5) urmeaza linia alternativa, cu nostalgii new wave. Compozitie de marca si totodata reusita instrumentala, piesa putea cunoaste o varianta mai fericita pe album. Totusi tema concisa si cursivitatea sunt elemente de forta ce recomanda lucrarea si in forma de prezentare pentru care s-a optat.
“Mi si la si re si pa”(6) are la baza o gluma muzicala, una destul de serioasa. Alternanta vocala Chifiriuc – Perianu conduce la intrebarea fireasca: de ce?. Textul trimite spre gandirea lirica a lui Florian Pittis (semnatar al versurilor intregului album), nefiind prea indepartat ca atmosfera nici de axa Lennon – McCartney, in traducere si adaptare.
“Probantur Amicitiae”(7) propune un alt preludiu, de data aceasta cu niste hlizeli, de asemenea, fara legatura (muzicala) cu piesa. Compozitia nu se indeparteaza substantial de “Ei si?”. Ar fi vorba de un alternativ brodat pe scheletul unui hard comercial (=creatie hibrida, compozita, dar nu si eclectica).
Glumind, “Alt Psalm”(8) pare o combinatie a unor piese din carierele solo Phil Collins si Peter Gabriel. O multitudine de elemente de identificare cu Sorin Chifiriuc, insa. Final absolut surprinzator, in care o lucrare preclasica este facuta sa intre peste armonia si ritmul corespunzatoare “psalmului” de final.
Albumul pare realizat in graba (cum probabil a si fost, dar acest fapt nu are relevanta in analiza noastra). Bugetul trebuie sa fi fost de asemenea scazut, ceea ce implica o serie de acrobatii in urma carora important este ca produsul final sa iasa cat se poate de bine, iar nu cum ar dori muzicianul. Conditiile sunt oricum peste cele de care beneficia o formatie rock in Romania, pana in 1989, lipsurile putand fi puse exclusiv in dreptul muzicianului.
Dar ceea ce inca nu a fost (deocamdata) realizat, suntem anuntati de titlu, urmeaza a se intampla2
|
